Pastele tartinabile sunt întotdeauna binevenite. Pot fi un mic dejun rapid, o gustare sățioasă și își pot face loc chiar și pe un platou cu aperitive. Aș zice că sunt o opțiune de luat în calcul și pentru cină.
Se pot realiza o mulţime de combinaţii gustoase, adaptate tuturor membrilor familiei, cu puţine ingrediente. În plus, pregătirea unei reţete tartinabile nici nu ia prea mult timp. Pastele tartinabile din comerţ nu sunt tocmai o alegere inspirată, pentru că majoritatea, pe lângă ingredientele principale, conţin conservanţi, arome, coloranţi şi grăsimi nesănătoase.
Astăzi vă propun o rețetă de pastă tartinabilă din ouă fierte. Aveți nevoie de câteva ingrediente simple și în 10-15 minute rețeta voastră este gata de uns pe pâine sau pe crackerși, depinde ce preferați.
Ingrediente:
- 3 ouă
- 1 fir de ceapă verde
- 80g iaurt grecesc
- 30g ricotta
- sare
- piper
- boia
Mod de preparare:
- Întâi, am fiert ouăle suficient timp pentru a fi tari (8 minute pentru un ou de mărime medie). După ce au fost fierte, le-am lăsat în apă rece până s-au răcit aproape complet.
- Am curățat ouăle de coajă și le-am tăiat în 4. Am văzut că sunt rețete în care se folosesc doar gălbenușurile. Eu am ales să folosesc și albușurile. Ceapa verde am tăiat-o mărunt.
- Am pus toate ingredientele în blender și le-am mixat până am obținut o pastă fină. Dacă nu aveți ricotta, o puteți înlocui cu iaurt grecesc. De asemenea, puteți pune iaurt în funcție de consistența pe care doriți să o aibă pasta voastră tartinabilă.
Simplu, nu? Până veți încerca rețeta, va trebui să mă credeți pe cuvânt că este simplu de realizat și delicioasă la gust.
Mai jos, vă propun și alte rețete tartinbile. Cu siguranță, măcar una dintre ele va fi pe placul vostru.
Alte rețete tartinabile:
- 3 reţete tartinabile asortate cu 3 tipuri de crackerşi
- 12 reţete tartinabile de servit la micul dejun
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Ahhh ce bine arată, musai să o încerc și eu!
E bună, bună, foooarte bună!
Sunt convinsa ca e delicioasă! Ai idee cât rezistă în frigider?
Confirm! Este delicioasa.
Eu nu as tine-o mai mult de 2-3 zile.
E o reteta delicioasa si foarte sanatoasa. Ouale contin proteine de calitate si sunt perfect de consumat la micul dejun. Eu puneam doar brânza, nu si iaurt (piper si boia nu folosesc) – e mai interesanta în aceasta varianta.