Sursa foto: Pexels.com

 

Eu sunt de părere că educația financiară, la fel ca orice alt tip de educație, începe acasă, de la vârste mici. Bineînțeles că noțiunile pe care ne propunem să le transmitem trebuie să fie adaptate vârstei. Mai jos, veți găsi câteva idei în acest sens, cum îi învățăm pe copii noțiuni de educație financiară în funcție de vârsta pe care o au. 

 

Care sunt cele 4 principii pe care vrem să le știe copiii atunci când vine vorba de bani? 

  1. Banii se câștigă. Aici, specialiștii în educație financiară se împart în 2 tabere: unii consideră că e potrivit ca cei mici să aibă o alocație săptămânală/lunară, alții ne încurajează să le dăm celor mici sarcini pe care să le remunerăm cu sume realiste pentru ca aceștia să înțeleagă că banii se câștigă în urma unei munci depuse. Astfel, ei învață ce este responsabilitatea, implicarea, organizarea timpului, seriozitatea, etc. 
  2. Banii se economisesc pentru a ne îndeplini obiective importante. Copiii învață să fie mai răbdători, cumpătați, să facă alegeri, etc. 
  3. Banii se cheltuiesc pentru mici plăceri. Copiii învață ce sunt dorințele și nevoile, să negocieze, să estimeze valoarea unui anumit lucru, etc. 
  4. Banii se dăruiesc. Copiii învață să fie generoși, altruiști, realiști, echilibrați. 

 

Între 3 și 4 ani

La această vârstă, copiii învață prin joacă, banii fiind un concept abstract. 

 

Concepte și activități potrivite vârstei

Banii se câștigă prin muncă și îi folosim pentru a cumpăra lucruri. 

  • Magazinele sunt locurile ideale în care copiii pot vedea cum funcționează banii, care este valoarea lor, cum alegem să cumpărăm un produs, etc. 
  • Copiilor le place să ia decizii. Să le permitem să aibă o decizie de cumpărare/săptămână, cu un anumit buget și cu anumite reguli stabilite de acasă. Poate fi vorba despre o jucărie, o carte, abțibilduri, un cadou simbolic pentru un prieten sau pentru cineva drag, etc. 
  • Banii fiind un concept abstract, specialiștii recomandă plata cu bani cash, nu cu cardul.

Punem bazele ideii de economisire.

  • Adunăm mărunțișul într-un borcan transparent. Văzând cum crește volumul din borcan, copilul va înțelege mai bine ideea de acumulare/economisire. Puteți decora borcanul împreună cu cel mic.

Există un loc în care banii noștri sunt în siguranță, la bancă. 

  • Mergem cu copilul la bancă să vadă ce se întâmplă acolo, să înțeleagă că banca este un loc asemănător cu borcanul de economii, doar că mai mare. 

Le oferim copiilor exemplul personal. Ei absorb ceea ce văd în jurul lor chiar dacă nouă ni se pare că nu înțeleg ceea ce fac oamenii mari. 

  • Cum îți gestionezi banii? Cum vorbești cu copiii despre bani? Cum interacționezi cu ceilalți pe subiectele legate de bani? Ce spui despre munca pe care o faci? Ca în orice alt aspect, extremele nu sunt tocmai bune. 
 
Alte activități

◊ Activități prin care copiii să facă diferența între monede și bancnote. 

◊ Operații matematice simple legate de bani, de exemplu, 2 monede de 50 bani = o bancnotă de 1 leu. 

◊ Jocuri de rol client-vânzător. 

Sursa foto: Pexels.com

 

Între 5 și 7 ani

La această vârstă copiii înțeleg că avem nevoie de bani pentru a cumpăra lucruri, dar nu înțeleg prea bine cum funcționează banii, care este circuitul lor, dar sunt curioși să afle. Specialiștii, cei pro alocație, susțin că aceasta este vârsta potrivită la care copiii noștri pot avea o sumă de bani săptămânală/lunară care îi ajută să învețe principiile anunțate la începutul articolului. 

 

Concepte și activități potrivite vârstei

Copiii știu și învață mai multă matematică la această vârstă. Putem încuraja o serie de activități prin intermediul cărora vor înțelege noțiuni de educația financiară: 

  • Jucați Monopoly. 
  • Intrați în pielea personajelor în jocuri de rol client-vânzător și pregătiți un setup adecvat. 
  • Decorați/creați o pușculiță. Prin confecționarea unei pușculițe cu materiale pe care le avem în casă, îi învățăm pe copii să recicleze, dar și să pună bani deoparte în pușculița făcută cu mâinile lor. Noi am confecționat o pușculiță unicorn.

 

Sursa foto: Pexels.com

 

6-7 ani este considerată vârsta la care copiii pot să-și administreze primii bani, indiferent că hotărâți să le oferiți o sumă mică lunară sau că vă propuneți să-i răsplătiți pentru că ajută la treburile casei (aici este o poveste pe care promit că o vom dezbate într-un articol viitor). 

  • Suma oferită trebuie să fie mică, realistă. Această sumă de bani îi va învăța pe copii că banii nu sunt nelimitați, că nu pot să-și cumpere tot ce-și doresc și trebuie să-și stabilească obiective și priorități. 
  • Ne oferim ajutorul atunci când vine vorba de achiziții. Îi ajutăm pe cei mici să ia decizii, dar ei au decizia finală asupra banilor din pușculiță. 
  • Adrian Asoltanie ne încurajează ca cei mici să aibă nu una, ci 3 pușculițe, mai exact banii să fie împărțiți în 3 categorii: 50% – economii (pentru vise mari/achiziții importante); 40% – mici cheltuieli (pentru mici plăceri) și 10% – fapte bune (donații). 

Îi încurajăm pe copiii să economisească pentru obiective importante.

  • Îi putem ajuta să își facă o listă cu dorințe, să ne dăm părerea de ce un obiect merită mai mult să fie cumpărat decât altul, etc.
  • Îi ajutăm să-și vizualizeze obiectivele. Putem lipi de pușculiță un desen/imagine cu obiectul pentru care copilul pune bani deoparte (încurajăm vizualizarea și economisirea), facem împreună o planșă cu visul pe care îl are. 

Continuăm să dăm o „formă” conceptelor abstracte: facturi, bancă, bancomat, scump vs. ieftin, valoarea banilor vs. activități zilnice, etc. 

  • Ducem cu noi copiii la bancă/bancomat și le explicăm se întâmplă acolo. 
  • Le arătăm facturile pe care le plătim pentru gaz, lumină, etc. Facturile le putem corela cu ideea de economisire a resurselor. 
  • Încercăm să privilegiem plățile cash. 
  • Inventăm un joc scump-ieftin cu obiectele de prin casă. În general, copiii cred că lucrurile mari sunt mai scumpe. Este o bună ocazie să înțeleagă, atât cât se poate, că nu proporția contează.  
  • Explicații care țin de valoarea banilor comparativ cu activitățile pe care le facem zilnic, de exemplu: dacă o jucărie se strică, ne costă x sumă pentru a o înlocui, sumă pentru care mama/tata muncește y ore/zi. 

Diferența dintre nevoie și dorință. 

  • Desenăm un cerc. El reprezintă bugetul lunar. Îl împărțim în mai multe felii. Fiecărei felii îi revine o categorie (voi decideți cum le împărțiți): facturi, alimente, sănătate, dorințe, etc. Pentru dorințe avem o singură felie, deci dorințele tuturor membrilor familiei sunt incluse aici. Dorințele reprezintă doar o felie, nu cercul întreg, deci trebuie să stabilim ce ne dorim cel mai mult (să prioritizăm). 

Implicarea copilului în planificare și în procesul de a face alegeri. 

  • Le putem da copiilor noștri un exemplu simplu de planificare prin întocmirea listei de cumpărături. Întocmim lista împreună, iar în magazin copilul bifează ce cumpărăm, alegem împreună produsul cel mai potrivit (în funcție de etichetă, preț, gramaj, etc.), copilul așază produsul în coș, învață ce înseamnă un produs la promoție, așază produsele pe bandă și, în cele din urmă, plătește la casă. Tot acest proces îl ajută să înțeleagă mai bine cum funcționează lucrurile atunci când cheltuim, îi oferă o primă viziune despre planificare și îi dă și o doză de responsabilitate. 

Comportamentul nostru financiar ne influențează copiii

  • Cu toții ne dorim să avem o viață confortabilă, dar este important ce impresii și așteptări le setăm copiilor. Așadar, să fim atenți ce mesaje le transmitem când vine vorba de bani: cum vorbim despre dorințele și nevoile noastre, în ce măsură cuvintele și acțiunile noastre sunt aliniate cu valorile pe care le avem, să le vorbim copiilor despre muncă într-un mod pozitiv, să vorbim cu copiii deschis despre bani (să nu fie un subiect tabu). 

În articolul anterior, am scris despre ce le spunem copiilor despre bani

Mă documentez alături de voi pentru perioada actuală a Antoniei, dar și pentru viitor, așa că, în articolul următor, voi veni cu informații suplimentare pentru grupele de vârstă 8-10 ani și 11-13 ani. 

Sper să vă fie de folos!

 

 

 

 

Surse consultate în scrierea acestui articol: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *