Aseara ii spuneam lui H. ca mi-as cumpara o insula unde mi-as aduna toata familia si oamenii dragi. Evident ca nu cred in basme si nici in vise atat de marete, insa nu stiu unde mai suntem in siguranta. M-au marcat evenimentele din ultimele zile. Am inteles ca ceea ce s-a intamplat la Colectiv si in Brasov au fost accidente tragice, dar cruzimea evenimentelor din Paris depaseste cu mult puterea mea de intelegere. Inevitabil ma intreb cate familii sunt distruse, cati parinti si-au pierdut copiii, cati copii au ramas orfani, cati oameni sunt marcati pentru totdeauna. Si pentru ce?! In numele unei religii interpretata gresit (de cele mai multe ori)?!
Azi dimineata la 6:00 o priveam pe Antonia ce linistita doarme si nu intelege ce se intampla in jurul ei (ce bine!). Dar ce ma fac cand incepe sa priceapa? Cand trebuie sa ii explic ca lumea e asa cum e: cruda, rea, fara scrupule, etc.? Cum pot sa ii explic ca oamenii se omoara intre ei pentru ca un Dumnezeu e mai mare ca celalalt? Cum le putem cere copiilor nostri sa fie iubitori, buni, pasnici cand cresc inconjurati de atata violenta?
Uite asa, inainte de rasarit, un gand e urmat de altul si de altul si de inca unul … Si ma gandesc ca ne crestem copiii cu atata grija, cu iubire nemasurata, vrem sa le oferim tot ce e mai bun si … devin independenti (asa cum ne dorim, asa cum e normal). Nu-i putem proteja la nesfarsit. Nu sunt rasista sau xenofoba si nu am fost niciodata, insa ma sperie evenimentele teroriste din ultimii ani si ma indigneaza faptele comise de extremistii islamici. Ei bine, o spun! Nu sunt de acord cu valul de imigranti! Nu-i bag pe toti in aceeasi oala, insa vuieste presa de tot ceea ce se intampla in taberele de refugiati. Printre ei sunt si adepti ai statului islamic, care vin cu intentii mai putin pasnice (parerea mea!). Si unde e recunostinta ca Europa le-a deschis portile? Nu cred ca atitudinea intalnita in taberele de refugiati e cea a unor oameni smeriti, recunoscatori, trecuti prin suferintele razboiului.
Totusi, sa nu o iau pe aratura si mai mult, imi spun ca fiica mea creste. Vreau sa fie libera, sa nu-i fie frica sa calatoreasca, sa poarte o rochie, sa se machieze, sa socializeze, sa studieze acolo unde isi doreste. Vreau sa o stiu in siguranta, nu luata la rost pe strada de ce poarta o fusta, o bluza decoltata sau acostata de misogini pentru care femeia valoreaza prea putin, care cred ca religia le da dreptul sa faca exact ce vor, unde vor si cu oricine le iese in cale si nu se conformeaza dogmelor lor. Mi frica sa ma gandesc mai departe asa ca ma opresc aici.
Suna exagerat, dar ce linistite cred ca sunt comunitatile Amish. Traiesc in legea lor, nu deranjeaza pe nimeni si nu sunt afectate de evenimente care oripileaza lumea. Si revin la utopia mea. Pe fondul evenimentelor din ultima vreme, vreau insula mea plina de iubire, respect, intelegere, liniste si pace.
PS: Condoleante tuturor celor care sunt direct afectati de evenimentele din ultima vreme! Putere multa celor care se lupta pentru viata!
