Recomandă o carte (#6/2021): “Ziua în care m-am iubit cu adevărat”

Titlu: „Ziua în care m-am iubit cu adevărat” 

Autor: Andreea Săvulescu

N-am știut exact la ce să mă aștept de la această carte. Nu pot spune că m-a dat pe spate, dar nici că nu mi-a plăcut. Am simțit-o prea tristă, cu mult accent pe suferință, pe durere, repetitivă de la un punct. Dacă ar fi să îi văd autoarei punctul forte, acesta este curajul. Curajul de a te dezgoli în fața cititorilor, de a intra în cele mai sensibile detalii, de a-ți povesti trecutul și prezentul. Îi apreciez cu atât mai mult curajul cu cât este psiholog și oamenii au impresia că emoțiile psihologilor funcționează ori sunt reglate ca ceasurile elvețiene … precis, fără eroare, fără vreo abatere de la perfecțiune. Psihologii sunt oameni înainte de orice altceva.

Această carte face parte din procesul autoarei centrat pe sine, de descoperire, de vindecare și de iubire de sine. O văd ca o altfel de documentare a întregului proces. Cum spune chiar ea, “Cartea asta mă doare, dar mă și vindecă în același timp. Așa că las să mă doară rănile și le bandajez. E normal să usture atunci când le deschizi.”

Ca și structură, cartea are 47 de capitole scurte (cu tot cu introducerea și postfața). Fiecare capitol debutează cu explicarea unor concepte, continuă cu dezvăluiri personale și se încheie cu o tehnică psihoterapeutică considerată eficientă în contextul dat. Cartea este scrisă din două perspective, psihologică și personală. Este o incursiune către sine, o călătorie spre vindecare și pentru a consolida relația cu propria persoană, în care înveți să te privești, dar primești și instrumentele care te ajută să ierți, să te ierți și să te vindeci din punct de vedere emoțional.

„Vreau ca această carte să fie o invitație la blândețe, la înțelegerea propriilor traume, a propriului fel de a fi, de a trăi, a propriei ființe, la îngăduință față de părinți, față de propria viață, față de copii. Eu cred că rescrierea amintirilor dureroase cu iubire, cu acceptare, cu permisiunea de a fi, de a plânge, de a suferi este ceea ce vindecă, este ceea ce ne aduce pe noi, oamenii, la un nivel al însoțirii de sine, al asumării, al împlinirii în interior”. 

Scopul general al cărții este mult mai bine explicat în postfață de unul dintre îndrumătorii pe care autoarea i-a avut de-a lungul formării sale. ”În carte, Andreea dezvăluie cititorilor latura sa vulnerabilă, vorbește cu onestitate despre omul din spatele profesiei de psihoterapeut, încercând să normalizeze renunțarea la măști și asumarea cu curaj și demnitate a autenticității și a întoarcerii la sine. Lucrarea de față are ca menire autovindecarea, dar și facilitarea procesului de identificare și transformare a cititorilor săi”.

La finalul lecturii, îmi este greu să vă recomand sau nu această carte. Recunosc că nu a fost genul de lectură care să mă prindă în mod deosebit dar, pe de cealaltă parte, am găsit pasaje care mi-au dat de gândit și m-au provocat la introspecție. Și, bineînțeles, nu sunt în măsură să contest demersul ori noțiunile de specialitate incluse în carte. Până la urmă, cred că utilitatea cărții și a ideilor prezentate depind de punctul în care ne aflăm fiecare dintre noi, în ce relație suntem cu propria persoană, cât de familiari suntem cu ideea de terapie, vindecare, iubire de sine, etc., cât ne dorim să explorăm din aceste puncte de vedere. Vă las pe voi să decideți, să descoperiți dacă este genul de lectură de care aveți nevoie în acest punct al vieții voastre și să reveniți cu un feedback. 🙂

Alte cărți pe care vi le recomand: 

• Curajul de a fi vulnerabil
• Psihologia fricii. Temeri, angoase și fobii
• Arta subtilă a nepăsării
• Iubește și fii iubit(ă)

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.