De pâinea naan am auzit, dar nu rețin să fi mâncat vreodată. Nu sunt foarte sigură. Cert este că izolarea ne permite să descoperim lucruri noi, chiar dacă timpul ne este limitat, că de spațiu nu mai pomenesc.
Educatoarele Antoniei au inițiat un grup de Facebook pe care primim tot felul de chestii faine, de la idei de activități la rețete, de la povești video la suport pentru părinți. Printre rețete erau aceste pâini naan. Acestea sunt niște pâini indiene subțiri, asemănătoare cu lipiile, care în India, în mod tradițional, sunt coapte în cuptor. Am căutat puțin pe internet, am aprofundat subiectul și i-am făcut copilului propunerea să facem niște pâinici la tigaie. Copilul a fost încântat și a validat propunerea. Am schițat o rețetă pe foaie (altfel nu are cum să ajungă pe blog), am implicat copilul în realizarea ei, am dus treaba la bun sfârșit și am încununat munca cu o masă pe cinste: pâini naan cu salată de vinete și cu pate de ficat, după preferințe. O bunătate! Musai să le încercați.
Ingrediente:
Pentru 10 bucăți
- 250g făină
- 120-130g iaurt
- 60ml apă
- 20ml ulei
- 5g praf de copt
- sare
Mod de preparare:
Pasul 1
Făina am amestecat-o cu praful de copt și sarea. Am adăugat iaurtul, apa și uleiul. Am început să amestec cu o lingură și apoi am frământat aluatul cu mâna. Aluatul trebuie să se adune și să fie ușor lipicios. În cazul în care aluatul este prea uscat, mai adăugați puțină apă.
Pasul 2
Am presărat puțină făină pe masa de lucru, am scos aluatul din bol și l-am frământat până a devenit foarte puțin lipicios. L-am transferat într-un bol uns cu ulei (am uns puțin și aluatul plimbându-l prin bol) și am acoperit bolul cu folie alimentară. Am lăsat aluatul să se odihnească timp de aproximativ 30 de minute – o oră.
Pasul 3
Am scos aluatul din bol și l-am împărțit în biluțe aproximativ egale. Mie mi-au ieșit 10 bucăți. Am ales să le fac mici, cam cât ar încăpea în pumn. Apoi, pe masa pudrată cu făină, am întins fiecare bilă de aluat în câte o foaie subțire, ovală.
Pasul 4
Pâinile le-am copt într-o tigaie antiaderentă în care am pulverizat foarte puțin ulei, la foc mediu. Când deasupra pâinilor se formează bule de aer, le puteți întoarce pe cealaltă parte. Pâinicile mele au ieșit puțin bronzate, pentru că le-am făcut în deplasare, pe o plită mai greu de strunit. 🙂
Sunt sigură că cei mici vor fi încântați să gătească împreună cu voi aceste pâinici. Ele se pot servi cu unt aromat cu usturoi sau cu ierburi aromatice, pătrunjel, busuioc, coriandru, etc. Eu am ales să le las simple și, cum vă spuneam mai sus, să le servim cu salată de vinete și pate de ficat făcut în casă. Sunt atât de bune încât vă garantez că nu apucă toate să ajungă pe masă. 🙂
Dați-mi de veste dacă le încercați!
Alte rețete cu aluat:
- Plăcinte cu brânză sărată, la cuptor
- Plăcinte cu mere
- Tartă cu ciuperci, praz și telemea
- Cornulețe cu scorțișoară, nucă și magiun
- Biscuiți în 2 culori
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Suna foarte bine! Am pregătit niște fasole bătută pentru prânzul de azi, o sa fac painicile naan, sa le mancam cu ea! Mulțumim de idee!
Cum au iesit painicile? 🙂
Bună Flavia! Au ieșit super pâinicile! Geniale! Mulțumim mult!
Ce ma bucur! Sa va fie de bine! 🙂