Suntem acasă de aproape 3 săptămâni și suntem într-o continuă alergătură. Unora le vine greu să creadă că nu ne ajunge timpul pentru mare lucru. Ne concentrăm pe amenajarea cuibului nostru, primul care este cu adevărat al nostru, de la primul centimetru de perete până la ultimul punct din acte.
Se pare că și atunci când știi ce vrei, tot este greu să te decizi. Cum spune soțul meu, cândva era simplu să alegi, pentru că opțiunile nu erau prea multe și asta îi nemulțumea pe oameni. Acum când ai prea multe opțiuni, alegerile ferme și clare devin tare complicate.
Am ajuns acasă și ne-am instalat la cabana pe care o avem lângă Cluj. Ne-am dat o săptămână până să ne mutăm în apartamentul provizoriu și deja s-au scurs 3. Prietenul nostru ne-a împrumutat apartamentul lui până e gata al nostru. Știu că suntem niște norocoși, pentru că rar dai peste oameni așa cum sunt prietenii noștri. Apartamentul nostru este cumpărat de la același prieten, el fiind constructor. Ne-a sfătuit în alegerile noastre, dar tot mai avem nevoie de păreri. Cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine. Așadar, apelez la voi, cei care mă citiți.
După ce ne-am ales gresia și faianța (cu greu), după ce am stabilit proiectul pentru mobilier (cu excepția băilor) și am ales materialele, ne mai rămân toate celelalte, toate acele detalii unde părerile sunt mai mult decât binevenite. Eu vă enumăr punctele la care am aprecia un sfat sincer/o recomandare sinceră. Le aștept cu nerăbdare în comentarile de mai jos. Așa rămân pe blog și pot fi utile și altora:
- Sanitare. Ce marcă și model folosiți și vă mulțumește?
- Frigider. Doamne, grea alegere! Inițial, am zis fără congelator. Apoi, am zis că ar fi util unul mic, mic. Neapărat frigiderul să fie mare, cu o capacitate peste 300l și no frost. Și dacă e și roșu, atunci e perfect.
- Mașină de spălat vase. Neapărat de 60 cm și cu pompă de aer cald pentru o uscare impecabilă dacă se poate.
- Hotă. Să fie cea mai wow și să aspire chiar și praful (în mod ideal, bineînțeles). Bucătăria este deschisă așa că hota trebuie să își facă treaba, nu să fie de decor.
- Plită. Am zis să fie electrică. Și pe inducție. Care ziceți că își merită banii?
- Cuptor. Să fie electric. Atâta știu. În rest, îmi prind urechile, în special la caracteristicile legate de curățare: piroliză, cataliză … Lămuriri, vă rog!
- Mașină de spălat hainele. Să aibă o cuvă decentă, de 6-7 kg și să nu fie o hardughie, ci undeva la 55 cm.
- Mop cu abur. Am auzit că face minuni. Merită? Nu merită? Help!
- Corpuri de iluminat. De unde le iau să fie faine și să nu plâng când trebuie să le plătesc?
- Scaune. Valabil principiul de la punctul 9.
- Canapea. Valabil principiul de la punctul 9.
- Covor. Valabil principiul de la punctul 9.
- Și am uitat de parchet. Să fie gri și rezistent.
Orice alt sfat e bine primit, chiar dacă e în afara celor 13 puncte de mai sus. Vă mulțumesc și vă rămân recunoscătoare! Vă țin la curent în legătură cu alegerile finale.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram
Eee, multa munca la casa noua, noi ne-am mutat in mai si tot mai sunt maruntisuri neterminate.
Pe scurt,
9, 12. Ikea
10, 11 Somproduct
13 Egger
Pentru mai multe infos, dam consultanta specializata 😉
Spor!!:-)
Bine zici! Multa munca! Ikea poate fi o varianta pentru corpurile de iluminat. De Somproduct aflu de la tine. 🙂 La partea de parchet inca sunt in dubii. De la Egger am vazut numai de 8 mm.
Dragă Flavia,
Așa, pe scurt, as putea sa te ajut la câteva puncte. Nu as vrea sa scriu (iar) o scrisoare kilometrică.
Hota mi se pare şi mie foarte importanta. Înainte de achiziție, am citit o grămadă despre cum ar trebui sa fie. Dacă tin minte bine, trebuie sa aspire într-o ora de 10 ori volumul încăperii. Noi avem Pyramis, printre puținii care produc hote cu capacitate mare de aspirare şi am luat-o de la cei care ne-au făcut mobila, Gobilier, pe care altfel nu-i recomand. Rar o folosim la ultima treaptă.
Plita pe inductie, după mașinile de spălat, este cea mai buna invenție ever. A noastră e Hansa, alba, în ton cu mobila. Şi cuptorul tot Hansa, alb. Sunt foarte mulțumită de amândouă.
Mașina de spălat rufe a noastră e Beko, ceva model slim, cu capacitate de 7 kg. Îți face treaba, dar nu pot sa spun ca sunt încântată. Am ajuns sa pun detergentul direct în cuvă, pentru ca a curs din sertar în afară, indiferent de cat de putin puneam. De spălat, spală bine, ca am eu grijă de asta :))
Noi am început achiziția lampilor de la magazinul Eglo de pe calea Floresti. Cam aici suntem noi cu amenajatul. Am mai pus ochii pe câteva, așteptăm finanțele. Cam pe toate le vom lua de acolo. Contrar așteptărilor (cel puțin, ale mele), au preturi mai mici ca în altă parte.
Parchet – Diego, Pta 1 Mai. După multe călătorii prin Cluj şi testare a răbdării unora, fiind foarte pretențioasă, ne-a salvat Diego.
Scaune – Dedeman. Aici, depinde ce va doriți. Noi am vrut noste scaune de bar, de lemn, bineînțeles după pretențiile subsemnatei şi acolo am găsit.
Îți mai recomand vivre.ro pentru orice pentru casă. Sunt foarte serioși. Trebuie să iei în calcul doar timpul mai lung de sosire a pachetului.
Sper sa îți fie de folos toate info,
Cu drag,
Ioana
Multumesc frumos, Ioana!
Mi-ai dat un pont bun cu Eglo. Astazi am fost la Diego, dar nu am gasit mare lucru. Si astazi m-am „plimbat” putin prin vivre. Au muuulte chestii faine!
Draga Flavia…i-ati si uscator electric pentru haine, adica masina de uscat haine. Este mai mult decât util si necesar si isi merita fiecare banut! Mai ales la apartament si cu un copil…uiti pur si simplu de grija spălării si uscarii hainelor.
Spor la amenajat si cumpărat!
Alina, multumesc pt sfat!
In urma cu cativa ani am testat uscatorul de rufe si nu mi-a prea placut. Deocamdata il las deoparte si vedem cum ne descurcam fara.
4.Avem o hota de sticla neagra, de la Gorenje. Are vreo 600 puterea de aspirare, plus functie de alatma pentru curatare.
6. Cuptor avem Electrolux cu functie de curatare pirolitica (are alarma sa te anunte cand e necesara curatarea; arde grasimea depusa,se face un fel de cenusa).
7. Lg 8kg
12. Am luat unul din lana, de la Mobexpert.
Spor la cumparaturi!
Merci, Simo!
Spre Electroluxul de care spui m-am orientat si eu. Am vazut si o masina LG de 7kg care cica si-ar face bine treaba.
Buna Flavia ,eu am un frigider mare de la hotpoint cu lada frigorifica in partea de jos(e destul de încăpător ,dar face zgomot cand isi face ciclul de dezghețare )masina de spalat am tot hotpoint de 9 kg cu uscător inclus(este mare dar sa stii ca nu bag masina in funcțiune la fel ca cealaltă ,iar de uscător sunt incantata,prosoapele iasa exemplar de acolo)masina de spalat vase am una mica de 45 de cm de la beko nu e extraordinara dar isi face treaba,iar de plita pe inducție nu stiu ce sa iti zic- am auzit ca ti-ar trebui si vase speciale pt ea…hota piramys care trage dar a început sa aibă probleme-se aprinde lumina singura ,a trebuit sa ii schimb un cablu dupa 6 luni de folosire,pt ca nu a fost montata in timpul garanției ,sfatul meu e ca toate electrocasnicele sa le cumperi cu 5 ani garanție ,chiar daca nu au atâta garanție sa le poti face extindere,daca vânzătorii fac asta înseamnă ca ele nu se strica intr-un timp scurt.
Multumesc pt sfaturi, Corina!
Bucataria va fi deschisa asa ca trebuie sa gasesc un frigider silentios. Masina de haine vine bagata in mobila, deci trebuie sa fie micuta. O masina de vase de 45cm nu imi ajunge :)).
Foarte bun pontul cu garantia. Merci!
1. Ideal Standard – fiabile, se curata usor
2. Samsung NoFrost
12. Carpetvista – magazin online, o colectie mare cu optiuni multiple la dimensiunea covoarelor (motivul principal pentru care am comandat de la ei), livrarea acasa
Chiar astazi mi-am adus aminte de comentariul tau cand am vazut un lavoar dublu de la Ideal Standard.
Salutare! Sanitare Ideal Standard, un pic mai scumpe poate dar foarte rezistente si calitative. Daca te ajuta iti pot oferi un contact al unui reprezentant care aduce direct de la ei.
Pt scaune poti cauta si prin outleturi de mobila, in Buc sunt câteva cu produse chiar ok, aduse din Germania, deosebite, dar stiu ca nu esti din Buc. Cu toate acestea,banuiesc ca exista magazine de genul si in Cluj/imprejurimi
Electrocasnice gen hota/cuptor/plita recomand Pyramis. Pt parchet tot ce iti pot recomanda e sa iei unul care sa poata fi etanseizat cu silicon ca sa nu scartaie. Evident si mesterul trebuie sa se priceapa. Daca aveti posibilitatea puteti placa un perete in dormitor sau living cu parchet de preferat acelasi de pe jos daca nu e f închis la culoare sau puteti opta pt placare cu pluta. Este de efect si nu costa o avere. Corpuri de iluminat dragute si mai altfel am vazut pe vivre.ro
Spor la amenajari!
Emilia, multumesc!
Ti-as fi recunoscatoare pt contactul de care spui. Astazi am vazut un lavoar dublu care mi-a placut mult.
Vom merge si intr-un outlet pentru scaune. Sunt si in Cluj.
De Pyramis am auzit acum, de cand cu articolul.
Avem mesteri foarte priceputi. Din punctul asta de vedere nu imi fac probleme. La noi nu ar merge peretele placat cum spui. Ar fi prea mult.
Vivre este o noua descoperire! 🙂