Cam aşa se întâmplă în relaţia noastră … a mea cu fiică-mea. Eu îi fac declaraţii zilnice, aş strânge-o în braţe şi aş umple-o de sărutări non-stop. Dar ea nu vrea. Adică vrea, dar numai când vrea ea. Relaţia noastră este un fel „te iubesc de nu mai pot, dar când vreau eu şi cum zic eu” … din partea ei.
Nu ştiu dacă şi vouă vi se întâmplă, dar când o văd atât de mare, mă întreb unde au zburat anii şi când copilul meu s-a transformat din bebeluş în domnişoară. Parcă ieri mă plângeam de nopţile nedormite. Acum nu mă mai trezeşte. Parcă nu de multă vreme, cei din jur îmi spuneau să profit de ea cât este mică, pentru că, odată cu trecerea timpului, nu voi mai apuca să o pup cât vreau eu. Şi nu ştiu dacă am profitat destul, dar ştiu că aş ţine, din când în când, timpul în loc. Aş vrea să mai păstrez perioada asta ca şi cum aş fi într-un vis frumos din care mă tem să mă trezesc. Sunt sigură că toate perioadele sunt frumoase, dar nu vreau să vină noul şi necunoscutul peste mine. Nu sunt încă pregătită. Aşa cum nu sunt pregătită nici pentru unele replici de domnişoară.
Eu, după o zi de muncă: Iubita mea, mi-a fost dor de tine! Abia am aşteptat să vii acasă, să te strâng în braţe şi să te pup. Vii să îmi dai o îmbrăţişare? Se juca şi nu am vrut să fiu invazivă, un fel de uliu pe pradă.
Ea,după o zi de grădi: Nu, mami. Nu am nevoie. Te anunţ eu când vreau.
Câteva zile mai târziu, am abordat subiectul iubire, fericire, sentimente şi pupături.
Eu: Tu te simţi iubită? Eşti fericită?
Ea: Da, mami. Eu sunt felicită. Da’ desigul, și tu eşti deja felicită.
Eu: Şi ce înseamnă iubirea pentru tine? Cum ştii, simţi tu că eşti iubită?
Ea: Mă iei în blaţe, îmi faci budincă, te joci cu mine …
Eu: Păi, aşa cum tu ai nevoie să fii luată în braţe, aşa am și eu nevoie să te ţin, să te pup.
Ea: Şi eu, mami, dar nu întotdeauna. Îmi place când vleau eu. Şi când ai tu nevoie, îi poţi spune lui tati.
Cam aşa stă treaba cu iubirea în relaţia asta, din partea ei. Te iubesc când vreau eu, nu când vrei tu. Acum înţeleg ce înseamnă vorba aia cu „încurcate sunt cărările iubirii”. Mă consolez cu gândul că, după 6 luni în care m-a refuzat la somn, în care îmi ceream a doua şansă ca o iubită părăsită, a revenit la sentimente mai bune şi a cerut să doarmă cu mine. Înainte de fiecare somn împreună, îmi spune că abia aşteaptă să ne giugiulim şi să ne cuibărim una în cealaltă, să dormim lipite. Cândva, îmi doream să avem şi seri „dezlipite”. Astăzi, abia aştept să fie tura mea la culcat copilul. Anii trec prea repede …
Antonia vorbeşte şi despre:
♥ Modă
♥ Plăţi
♥ Supărare
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram
Ce frumos ai scris! Eu cred că aveți o relație specială, chiar dacă pt tine poate e mai greu uneori să primești manifestările de iubire numai când vrea ea :)) dar se pare că faceți o treabă grozavă în calitate de părinți, că aveți un copil echilibrat care simte iubirea din plin și nu are nevoie de confirmare în orice clipă. Și oricum, tu știi că mami e mami și că fetița te iubește din toți porii, chiar și-atunci când nu te lasă să o ții în brațe!
Da, relatia noastra este foarte speciala, asa cum cred ca este a fiecarui parinte cu al lui copil. 🙂 Nu ma indoiesc de iubirea ei si stiu ca sunt perioade si perioade. 🙂