Nu aș fi crezut vreodată că pot face un sorbet delicios dintr-un singur ingredient. Suntem la finalul toamnei, așa că nu am mai găsit piersici proaspete, bineînțeles. Am ales să fac acest sorbet dintr-un singur ingredient, din compot de piersici. Sinceră să fiu, am pornit cu ideea de a testa încă o dată aparatul meu de înghețată Ninja Creami Deluxe, fără să am așteptări prea mari. Ei bine, rezultatul a fost unul neașteptat … de bun.
Sorbet de piersici
- 230g piersici din compot
- 150ml zeamă din compot
- scorțișoară (opțional)
Mod de preparare:
Pasul 1
Întâi, am separat fructele de zeamă. Le-am tăiat în bucățele mici și, apoi, am adăugat zeama de la compot. Ea trebuie să acopere fructele. Le-am cântărit pe fiecare în parte pentru a vă putea da cantitățile exacte.
Compotul pe care eu l-am folosit avea o etichetă curată (piersici, apă, zahăr, acid citric) și era slab îndulcit. Dacă preferați ca sorbetul să aibă un gust mai dulce, atunci vă sfătuiesc să adăugați îndulcitorul pe care îl preferați. Eu am adăugat puțină scorțișoară pentru un plus de gust.
Pasul 2
Recipientul l-am dat la congelator pentru 24 de ore. Aparatul meu de înghețată are niște recipiente speciale care se folosesc pentru congelarea și mixarea înghețatei.
Pasul 3
Înainte de a mixa sorbetul, am scos recipientul din congelator și l-am lăsat pe blatul din bucătărie, la temperatura camerei, pentru vreo 20-30 de minute. Apoi, am plasat recipientul în bolul exterior al aparatului Ninja Creami Deluxe, am selectat Full pentru tipul de amestecare și apoi funcția Sorbet. Aparatul și-a făcut treaba în 4 minute. În cazul în care rămân bucăți de fructe pe pereții vasului, puteți să mai mixați o dată compoziția pe funcția Re-spin.
Sorbetul l-am servit imediat. Textura lui a fost incredibil de cremoasă. Recunosc că eu l-aș fi preferat o idee mai dulce, dar Antonia l-a considerat fix pe gustul ei, fără să mai aibă nevoie de îndulcitori.
Dacă tot suntem la categoria sorbet, vă las aici o rețetă pentru un sorbet cu gust de vară, cu pepene roșu (o salvați pentru următorul sezon). Modul de preparare este același.
Sorbet de pepene roșu
- 500g pepene roșu (tăiat în bucățele, fără sâmburi)
- 25ml suc de lămâie
- 50g miere (2 lg)
Pe blog, găsiți și prima mea rețetă de înghețată la aparatul Ninja Creami Deluxe + caracteristicile pe care acest aparat le are → înghețată cremoasă cu lapte condensat și bucăți de ciocolată.
Poftă bună! 🙂
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.