Nu sunt cea mai mare fană a năutului. Nu a reprezentat niciodată un aliment indispensabil, pe care să fie musai să îl cumpăr, dar am descoperit o salată de care nu cred că mă voi plictisi curând. Pentru mine, năutul copt sau prăjit în tigaie, combinat cu halloumi tras la tigaie și ceapă, verde sau roșie, este una dintre cele mai gustoase combinații pe care le-am descoperit în ultima vreme.

Mai nou, ai mei au descoperit că năutul copt este delicios, așa că nu-l mai gătesc doar pentru mine. 🙂

Mai jos, vă povestesc mai multe despre această combinație și vă dau 2 variante în care o puteți pregăti salata de năut cu halloumi.

Ingrediente: 

Pentru o porție

Varianta 1

  • 100g năut
  • 80g halloumi
  • ceapă verde
  • ulei de măsline
  • boia afumată
  • sare
  • piper

Varianta 2

  • 50g năut
  • 80g halloumi
  • salată iceberg
  • roșii cherry
  • ceapă roșie
  • cremă de oțet balsamic
  • ulei de măsline
  • boia afumată
  • verdețuri italiene
  • sare
  • piper

Mod de preparare: 

Varianta 1 – la tigaie (mai rapidă decât a doua variantă)

Pasul 1

Folosesc năut la cutie, fiert, pe care îl scurg de apă și îl decojesc boabă cu boabă. Este partea cea mai puțin plăcută în prepararea acestei rețete, nu este obligatorie, însă mie nu îmi place să simt în mâncare învelișul boabelor de năut.

După decojire, boabele de năut le pun într-o sită și le spăl cu apă rece. Apoi, le transfer într-un bol și le amestec cu puțin ulei de măsline și boia afumată.

Pasul 2

Tai halloumi-ul în cubulețe. Încing o tigaie antiaderentă, stropită cu puțin ulei de măsline și adaug năutul și cuburile de brânză. Le prăjesc puțin, până capătă o culoare aurie. La final, adaug ceapă verde tăiată în rondele. Adaug sare și piper după gust. Servesc salata caldă de năut cu halloumi cu legume proaspete. De obicei, pregătesc o salată rapidă de roșii cu castraveți.

Varianta 2 – la cuptor

Pasul 1

Procedez la fel cum am făcut-o în cazul primei variante. Peste boabele de năut spălate și uscate, pun o lingură de ulei de măsline, sare și boia afumată. Transfer năutul într-o tavă întinsă, tapetată cu hârtie de copt. Încing cuptorul la 200° Celsius și coc năutul timp de aproximativ 30 de minute, până boabele devin ușor crocante.

Pasul 2

În acest timp, cât năutul se coace în cuptor, tai brânza halloumi în cubulețe și o prăjesc ușor într-o tigaie antiaderentă, stropită cu puțin ulei de măsline. Când cuburile de brânză devin ușor aurii, opresc focul și dau tigaia deoparte.

Pasul 3

Pregătesc restul ingredientelor. Într-un bol, adaug salata iceberg (cam 2 mâini de salată) tăiată în bucăți potrivite, roșiile cherry și ceapa roșie tăiată în bucăți mici. Condimentez salata cu puțină sare, piper, verdețuri italiene și cremă de oțet balsamic. Peste această salată rece, adaug năutul copt și bucățile de halloumi.

Într-un timp scurt, aveți un prânz sau o cină sățioasă, sănătoasă și delicioasă. Încă nu m-am hotărât care dintre aceste variante îmi place mai mult. 🙂 Vă las și pe voi să le încercați și să îmi spuneți care este preferata voastră.

Aveți obiceiul să consumați năut? Care este rețeta voastră preferată care are la bază acest aliment?

Bine de știut! → Năutul este o leguminoasă bogată în proteine vegetale, fibre, acid folic și minerale, așa că avem toate motivele pentru a-l integra în alimentația noastră.

Alte rețete cu năut: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *