În weekend-ul care a trecut, am sărbătorit-o pe Antonia. A împlinit 5 ani! Nu îmi vine să cred că au trecut deja 5 ani (cred că asta cu timpul care zboară o simt cam toți părinții).

Prin februarie-martie vorbeam deja de petrecerea ei aniversară și de tort. O pandemie mai târziu, planurile noastre s-au schimbat la 360°. Când am știut că nu va putea avea petrecerea cu copiii, am început să o pregătesc, să îi spun că, anul acesta, dată fiind situația, vom petrece acasă, noi 3 împreună cu bunicii din partea tatălui. Am început să povestim despre cadouri, decorațiuni și tort, bineînțeles. Mi-a spus că își dorește un tort asemănător cu cel pe care l-a avut tatăl ei de ziua lui, să fie cu căpșuni și cu un blat cum avea tortul bunicii. Credeți-mă că mult am discutat despre tortul ăsta. În cele din urmă, am ajuns la un compromis, așa că, de ziua ei, un detaliu îl știam sigur: tortul. 

Am ales (Antonia a ales) să fac un tort cu blat de cacao și cu o cremă fină de ciocolată albă cu mascarpone. În straturile tortului, am adăugat bucăți de căpșuni. Cât despre aspect, mi-am zis că este momentul să încerc un naked cake, un tort „dezbrăcat”, pe care să nu-l învelesc în cremă sau frișcă. Am pus cremă, cu ajutorul poșului, doar în partea superioară, unde am adăugat și niște felii de căpșuni care voiam să semene cu niște inimioare. Antonia le-a văzut a fi mai degrabă fluturași decât inimioare. :))

Feedback-ul copilului la prima vedere a tortului, urmat îndeaproape de prima îmbucătură a fost: „Mami, este cel mai frumos și cel mai bun tort pe care l-am mâncat vreodată!” Misiunea mea a fost îndeplinită. 🙂 Așadar, dacă vreți să faceți un tort delicios și frumușel (nu mă laud, să știți), poate că rețeta ar trebui să o luați în considerare. Vă las, mai jos, ingredientele și modul de preparare. 

 

 

Ingrediente: 

Pentru blat

  • 220g făină
  • 100g zahăr
  • 150g unt (la temperatura camerei)
  • 4 ouă
  • 120ml lapte
  • 40g pudră de cacao
  • 6g praf de copt
  • 1 vârf de linguriță de bicarbonat
  • 1 păstaie de vanilie
  • un praf de sare

+ pentru însiroparea blaturilor: 4-5 căpșuni + aprox. 1 linguriță de miere

 

Pentru cremă

  • 200ml smântână pentru frișcă (neîndulcită/rece)
  • 300g mascarpone (la temperatura camerei)
  • 120g ciocolată albă
  • 1 linguriță de miere (opțional)

+ aprox. 10 căpșuni

+ căpșuni și afine pentru decor

 

Mod de preparare:

Pasul 1

Întâi, m-am ocupat de blat. Mai exact, de blaturi, pentru că tortul meu a avut 3 blaturi pe care le-am copt separat. Chiar dacă durează puțin mai mult, prefer să procedez astfel și să fiu 100% sigură că blaturile îmi sunt coapte la mijloc. Dacă vă este mai ușor, puteți coace un singur blat pe care să îl tăiați în 3.

În bolul mixerului, am amestecat untul moale cu zahărul (eu am folosit zahăr pudră), apoi am adăugat sarea și ouăle. Am încorporat semințele de la păstaia de vanilie. Am adăugat jumătate din cantitatea de lapte. Restul ingredientelor uscate, pudra de cacao, făina, praful de copt și bicarbonatul, le-am amestecat separat și le-am cernut. Apoi, le-am încorporat și pe ele, treptat. Aici am adăugat și restul cantității de lapte. 
Am mixat ingredientele foarte puțin, doar până ce s-au omogenizat.

Tips & tricks: Nu aruncați păstaia de vanilie după ce îi folosiți semințele! O puteți fierbe în lapte, întreagă, atunci când pregătiți orez cu lapte, budincă de mei, budincă de orez, etc. 

Pasul 2

Compoziția de la punctul 1 am împărțit-o în 3 părți aproximativ egale. Fiecare a avut în jur de 270g – 300g (aprox. 5-6 linguri). Din fiecare parte de aluat am copt câte un blat.

Pasul 3

Pentru coacerea blaturilor am folosit o tavă rotundă, de ø18cm, cu inel și fund detașabil. Pentru fiecare blat, am uns pereții tăvii cu unt și i-am tapetat cu făină, iar fundul tăvii l-am tapetat cu hârtie de copt.

Blaturile le-am copt, pe rând, la 180°C, timp de 18-19 minute. Cuptorul l-am setat să difuzeze căldura sus-jos (funcție pentru cuptoarele electrice) și tava am așezat-o pe treapta din mijloc a cuptorului. Înainte de a scoate blaturile din cuptor, vă sfătuiesc să le testați cu o scobitoare. Dacă scobitoarea iese curată, atunci blaturile sunt coapte.

Pasul 4

După ce am scos blaturile din cuptor, le-am lăsat vreo 3-4 minute să se răcorească și apoi le-am scos din tavă. Le-am transferat pe un grătar și le-am lăsat să se răcească complet.

Este posibil ca, la copt, blaturile voastre să facă „burtă”, adică să nu fie tocmai drepte în partea de sus. Le puteți îndrepta, fără mare dificultate, cu ajutorul unui cuțit mare, după ce se răcesc.

Pasul 5

Pentru reușita cremei este foarte important ca mascarponele să fie la temperatura camerei. Asta înseamnă să îl scoateți din frigider cu cel puțin o oră înainte să vă apucați de cremă.

Ciocolata am topit-o la bain-marie. Este foarte important ca ciocolata să nu intre în contact direct cu sursa de căldură, deci să nu puneţi bucăţile în oală şi să le topiţi pe foc. Le aşezaţi într-un vas termorezistent pe care îl puneţi deasupra unei oale cu apă caldă, fără ca acesta să ajungă în apă, şi lăsaţi ciocolata să se topească lent.

Pasul 6

Am transformat smântâna în frișcă în cel mai simplu mod: am bătut-o cu mixerul. Puteți adăuga zahăr, miere sau orice alt îndulcitor preferați. Eu am adăugat o linguriță de miere după ce s-a bătut frișca.

Pasul 7

Mascarponele l-am amestecat cu frișca, cu ajutorul mixerului, apoi am încorporat, treptat, ciocolata albă topită. Este important să le amestecați treptat, pentru ca crema de brânză și ciocolata să ajungă la aceeași temperatură. Dacă puneți toată cantitatea de ciocolată caldă pentru mascarpone, riscați să vi se taie crema.

Crema obținută am dat-o la rece.

Pasul 8

Apoi, m-am ocupat de montarea tortului. Blaturile le-am însiropat cu un amestec pe care l-am făcut din căpșuni, apă și miere. Am zdrobit vreo 4-5 căpșuni cu furculița și apoi le-am trecut printr-o sită. Sucul obținut l-am amestecat cu o jumătate de linguriță de miere și 3-4 lingurițe de apă. 

Pe marginea blatului am așezat jumătăți de căpșuni și, pe toată suprafața blatului, am așezat moațe (aveline) cu ajutorul unui poș cu dui (puteți veni cu moațele și puțin peste căpșuni sau să le aplicați în 2 straturi, depinde cât de multă cremă preferați să aibă tortul). La fel am procedat și cu blatul următor. 

Tips & tricks: Pentru ca crema să se așeze frumos, puteți monta tortul în 2 pași. Întâi, puneți crema pe un blat, așezați blatul următor și dați puțin la rece atât crema rămasă, cât și tortul. Apoi, puneți crema peste blatul următor. După părerea mea, cu cât crema este mai rece, cu atât se așază mai bine. 


Pasul 9

Pe suprafața întregului tort am așezat moațe din cremă, felii de căpșuni (care voiau să semene cu niște inimioare) și afine. Et voilà! Tortul meu a fost gata. A așteptat cuminte, la frigider, până a doua zi când l-am tăiat (și l-am devorat). A fost delicios!

Sper să fie pe gustul vostru!

 

Alte rețete de torturi: 

Tort cu cremă de afine și ciocolată albă (cu conținut redus de zahăr)

♥ Tort de ciocolată (cu conținut redus de zahăr)

♥ Tort cu morcovi

♥ Tort cu migdale și banane (baby friendly)

 Tort cu mascarpone și caise (baby friendly)

♥ Cheesecake în 3 culori (fără coacere)

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

7 Comments on Tort cu blat de cacao și cremă de ciocolată albă cu mascarpone (cu conținut redus de zahăr)

  1. Foarte bun. Mulțumim pentru postare.
    La mine a ajuns să fie un – tort mușuroi- ca nu am avut timp pentru decor. Am făcut blatul cu jumătate din cantitatea de zahar si ca sa fie mai dulce am adăugat și banane tăiate felii langa capsuni . Toată lumea a fost încântată. Inclusiv Băiețelul a degustat si a declarat într-o zi ” imi place ” iar în altă zi ” nu imi place ” 🙂

    • Si musuroi e bine! Gustul primeaza inaintea aspectului, nu? 🙂 Sa va fie de bine!

      P. S.: Copiii sunt schimbatori! Stim asta bine, nu? 🙂

  2. Salut,

    In caz ca avem boabe de cacao raw, cum putem proceda? -recunosc, e prima data cand as folosi si nu prea stiu cum/ ce sa fac cu ele.
    Multumesc!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *