Dacă vreţi să faceţi un tort, un tort altfel, nu foarte sofisticat, nici prea complicat, fără blaturi de copt, aţi dat peste reţeta bună ;).
Ingrediente:
Pentru pancakes:
- 450g făină intregrală
- 120g unt (topit)
- 3 ouă
- 500ml lapte bătut sau kefir
- 250ml lapte
- 3 linguri de miere
- 3 linguriţe rase de praf de copt
- o linguriţă de esenţă naturală de lămâie sau coaja rasă de la o jumătate de lămâie mică
- o linguriţă de pudră de vanilie
- 3 linguri rase de pudră de roşcove
- 1 linguriţă de scorţişoară
Pentru cremă:
- 250g mascarpone
- 250g ricotta
Pentru dulceaţa de cireşe:
- 450g cireşe (fără sâmburi)
- 150ml apă
- 1 lingură nerafinat de zahăr de cocos
- 1 linguriţă pudră de vanilie
Mod de preparare:
- Am amestecat ingredientele lichide: ouăle cu kefirul şi cu laptele, apoi am adăugat mierea şi untul topit.
- Separat, am amestecat făina cu praful de copt, esenţa de lămâie şi pudra de vanilie. Ingredientele uscate le-am adăugat peste cele lichide şi am amestecat bine. Eu am apelat la ajutorul mixerului :).
- Aluatul obţinut l-am împărţit în două părţi egale. O jumătate l-am păstrat pentru pancakes-uri simple, iar peste cealaltă jumătate am adăugat scorţişoara şi pudra de roşcove. Am amestecat bine încât să obţin un aluat omogen.
- Pancakes-urile le-am făcut într-o tigaie antiaderentă din ceramică. Veţi vedea că aluatul este mai lichid decât la pancakes-urile acelea clasice, pufoase. Am vrut să obţin clătite nici prea subţiri şi nici prea groase.
- Între pancakes-uri am pus câte un strat de cremă de brânză şi unul subţire de dulceaţă. Puteţi suplimenta cantităţile dacă vreţi un tort cu mai multă cremă. Crema de brânză am obţinut-o amestecând cu un mixer mascarponele cu ricotta. Am dat-o la frigider până a fost gata dulceaţa.
- Într-o oală am pus la fiert cireşele cu restul ingredientelor. Le-am lăsat să fiarbă la foc mic până dulceaţa s-a închegat (până se evaporă apa).
- Am montat tortul în câţiva paşi simpli: am pus o clătită cu pudră de roşcove, cremă de brânză, dulceaţă de cireşe (răcită!), o clătită simplă şi am continuat cu crema de brânză, dulceaţa şi restul clătitelor. Decorul n-a fost prea muncit aşa că rămâne la alegerea voastră. La cât de bun a fost tortul, decorul chiar nu mai conta :).
Îmi daţi de veste când îl încercaţi, da :)?
Alte torturi:
Tort cu fructe si crema de mascarpone
Dacă găsiţi pe blog reţete/articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.