Părinți, să facem din criza de coronavirus un prilej de conectare și de a crea amintiri, dar fără a pune și mai multă presiune pe noi.

Traversăm cu toții o perioadă dificilă, plină de incertitudini și neliniști. Nimeni nu știe care și când va fi deznodământul, așa că așteptăm, în case.

Rutina nu mai există. Schimbarea i-a luat locul, iar schimbarea ne face pe fiecare dintre noi să reacționăm diferit. E greu ca toată familia să fie acasă în condițiile pe care le impune această criză de coronavirus. E dificil să îți gestionezi propriile angoase, să nu le transferi asupra copilului și să îți înțelegi, în același timp, și copilul. Îți resimte emoțiile oricât ai vrea să le ascunzi și are nevoie de tine să îl liniștești, să îi fii partener de joacă, ș.a.m.d. Tu, la rândul tău, ai nevoie să respiri. 

Ne-am tot plâns că nu avem suficient timp, că am vrea să facem x ori y lucru cu copiii, dar viața asta nebună și agitată parcă a băgat timpul într-un sac și ni l-a dat în porții mici. Ei bine, acum avem mai mult timp. Să facem cu el cum și ce știm mai bine, ce ne dorim mai mult. Să facem excepții, nebunii și trăznai pentru ca vacanța asta incertă să fie pe sufletul nostru, al tuturor. Să le arătăm copiilor că distracție există și între 4 pereți, cu un cost minim. Să mai slăbim regulile de zi cu zi pentru ca toată lumea să fie mai relaxată și, la final de criză, să rămânem cu toate țiglele pe casă. Cam ăsta e planul meu! În primele zile am fost debusolată și nu găseam soluții pentru perioada următoare. Între timp, m-am mai relaxat, am luat lucrurile ca atare și au venit și soluțiile pentru ca perioada asta să fie cât mai senină. Apoi, iar ni s-au tulburat apele și a trebuit din nou să căutăm soluțiile cele mai bune pentru a funcționa cât mai bine. 

Excepțiile și soluțiile noastre

♦ Îi fac Antoniei un plan zilnic de activități pe care îl discutăm împreună. Acesta este planul, dar nu e bătut în cuie. În unele zile ne iese, în altele nu prea. Ea este un mare fan al activităților, așa că există cooperare la acest capitol. Știu că există copii care nu au încă răbdarea necesară. Cred că e momentul să facem niște baby steps în direcțiile pe care ni le dorim (oricare ar fi ele). Poate fi perioada în care să le propunem copiilor acele activități care credem că le-ar plăcea, dar fără să punem pe noi o presiune suplimentară. Un lucru care este valabil în cazul nostru, de exemplu, poate să nu funcționeze în al vostru, dar asta nu înseamnă că cineva e mai mult sau mai puțin bun. Să nu uitați că trebuie să conviețuim cu toții în cele mai bune condiții, așa că no pressure, da?

♦ Desenele merg mai mult în unele zile decât în altele, dar încercăm să nu abuzăm. Surprinzător este faptul că își găsește jocuri și nu cere de prea multe ori să se uite la desene. Ne-am uitat împreună și la frânturi din emisiuni ori din documentare cu animale. Parte de ecran am avut și la culcare, pentru că educatoarele vor să țină legătura cu copiii și prin povești video, așa că nu i-aș putea lua copilei bucuria asta. Nu e momentul ca screen time-ul să pună presiune pe mine.

♦ Am făcut ciocolată de casă de 2 ori într-o săptămână, adică s-a mâncat dulce mai mult decât de obicei. Antonia a lins oala de fiecare dată, a primit o porție după micul dejun și una după prânz. Rezultatul: fericire maximă cu un cost minim. Ciocolata aduce fericire în familie. 🙂

♦ Am lăsat copilul să modeleze fursecuri și să le lingă umplutura, iar apoi, după copt, să mănânce pe săturate. S-a lăsat tot cu fericire.

♦ Am sărit peste somnul de prânz (conștienți de posibilele consecințe).

♦ Am citit câte 2-3 povești în loc de una.

♦ I-am lăsat părul desfăcut chiar dacă și l-a tăvălit prin supă ori prin ketchup.

♦ Ne-am mutat la cabană pentru câteva zile, ne-am pus la somn împreună și tot împreună ne-am trezit, în formulă completă. Ne-am acordat și nouă câte o pauză și câte un somn care să ne ajute să gestionăm provocările zilnice.

♦ Am colorat pavajul cu cretă colorată.

♦ Am pictat împreună.

♦ Am modelat plastilină tot împreună.

♦ Am jucat table cu bărbatul și am lăsat copilul să dea cu zarurile. Și oamenii mari au nevoie de joacă, de lucruri mici care le fac plăcere. 

♦ I-am spus copilului „Nu pot acum!” fără să mă simt vinovată. 

♦ Am făcut mare parte din ce mi-a cerut copila. Și ea a făcut bună parte din ceea ce eu i-am cerut. Compromisurile ne-au adus un oarecare echilibru. 

I-am povestit, pe înțelesul ei, de ce nu putem face anumite lucruri, de ce nu merge la grădiniță, de ce stăm în casă. Copiii simt schimbarea și au nevoie de explicații, să înțeleagă, atât cât pot, de ce rutina pe care ei o știau nu mai există acum.

Am reluat munca și iar simt un ceas că-mi ticăie în urechi, fix pe când mă obișnuiam cu relaxarea, pe când am ajuns la un oarecare echilibru. Angoasele au învățat să coabiteze cu această relaxare. Încerc să le disec, să le analizez, să le înțeleg și, în final, să le las deoparte. Nu-mi iese întotdeauna și încerc să accept asta. Nu vreau să pun pe mine o presiune suplimentară și vă sugerez să faceți și voi la fel. Încerc să mă bucur de astăzi fără să mă gândesc prea mult la mâine, deși eu sunt omul care are cam întotdeauna un plan.

Pe scurt, câteva zile cu reguli mai lejere n-a omorât pe nimeni. Nu ne putem transforma în animatorii permanenți ai copiilor noștri, dar avem șansa să facem acele lucruri pe care le-am tot amânat. Important este să ieșim cu toții cu bine din asta, din toate punctele de vedere.

Voi cum sunteți? Cum faceți față acestei perioade?

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.