Luni, 5 iunie
Mic dejun: Budincă de dovleac cu banană – reţeta Cosminei de pe mamipetocuri.com pe care o adaptez, adică în loc de 200g de dovleac pun doar 100g şi 100g de piure de banană, care ţine şi locul îndulcitorului + tort din pancakes. Cu acest tort din pancakes am vrut să îmi răsfăţ soţul la micul dejun, pentru că sunt puţine zilele în care luăm masa împreună. Reţeta este potrivită şi pentru cei mici.
Prânz: Am mâncat la prânz bineînţeles, dar am omis să-mi notez preparatul :).
Gustare: Cireşe şi banană.
Marţi, 6 iunie
Mic dejun: Fulgi de ovăz în lapte vegetal (lapte de cocos cu orez) cu banană şi mesquite.
Gustare: Un fruct (la creşă).
Prânz: Pulpă de pui cu fasole verde, dovlecel, ceapă, ierburi de Provence şi ulei de măsline.
Gustare: Cireşe şi caisă.
Cină: Bastonaşe de dovlecei cu sos de iaurt şi usturoi.
Miercuri, 7 iunie
Mic dejun: Crackerşi cu pastă tartinabilă cu brânză şi sfeclă coaptă. De această dată am înlocuit brânza de capră cu ricotta.
Gustare: Un fruct (la creşă).
Prânz: Pui cu dovlecel, ţelină, ceapă, ardei copt, oregano şi ulei de măsline.
Gustare 1: Caise.
Gustare 2: Pâine (ca aproape de fiecare dată când mergem la cumpărături).
Cină: Iaurt.
Joi, 8 iunie
Mic dejun: Crackerşi cu pastă tartinabilă cu brânză şi sfeclă coaptă. De această dată am înlocuit brânza de capră cu ricotta.
Gustare: Un fruct (la creşă).
Prânz: Supă de morcovi + chili con carne + ţelină, salată verde şi cartofi copţi(meniul de la creşă).
Gustare: Caise şi cireşe.
Cină: Budincă de paste cu ricotta – reţeta Danei de pe iubireainbucate.blogspot.lu.
Vineri, 9 iunie
Mic dejun: Budincă de paste cu ricotta
Gustare: Un fruct (la creşă).
Prânz: Supă de asmăţui + peşte cu sos de roşii + legume şi pilaf de orez (meniul de la creşă).
Gustare: Caise.
Cină: Cartofi dulci copţi cu sos de avocado şi ardei copt. Această reţetă este potrivită atunci când nu aveţi chef de gătit şi vreţi să puneţi pe masă ceva rapid şi bun :).
Sâmbătă, 10 iunie
Mic dejun: Fulgi de ovăz în lapte vegetal (lapte de grâu spelta cu alune), pudră de vanilie, mesquite şi banană.
Gustare: Măsline verzi.
Prânz: Peşte în papiotă cu cartof dulce, broccoli, unt şi ierburi de Provence.
Gustare: Pancakes cu afine/cireşe/turmenic. A mâncat ce a rămas din clătitele pe care le-am făcut să le folosesc ca decor pentru un tort :).
Cină: Pancakes cu broccoli şi ceapă verde. Dacă tot am încercat mai multe reţete de pancakes-uri dulci, mi-am zis că ar fi cazul să fac şi unele sărate.
Duminică, 11 iunie
Mic dejun: Crackerşi cu pastă tartinabilă de măsline verzi.
Gustare: Tort cu mascarpone şi caise pregătit pentru aniversarea de un an a unui băieţel tare drag mie :).
Prânz: Supă cremă de mazăre cu mentă şi busuioc.
Gustare: Cireşe.
Cină: Paste cu sos de roşii, busuioc şi parmezan.
Citeşte şi meniurile anterioare:
…
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram