Fiecare etapă îmi arată că puiul meu creşte. În ultimul an, am trecut printr-o grămadă de evenimente împreună: am schimbat ţara, am locuit în 2 case diferite până am avut-o pe a noastră, Antonia a început grădiniţa, am trecut împreună de la scutece la chiloţei, ne-am despărţit de doamna Suzi. E un amestec ciudat de sentimente. E normal să crească, să trecem prin fiecare etapă, să ne bucurăm de fiecare achiziţie, dar nu pot să nu mă întreb unde au zburat anii. Ştiu că următorii vor zbura la fel de repede şi asta mă sperie. Mi-ar plăcea să o păstrez mică, inocentă, oarecum dependentă, dar s-o cresc să fie independentă. Ce ciudate suntem noi, mamele! Sau oare numai eu am sentimentele astea contradictorii?!
De curând, am mai trecut printr-o experienţă în premieră, prima serbare. A fost încă o ocazie care mi-a arătat cât a crescut puiul meu. Încă o ocazie care m-a prins cu lacrimi în ochi. N-a fost genul ăla de serbare tradiţională, cu poezii şi spectacole date în faţa părinţilor. Grădiniţa Antoniei nu este una tradiţională şi nici eu nu sunt o fană a serbărilor de pe vremea noastră. Parcă vin cu prea multă presiune pusă pe copil, iar finalul de an nu ar trebui să fie despre asta, ci despre un moment frumos şi liniştit de petrecut cu părinţii şi educatorii. Fix de asta am avut parte.
Tematica serbării a fost filmul. Părinţii şi-au aşteptat copiii în curtea grădiniţei. Fiecare a adus gustări, mai mult sau mai puţin sănătoase (mă bucur că cele nesănătoase au reprezentat o excepţie, fiind admise la grădiniţă doar cu această ocazie) şi ne-am aşteptat copiii. Au avut parte de o primire călduroasă, ei fiind actorii zilei, protagoniştii filmului. Am servit câte o gustare, am povestit, copiii s-au jucat sau au stat lipiţi de părinţi şi apoi am urmărit împreună filmul care ne-a fost pregătit. Regizorii şi scenariştii au fost educatoarele, nişte fete minunate pe care nu ştiu cum le-aş putea răsplăti pentru bunătatea şi blândeţea lor. Filmul a fost despre anul care a trecut, plin de momente amuzante şi emoţionante. Am râs şi am lăcrimat împreună. Odată ce filmul s-a terminat, am ieşit în curte. Aici au fost decernate Oscarurile.
Fiecare copil a avut momentul lui de glorie, de atenţie. Fiecare copil a păşit pe covorul roşu la capătului căruia îl aşteptau educatoarele pentru a i se înmâna premiul. Fiecare „actor” a fost încadrat la o categorie anume. Antonia a primit premiul special la categoria „Inimă de leu în corp de pisicuţă”. Ohhh da! I se potriveşte mănuşă. Fiecare copil a primit o diplomă, o statuetă aurie (o siluetă din hârtie), un balon colorat şi pupici dulci. Am continuat serbarea cu joacă, ateliere pentru copii, râsete, voie bună, mingi şi tobogane. La finalul serbării, marea majoritatea a părinţilor, împreună cu copiii, s-au adunat să bea un suc, o bere şi să socializeze. Pe scurt, a fost serbarea perfectă. A fost minunat să intru în lumea ei de la grădi. A fost momentul care m-a făcut să mă simt părinte de copil mare.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.