Recomandă o carte (#6/2019): „Învăţare”

Ce faceţi voi când nu ştiţi ceva, când vreţi să vă informaţi despre un anumit subiect? Daţi un Google search, nu? Citiţi o carte? Urmaţi o şcoală, un curs? Ei bine, imaginaţi-vă că, în zilele noastre, există oameni care nu au acces la toate aceste resurse. Tara este un exemplu pentru noi toţi şi, dacă îi veţi citi cartea, veţi înţelege de ce.

Tara a crescut în Idaho, într-o familie de mormoni, alături de cei 6 fraţi. Nu a mers la şcoală, ci a lucrat la groapa de gunoi a tatălui ei, făcând munci grele şi periculoase. Nu credeau în guvern, în sistemul medical sau în cel de învăţământ, fapt pentru care nu au frecventat nici şcoli şi nici medici. De fapt, tatăl era cel care îşi impunea viziunea despre lume. Lumea era văzută şi percepută prin ochii lui. Cu toate acestea, şi-a învăţat copiii că nimic nu este prea greu sau imposibil. Tara, mezina familiei, va aplica acest principiu în procesul ei de învăţare.

Tara a păşit într-o sală de clasă când avea 16-17 ani. Treptat, a realizat ignoranţa în care a trăit până la acea vârstă. De exemplu, nu ştia ce au fost Holocaustul sau sclavia ori că există pastile care îţi pot alina durerile. Şi mai halucinant este faptul că nu a avut certificat de naştere până nu a ales ea să şi-l facă. Tatăl său îşi pregătea familia pentru sfârşitul lumii şi îşi încuraja soţia să urmeze profesia de moaşă (fără studii, bineînţeles) şi de inventator de tincturi şi alte soluţii miraculoase care aveau menirea să suplinească tratamentul medical prescris de un profesionist.

„Puteam să tolerez orice formă de cruzime mai uşor decât bunătatea. Laudele erau otravă pentru mine; mă înecam cu ele. Voiam ca profesorul să strige la mine, mi-o doream atât de mult încât m-a luat ameţeala pentru că nu o făcea.”

Tara a învăţat singură algebra şi trigonometria, iar câţiva ani mai târziu şi-a luat doctoratul în istorie, la Cambridge. Nu pot decât să-mi imaginez de câtă ambiţie şi determinare a avut nevoie, câtă muncă a fost investită în procesul de învăţare, dar şi cât de crâncenă a trebuit să fie lupta între valorile primite de acasă şi realitatea pe care a început să o descopere atunci când a ales să meargă la şcoală. Când a luat drumul învăţării, a ales să se desprindă de viziunile radicale şi manipulatoare ale tatălui său şi de violenţele fratelui său. Apoi, a găsit puterea să-şi înfrunte părinţii şi restul familiei. S-a desprins din lumea pe care a cunoscut-o până aproape de vârsta de 20 de ani pentru a alege calea evoluţiei.

„Dacă cedam acum, nu pierdeam doar o dispută. Pierdeam stăpânirea asupra propriei mele minţi. Acesta era preţul pe care mi se cerea să-l plătesc, acum înţelegeam. Ce voia să scoată tatăl meu din mine nu era un demon: eram eu.”

Este mai mult decât lăudabil parcursul ei educaţional, dar este şi mai admirabil că, subjugată de manipularea tatălui şi de repetatele violenţe fizice şi emoţionale suferite, a reuşit să se rupă de cei pe care îi iubea, de tot ceea ce a cunoscut până în momentul în care a plecat la şcoală. Este sfâşietor să-i vezi lupta descrisă, cum oscilează între şcoală şi familie, între dorinţa de cunoaştere şi tendinţa de abandon, între iubirea pentru ai ei şi dorinţa de a lăsa trecutul în urmă. Cred că pentru o lungă perioadă, Tara nu a ştiut cine este şi nici încotro merge. Lucrurile s-au aşezat pentru ca ea să devină omul care este astăzi. Totuşi, cu toate greutăţile pe care le-a avut, nu am simţit sentimente de ură pe parcursul cărţii. Cumva, ea îşi dorea să aibă şi cunoaşterea, dar şi iubirea familiei. Pe prima a dobândit-o, iar după a doua cred că a tânjit să o simtă.

„Hotărârile pe care le-am luat după acea clipă nu sunt cele pe care le-ar fi luat ea. Au fost alegerile unei persoane schimbate, ale unui nou sine. Poţi să numeşti această individualitate în multe feluri. Transformare. Metamorfoză. Falsitate. Trădare. Eu îi spun învăţare.”

Această carte este despre abuzuri, lumi şi credinţe paralele cu ale noastre, familii care „funcţionează” diferit, autodepăşire, ambiţie, loialitate, dorinţa de a cunoaşte şi de a a-ţi modela existenţa în afara cadrului setat de familie. Şi nu cred că este doar despre asta. Este mai complexă de atât.

Şi, până la urmă, cu ce ne ajută învăţarea, cunoaşterea? Ce ziceţi? Eu zic că ne ajută să fim mai puţin ignoranţi şi mai deschişi la minte. Să vedem the big picture, mai departe de limitările personale/setate în cadrul familial. Să cunoaştem posibilităţi şi alternative. Să ne autodepăşim şi să ne modelăm în direcţia pe care o alegem.

Este o lectură pe care am savurat-o în concediu şi v-o recomand.

Alte cărţi pe care vă recomand să le citiţi: 

• Drumul către libertate
• Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar
• Am fost sclava Daesh
• Bibliotecara de la Auschwitz

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.