Probabil vi s-a întâmplat și vouă să vi se strângă stomacul, să vă simțiți cuprinși de furie, să fiți ca un soi de vulcan care stă să erupă atunci când auziți cum alți părinți își umilesc copiii. Poate și voi ați avut pornirea de a face un alt părinte să tacă, să nu-și mai chinuie propriul copil … Poate că, la fel ca mine, ați simțit și voi că ați lua acel copil în brațe, i-ați spune că părintele lui are o zi proastă și nimic din ceea ce îi spune nu ar trebui să pună la suflet …
Mi s-a făcut pielea de găină și mi s-a strâns inima când l-am auzit spunându-i, cântându-i, mai degrabă, pe o linie melodică izbitor de asemănătoare cu toate cântecele de exprimat ciuda care circulau în generația mea: „Laura nu poate! Laura nu poate!” Vreo 2-3 de „sâc, sâc” lipseau la final.
Nu, nu erau 2 copii. Tatăl îi „cânta” fiicei.
Eram în parc, observatorul unei antiteze, în fața a doi catalizatori determinanți pentru viitorul celor 2 fete. Unul risca să-și trimită fata către lipsă de încredere în sine și un sentiment de incapabilitate, celălalt avea șanse mari să mai pună un strat solid de încredere, competență și perseverență la fundația viitorului adult în care fiica lui se va transforma în vreo 10 ani.
- Laura (i-am auzit numele fără să vreau) nu putea urca pe un sistem de frânghii. „Cum să nu poți, mă Laura?! Laura nu poate! Laura nu poate!”. Pe ea n-am auzit-o. Am văzut doar că, la un moment dat, a renunțat să încerce.
- Antonia nu putea nici ea să urce pe frânghie. Tatăl ei a încurajat-o: „Hai că poți! Încearcă să cauți un loc din ăsta mai ieșit în afară pe care să îți pui piciorul și apoi tragi bine de frânghie.” Antonia a alunecat. Tatăl a continuat: „Mai încearcă o dată!” Antonia a mai încercat o dată și a reușit.
Nu reușita a contat, ci faptul că tatăl ei a fost acolo să o susțină, să o încurajeze fără judecăți sau umilințe. Iar asta înseamnă enorm pentru fiecare dintre noi, dar cu atât mai mult pentru un copil.
Cum poate arăta umilința aplicată copiilor?
→ Prin vorbe urâte/ironice adresate copilului: „Ești prost/obraznic/idiot/greu de cap/rău/nesimțit, etc.!”
→ Prin gesturi umilitoare: lovit, tras, zgâlțâit, tras de urechi, tras de păr, etc.
→ Prin comparații cu frații sau cu alți copii, în care copilul este pus întotdeauna pe plan secundar și i se transmite mesajul că nu este suficient de bun.
→ Prin etichete negative aplicate copilului, definitorii pentru întregul comportament: „rău”, „obraznic”, „nepoliticos”, etc.
→ Prin amenințări: „Eu te-am făcut, eu te omor!”, „Îți rup gura dacă vorbești neîntrebat!”, „O să mă îmbolnăvesc din cauza ta!”, „Mă vei avea pe conștiință!”, etc.
→ Prin reproșuri, învinovățire și impunerea ideei că părintele se sacrifică pentru copil și nu este răsplătit de acesta pe măsura eforturilor făcute.
Copiii nu au nevoie de umilință pentru a reuși
Ce este umilința? Acel sentiment de inferioritate pe care îl simțim atunci când suntem jigniți, înjosiți, criticați, ridiculizați, judecați, comparați … De cele mai multe ori, umilința se ține de mână cu rușinea, în special atunci când avem și spectatori.
De ce părinții aleg să-și umilească copiii? Pentru că au crescut, la rândul lor, cu umilință și consideră că același tratament îi va fi benefic propriului copil. Pentru că se raportează la copil dintr-o poziție de superioritate și au senzația că umilința face parte din autoritatea părintească.
De ce copiii nu au nevoie de umilință pentru a reuși? Pentru că umilința nu a făcut vreodată bine cuiva și nici nu a făcut vreodată casă bună cu respectul, succesul și reușita de orice fel. Umilirea vine cu frică, iar frica ne paralizează pe toate planurile … Atât de tare încât ne închidem în noi, avem o stimă de sine joasă, evităm să comunicăm și trăim cu sentimentul că nu suntem buni de nimic. Nu cred că există vreun părinte care să-și dorească asta pentru copilul lui.
Pe același subiect:
- Etichetele ucid stima de sine a copilului
- Cum încurajăm independența copilului?
- Reziliența – „arma” cu care copiii noștri vor înfrunta situațiile dificile
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.