Antoniei îi plac abţibildurile. Le-a descoperit când avea cam un an şi jumătate. Atunci abia reuşea să le mânuiască. Abţibildurile ne-au salvat şi în călătoriile lungi pe care le-am făcut cu maşina. Îi cumpăram seturi cu coli mici de stickere, buline colorate, care au ajutat-o să înveţe culorile. În hipermarketuri, la acest capitol, oferta nu era foarte variată, aşa că am început să îi caut autocolante mai complexe, care să o ajute să-şi dezvolte motricitatea, imaginaţia şi vocabularul.

Până acum, a avut diferite seturi cu autocolante: o colecţie cu 700 de bucăţi de la Melissa&Doug – compuneam cu ele diferite peisaje sau scene şi dezvoltam o poveste pe baza lor; o carte cu 400 de stickere reutilizabile cu animale de la fermă şi una cu 400 de stickere reutilizabile cu animale sălbatice. Autocolantele ne-au ajutat şi să realizăm primul nostru joc de asociere a imaginilor.

 

Descriere şi observaţii

 

Anul trecut, am găsit o carte cu stickere, care este perfectă pentru această perioadă. Se numeşte „The big Christmas sticker book” şi o găsiţi la editura Usborne. La aceeaşi editură găsiţi şi alte cărţi cu stickere, dar şi cărţi interactive. V-am mai recomandat una în trecut.

Dacă nu aveţi deja un reprezentant Usborne, aici găsiţi o recomandare.  Cartea are 48 de pagini cu scene/peisaje şi 24 de pagini cu stickere, care însumează peste 500 de abţibilduri. Scenele din carte sunt împărţite în 3 categorii: Crăciunul Moşului (atelierul lui Moş Crăciun, cum îşi încarcă Moşul sania, cum zboară cu ea printre stele, cum ajunge pe acoperişurile caselor, etc.), distracţie de Crăciun (cumpărături în oraş, împodobirea bradului, decorarea caselor, etc.) şi ultima parte este despre tot ceea ce putem găsi la târgurile de Crăciun.

 

 

Principiul cărţii este foarte simplu: copilul trebuie să aducă la viaţă fiecare scenă cu ajutorul abţibildurilor. La finalul fiecărei categorii, se găsesc foile cu stickerele potrivite pentru fiecare scenă în parte. Pe colile cu abţibilduri sunt menţionate paginile din carte cărora le corespund. Pentru ca stickerele să fie mai uşor de mânuit de cei mici, paginile se pot detaşa cu uşurinţă (sunt uşor perforate).

 

 

Cartea are dimensiunile de 276 x 216 mm. Ilustraţiile sunt foarte frumoase, iar stickele se dezlipesc şi se lipesc cu uşurinţă.

Mie mi se pare tare deosebită, diferită de tot ceea ce găsim în comerţ la ora actuală. 🙂

 

Cum contribuie la dezvoltarea copilului?

 

  • contribuie la dezvoltarea motricităţii fine şi a dexterităţii.
  • stimulează imaginaţia.
  • ajută la îmbogăţirea vocabularului.

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Poveşti cu stickere – Carte de Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *