Mama care a lăsat Occidentul pentru a-şi creşte copilul în România

Mai avem 3 luni şi aproape o săptămână până ne punem bagajele pe pământ românesc, acasă la Cluj. De această dată, nu ne vor strânge cu uşa zilele şi nici nu ne vor ticăi ceasurile obsesiv până la momentul împachetării. Noi zicem că despachetăm pentru totdeauna. N-am luat hotărârea peste noaptea, ci am pus nşpe mii de lucruri în balanţă. Aceasta înclina considerabil spre întoarcerea noastră acasă lângă cei dragi.

Atunci când planul a fost făcut şi am ştiut că este realizabil, am început să le dăm de veste apropiaţilor şi nu numai. S-au bucurat din suflet cei care an de an ne sugerau să ne întoarcem acasă, cei care ne duc dorul, cei care ne iubesc, cei care ne cunosc aşa cum suntem. Inevitabil, ne-au tăiat entuziasmul cei pentru care România nu înseamnă mai nimic, cei pentru care familia are o altă însemnătate decât pentru noi. Cred că e mai corect să spun că ne-au știrbit entuziasmul, dar dorinţa şi elanul au rămas aceleaşi. Şi, totuşi, de ce lăsăm o viaţă confortabilă, un venit sigur, un sistem de sănătate foarte bine pus la punct şi toate celelalte avantaje pentru a ne întoarce în nesiguranţă? Toate motivaţiile noastre le găsiţi într-un alt articol. Nu le enumăr aici pentru că rândurile de mai jos nu sunt despre mine. Totuşi, multe dintre cuvintele invitatei mele mi se potrivesc mănuşă. Pe Miruna poate o cunoaşteţi deja. Dacă nu o ştiţi, vă invit să o descoperiţi. Este mama lui Tudor, un Broscuţ, cum îi spune ea, abia trecut de un an. Este soţie de neurochirurg şi dentist de meserie. Pe lângă toate astea, scrie foarte fain pe Şi Blondele Gândesc.

V-aţi întors în ţară de mai bine de un an. În Anglia bănuiesc că aveaţi job-uri care vă aduceau satisfacţii şi un trai confortabil. Ce v-a determinat să vă întoarceţi în România?

Da, eu sunt dentist, iar soțul meu neurochirurg. Aveam job-uri bune, din punct de vedere financiar chiar nu ne puteam plânge. Dar, vezi tu, banii nu sunt totul pe lumea asta. Am ajuns la concluzia că tot numai într-un pat dormim, tot numai o mașină conducem, tot doar cu o lingură mâncăm. Vine un moment în viață, când analizezi situația, vezi ce e mai important pentru tine și iei o decizie. Noi am fost destul de norocoși ca lucrurile importante să fie aceleași, să ne dorim o schimbare în aceeași direcție. Nu ne-a plăcut în Anglia, niciodată nu ne-am propus să rămânem acolo definitiv. Eram mulțumiți, dar mereu simțeam că există ceva mai bine de atât în viață. Familia, prietenii, limba ta nu sunt povești. Sunt elemente pe care nu le poți aprecia cu adevărat până nu ajung să îți lipsească.

Eu m-am lovit de judecata conform căreia nu mă gândesc suficient la viitorul copilului meu, că i-ar fi mai bine în Occident decât în România. Cum a fost/este în cazul vostru? Care au fost reacţiile celor apropiaţi?

Da, bineînțeles că toată lumea știe ce-i mai bine pentru tine. Să se ducă ei să-și crească copiii în Occident, le zic. Lumea își imaginează că ”dincolo” umblă câinii cu oportunități în coadă. Eu sunt convinsă că băiatul meu nu ar fi putut fi mai fericit cu niște părinți frustrați de dorul de România, cu niște părinți frustrați că doar roboțesc toată ziua ca să câștige bani să-l trimită pe el la o școală de Doamne-ajută. Cam asta am fi făcut. Educația în UK e foarte scumpă, dacă vrei ceva de calitate, acolo oamenii își iau case pe credite grele de 30 de ani în zone bune, ca să aibă acces la școli de stat mai răsărite, doar fiindcă e mai ieftin așa decât să plătească o școală privată. Aveam colegi care nu câștigau puțin și erau în situația asta. Dar lumea nu știe asta, lumea are impresia că-s porțile deschise la Oxford și Cambridge doar dacă ești deștept. Ei, ar avea o surpriză!

A fost vreun moment în anul petrecut acasă în care ai/aţi regretat decizia de a vă întoarce?

Da, am și scris pe blog la un moment dat, însă nu mai țin minte exact din ce motiv. 🙂 Cred că era în contextul protestelor din Piața Victoriei. Mi-a trecut repede.

Ce-ţi lipseşte cel mai mult din Anglia? Ce aveai acolo şi nu găseşti aici şi ce ai aici şi nu găseai acolo?

Îmi lipsesc, culmea, prietenii cel mai mult! Ăia puțini pe care ni i-am făcut, pe care îi vedeam rar, dar îmi e sincer dor de ei. Nu mi-am dat seama, dar noi ca și cuplu doar în Anglia am funcționat, acolo erau prietenii noștri, acolo ne-am petrecut mare parte din viața de adulți. E normal să ne fie dor de prietenii pe care ni i-am făcut de-a lungul acestor vremuri scurte.

În rest, îmi e dor de magazine, mi se par foarte scumpe hainele și pantofii aici, îmi e dor un pic de calmul englezilor din trafic, de politețea lor, mă enervează ura asta cu care se pune frână în București, parcă toată lumea e într-o permanentă competiție. Dar am aici limba mea în care pot comunica atât de ușor, mi-am reactivat blogul, mă pot duce acasă la Sibiu oricând, fără planificări cu 10 luni înainte, fără bilete de avion! Nu e perfect nicăieri, doar că eu am cunoscut două feluri de bine și îl aleg pe ăsta cu ochii închiși la orice oră din zi și din noapte.

Tu eşti medic stomatolog şi blogger apreciat, iar soţul tău este neurochirurg. Cât de greu este să-ţi exerciţi meseria la tine în ţară dat fiind faptul că sistemul de sănătate românesc mai are progrese de făcut pentru a ajunge la nivelul unuia occidental? Ce planuri ai din punct de vedere profesional?

Pentru mine ca dentist, lucrurile sunt un pic mai ușoare, fiindcă stomatologia e în mare parte privată la noi în țară. Deci nu sunt practic în sistem eu. La soțul meu e un pic mai diferit, dar se străduiește să păstreze standardele cu care a fost obișnuit în Anglia. Ne adaptăm la situația țării, însă aducem cât de mult putem din ce am învățat acolo în practica noastră de aici, fiindcă atunci când e vorba de pacienții tăi nu e loc de compromis. Faci tot ce poți mai bine.

Eu mai stau deocamdată acasă cu bebelușul meu, am început să merg la cabinet doar ocazional și pentru prieteni. Doar cât să nu mi se facă prea tare dor! Nu mă grăbesc înapoi, fiindcă îmi dau seama că acest timp și această libertate nu se vor repeta în viața mea. Mă înțeleg atât de bine cu ăsta mic, încât fraieră să fiu să vreau să mă întorc mai repede la muncă :).

Ce sfaturi le-ai da celor care îşi doresc să se întoarcă în ţară, dar sunt frânaţi de griji, păreri contradictorii şi judecăţi?

Că e important să încerce, să nu ia experiența mea sau a ta ca etalon. Fiecare e diferit și simte și se adaptează diferit. Am și scris un articol care se numea ”Sunt românii din UK mai fericiţi decât cei din România?” cu mărturia multor emigranți. Atunci mi-au scris mulți oameni, dar și din cei pe care îi cunosc eu, să știi că unora le e bine, altora le e mai greu. Per total, eu cred că mulți, foarte mulți s-ar întoarce acasă dacă ar putea avea un trai decent, să-și facă o casă, o vacanță undeva la mare sau la munte. Din păcate, însă, te duci unde îți este mai bine și important este ca acest ”bine” să fie cât mai clar definit. Și, cât încă suntem tineri, putem experimenta, putem chiar face greșeli, că avem timp să le îndreptăm. Dar să nu ne trăim viața întrebându-ne ”cum ar fi fost dacă aș fi plecat”. Pentru mine, nicăieri nu-i ca acasă e mai mult decât o vorbă, e ceea ce am simțit constant în toți cei aproape 5 ani în care am locuit departe de România.

Câţi dintre voi sunteţi mai fericiţi în Occident decât în România? Câţi dintre voi aţi vrea să vă întoarceţi acasă sau câţi aţi vrea să trăiţi în Occident începând de mâine?

Alte poveşti despre mame ca şi tine:

Mama de toddler şi gemeni

Mama care a avut curajul să lase cariera pentru copii şi pasiune

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram