Rolul tatălui în dezvoltarea copilului

Tindem să credem că prezenţa esenţială din viaţa copilului este mama. Avem impresia că tatăl îşi intră în rol abia după ce copilul trece de vârsta de 2 ani. De fapt, tatăl are un rol major încă de când copilul este în burtă. Am dat peste un studiu recent şi vreau să împărtăşesc cu voi câteva dintre lucrurile menţionate acolo. M-aş bucura să le transmiteţi şi partenerilor voştri.

Vrem sau nu vrem să acceptăm, societatea românească de astăzi este încă patriarhală, ancorată în mentalităţi învechite, în cutume care aparţin altor vremuri şi în tipologii care se află departe de restul lumii moderne. Asta se reflectă în cifrele legate de violenţa domestică (şi câte alte cazuri sunt mai departe de cifre!); în credinţa că femeia se ocupă de copii, că aceştia nu intră în responsabilităţile bărbatului. Pe scurt, bărbatul dă cu pumnul, femeia şi copilul stau în poziţie de drepţi şi-l ascultă ca pe Dumnezeu. Femeia merge la muncă, spală, calcă, face de mâncare, face curăţenie, se ocupă de copil şi de toate nevoile lui. Bărbatul merge la muncă şi … bea o bere. Adusă şi aia de nevastă. Asta e viziunea multor bărbaţi din societatea românescă, dar există şi un nou val de fatherhood, tatăl implicat, cel care îşi doreşte un echilibru între muncă şi responsabilităţile de acasă, care vrea să fie prezent în viaţa copilului şi să ajute la treburile casnice. Dar să le lăsăm pe cele din urmă, că de copii şi taţi era vorba. Aici chiar am făcut o tipologie a taţilor.

Rolul tatălui în creşterea şi dezvoltarea copilului a fost îndelung studiat în ultimul deceniu. S-a acordat o importanţă deosebită implicării taţilor în anii copilăriei şi influenţa pe care aceştia o au asupra copiilor lor din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice.

Bărbaţii care fac parte din acest nou val de fatherhood sunt mai implicaţi ca niciodată în vieţile copiilor lor, deşi se confruntă cu aceleaşi bariere ca majoritatea taţilor. În zilele noastre, timpul petrecut la muncă rivalizează cu cel petrecut cu copiii, primul câştigând din ce în ce mai mult teren. Totuşi, studiile arată că taţii au devenit mai implicaţi atât în creşterea copiilor, cât şi în treburile casnice. Studiul de care vă spun, zice că tată poate fi considerat tatăl biologic, adoptiv, vitreg sau chiar bunicul. Toate pot fi figuri paterne. Tatăl poate locui sau nu în aceeaşi casă cu copilul. Rezidenţa nu îi schimbă statutul sau nu ar trebui să o facă.

Cum îşi influenţează tatăl copilul? (ce spun studiile)

♠ Cazurile de taţi cu stări de anxietate şi stres pe durata sarcinii au fost corelate cu problemele emoţionale ale copiilor de 3 ani.

♠ Direct sau indirect, taţii au puterea să susţină alăptarea. Dacă nu îşi înţeleg şi exercită rolul, vor tinde să o submineze.

♠ Taţii sunt mai buni parteneri de joacă decât mamele. Îşi stimulează mai bine copiii prin joacă, îi încurajează mai mult să exploreze şi să fie independenţi.

♠ Implicarea unei figuri masculine într-o familie monoparentală mamă-copil poate reduce problemele comportamentale ale copilului.

♠ Până cel puţin la vârsta de 3 ani, comunicarea tată-copil se consideră că dezvoltă mai bine vocabularul decât comunicarea mamă-copil. În ciuda acestei descoperiri, mama este cea care comunică mai mult cu copilul şi îl expune la mai multe surse de comunicare, limbi, etc. Însă, se consideră că mamele folosesc un vocabular uzual, pe când taţii aduc cuvinte noi. Specialiştii îi încurajează pe taţi să le vorbească mai mult copiilor.

♠ Taţii care au grijă de copii, se joacă şi comunică cu aceştia în primii ani de viaţă este foarte posibil să aibă preşcolari mai sociabili şi cu mai puţine probleme comportamentale în comparaţie cu taţii neimplicaţi în creşterea celor mici.

♠ Se consideră că fetele cu taţi implicaţi au mai puţine probleme de ordin psihologic, risc scăzut de experienţe sexuale la o vârstă fragedă şi pubertate precoce, implicit şi un risc mai scăzut de a avea o sarcină la vârstă adolescentă.

♠ Se consideră că băieţii cu taţi implicaţi au mai puţine probleme comportamentale şi un grad scăzut de delincvenţă.

♠ Studiile arată că, în cazul copiilor cu nevoi speciale şi/sau cu boli cronice, taţii prezenţi îi ajută să răspundă mai bine la tratament.

♠ Tot studiile spun că, în momentul în care bărbatul devine tată, trece printr-o experienţă care îl transformă, copilul fiind principala lui motivaţie. Astfel, taţii tind să fie mai atenţi din punct de vedere al alimentaţiei şi să fie mai înclinaţi spre sport. Unul dintre lucrurile interesante găsite în acest studiu, pe această temă, este că, atunci când tatăl este supraponderal, nu mama, copilul este predispus la aceeaşi problemă.

♠ În SUA, 1 din 5 taţi cu vârsta între 15 şi 44 de ani are copii cu mai mult de un partener. Această nouă structură familială este prezentă peste tot în lume, inclusiv în România, şi îşi pune amprenta asupra copiilor, pentru că resursele alocate fiecărui copil în parte sunt mai puţine.

Se vorbeşte mult despre depresia postnatală a mamelor, dar prea puţin despre depresia tatălui după ce apare copilul. Am mai scris despre acest subiect aici. Aşa cum bunăstarea copilului depinde de starea mamei, în egală măsură depinde şi de cea a tatălui. Depresia tatălui poate să apară mai târziu de 3-6 luni de la naşterea copilului. Se poate manifesta foarte diferit de cea a mamei. Posibilele consecinţele nu sunt de neglijat: tensiuni în cuplu, violenţă domestică, încetarea alăptării în cazul mamei, risc crescut de separare, efecte negative asupra comportamentului şi stării copilului. Un tată în depresie este de 4 ori mai predispus să-şi lovească copiii. Depresia tatălui este şi un factor pentru care bebeluşii pot plânge excesiv şi reprezintă o cauză pentru tulburările emoţionale ale copilului. Studiul explică faptul că depresia mamei asociată cu cea a tatălui pot cauza depresia viitorului adolescent. Părinţii depresivi au tendinţa de a petrece mai puţin timp cu copiii şi de a limita contactul fizic cu aceştia.

Studiile arată că vârsta înaintă a tatălui creşte riscul de maladii genetice la copii. Printre ele se numără: autismul, schizofrenia, sindromul Marfan. De asemenea, aceşti copii se consideră că sunt mai predispuşi să aibă un deficit de atenţie, o slabă reuşită şcolară ori să fie dependenţi de substanţe interzise.

Concluzia mea este că trebuie să ne lăsăm soţii să se implice în viaţa celor mici, să fie prezenţi, şi chiar să îi stimulăm în acest sens. Puteţi chiar să le trimiteţi acest articol. 🙂 Poate fi un punct de plecare pentru aprofundarea subiectul. De asemenea, cred cu tărie că este important ca părinţii să îşi „despacheteze bagajele” din trecut cu ajutorul unui specialist, psiholog sau coach, să comunice deschis, să-şi spună ceea ce simt, stările prin care trec, frământările pe care le au. Toate sunt pentru binele lor şi al copilului.

Mămici, cât sunt de implicaţi soţii voştri în creşterea copilului? Care sunt activităţile tată-copil care au loc la voi în casă? Dacă sunt taţi care mă citesc, mi-aş dori să ne povestească despre relaţia lor cu copiii şi cum reuşesc să fie prezenţi.

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.