Astăzi vreau să vă împărtășesc câteva dintre obiceiurile pe care le am și instrumentele pe care le folosesc pentru a fi mai organizată. Când spun organizare, mă gândesc în special la time management, să-mi împart timpul în așa fel încât, la finalul zilei, să bifez cât mai multe task-uri dintre cele pe care mi le-am propus în ziua respectivă. Bineînțeles, lista de task-uri trebuie să fie una realistă. Atunci când reușesc să fac ce-mi propun, înseamnă că ziua a fost una productivă.
Vreau să scap de acest „n-am timp” pe care îl rostesc parcă prea des. Oare nu am timp sau îmi propun să fac prea multe lucruri? Nu am timp sau nu îmi împart timpul în mod eficient? Aș zice că, în cazul meu, ar fi vorba de câte puțin din toate. Cu cât sunt mai organizată, cu atât reușesc să fiu mai productivă, dar nu e vorba doar despre asta, ci și despre unele obiceiuri mai puțin productive pe care am reușit să mi le conștientizez de-a lungul timpului și de care încerc să mă debarasez pentru a face loc unor obiceiuri mai bune, care să-mi aducă un plus de valoare.
Obiceiuri și instrumente care mă ajută să fiu mai organizată
Mă trezesc la 5:30
De luni până vineri, cu mici excepții, mă trezesc la 5:30. La 7:00 încep munca. Pentru mine este important să am o oră în liniște, dimineața. În acest timp, scriu în Morning Pages sau mă ocup de blog.
Meniu săptămânal
Funcționez mult mai bine când am un meniu stabilit în avans, când știu ce gătesc și ce am de cumpărat. Nu reușesc să stabilesc meniul pe întreaga săptămână, dar mă ajută să am stabilite preparatele din primele 3 zile și să-mi notez câteva feluri de mâncare pe care îmi propun să le fac în restul săptămânii respective. Pentru a avea un overview clar al meniului, folosesc un planner săptămânal. Momentan, îl am pe acesta de la Urban Tale.
Agende
Cel mai bine mă organizez cu foaia și pixul. Am agende dedicate unui anumit scop:
- pentru muncă
- pentru blog – cu idei de proiecte, articole, etc.
- una dedicată planificării postărilor – știu, în mare parte, ce și când postez.
- pentru bugetul lunar. Subiectul l-am abordat aici, în „Cum îmi organizez bugetul lunar”.
Liste
Din categoria foaie și pix, funcționez foarte bine cu liste scrise, una cu task-uri pentru muncă și una cu lucruri personale de făcut, plus cele legate de blog și de social media. Am o satisfacție deosebită când tai cu pixul câte un rând de pe foaie. 🙂
Calendar
Am un calendar în care îmi notez programările pe care le avem, dar și evenimentele la care vrem să ajungem. În zilele de duminică/luni verific ce programări am pentru săptămâna care începe pentru a-mi putea organiza timpul într-un mod cât mai eficient.
Materiale vizuale pentru Antonia
Acest punct nu este despre mine, dar mă impactează. Pentru a o ajuta pe Antonia să se poată organiza cât mai bine singură, i-am imprimat și i-am pus pe frigider orarul și rutinele de dimineață și seară, cu imagini și cu text cât de puțin. Este o abordare care funcționează în cazul ei.
Aplicațiile pe care le folosesc cel mai des pentru o mai bună organizare
Fitbit
Am o brățară inteligentă care îmi măsoară mișcarea pe care o fac zilnic (pași + sport) și orele de somn. O găsesc foarte utilă tocmai pentru că am un job de birou și sunt o persoană destul de sedentară. Mi-am setat un anumit număr de pași pe care să-i fac zilnic, iar în weekend mi-e musai să dublez targetul fixat în zilele săptămânii. Când despre somn, încerc să fac în așa fel încât să am o medie de 7 ore de somn/săptămână, dar nu-mi iese întotdeauna. Brățara și aplicația mă ajută să măsor acești parametrii.
Eat&Track
Este aplicația care mă ajută să țin sub control caloriile pe care le consum. Este foarte uşor de folosit, este în limba română şi are deja un număr considerabil de alimente pe care le puteţi selecta atunci când vă notați mesele. Am mai povesti despre ea aici, în „Aplicația care te va ajuta să slăbești”.
Habit Tracker
Este o aplicația pe care o folosesc de puțin timp, pe care mi-am descărcat-o după ce am terminat de citit „Atomic Habits”. La fel ca și Eat&Track, aplicația este ușor de folosit și mă ajută să-mi monitorizez obiceiurile bune pe care vreau să le implementez în rutina zilnică/săptămânală. Mai concret, mi-am setat diferite obiceiuri cu o anumită frecvență, zilnică, de 4-5 ori/săptămânală sau lunară. Opțional, pentru fiecare obicei pe care mi l-am propus, pot să-mi setez alerte cu diferite frecvențe. De exemplu, un obicei din lista mea este să beau 2l de apă/zi de 5 ori/săptămână, singurul obicei pentru care am setate 6 alerte/zi.
În aplicație am un overview săptămânal sau lunar, adică un rezumat care îmi arată cât reușesc să mă țin de obiceiurile propuse. Mi se pare un instrument foarte bun de organizare și disciplinare.
Listonic
Această aplicație este destinată listelor de cumpărături. Pentru a fi cât mai eficienți când vine vorba de cumpărături, ne-am descărcat, eu și soțul, Listonic, o aplicație comună în care trecem produsele de care avem nevoie în casă. Aplicația permite crearea mai multor liste, cu denumiri diferite, și are număr mare de produse înregistrate. Îmi place și pentru că pot adăuga produsele pe listă cu formularea pe care o vreau eu. Pe măsură ce cumpărăm produsele, le bifăm și modificările se înregistrează, în timp real, pe ambele telefoane.
Notes
Banala aplicație Notes din telefon îmi este de mare ajutor. Am dosare create cu mai multe subiecte: notițe pentru blog, programări notate pe repede înainte (ulterior, ajung și în calendar), listă cu filmele pe care vreau să le văd pe Netflix, idei de cadouri, recomandări de produse, etc. Telefonul îl am mereu cu mine, așa că îmi este la îndemână să-mi notez ideile aici. Așadar, nu subestimați Notes! 🙂
Time Screen
Time Screen este o funcție pe care o găsiți tot în telefon (pe iPhone sigur este disponibilă), în setări. Acolo vă puteți limita timpul petrecut pe telefon. Eu am ales să-mi limitez timpul dedicat rețelelor sociale, Instagram și Facebook. De multe ori, nu ne dăm seama cât timp petrecem în social media, pentru că scrolling-ul ne poate „fura” în așa fel încât să nu mai fim conștienți de timpul pe care îl petrecem online. Setarea unei limite de timp o văd ca pe o deținere a controlului asupra timpului nostru. Noi decidem cât timp petrecem online. Când limita de timp este atinsă, primim un pop-up prin intermediul căruia putem alege dacă vrem să ignorăm limita de timp pentru un minut, 15 minute sau pentru restul zilei.
EduCare
EduCare este aplicația prin care școala comunică cu noi, părinții. Nefiind o aplicație la îndemâna tuturor, am ales să o menționez la finalul articolului.
Antonia fiind în clasa 0, nu folosim încă toate funcțiile aplicației, dar deja o văd extrem de utilă, pentru că știu ce face copilul meu în fiecare zi la școală și îmi permite să nu omit anumite detalii (de exemplu, dacă Antonia trebuie să ducă lego la școală pentru ora de matematică – un detaliu concret). Prin intermediul aplicației, la un click distanță, avem orarul săptămânii, notele copilului, prezența, un raport zilnic al activității, comentarii dedicate fiecărei ore (dacă este cazul), teme, e-mailuri trimise de conducere, plățile efectuate/restante, cluburile în care este înscris copilul (cu detaliile aferente), posibilitatea de a lua legătura, în mod direct, cu fiecare profesor în parte (un fel de Messenger), întâlnirile cu părinții și o secțiune dedicată comportamentului.
Sper că informațiile de mai sus vă sunt de folos!
Despre organizarea timpului, am mai scris în acest articol, „Principiile pe care le aplic pentru o mai bună gestionare a timpului”.
Pe voi ce aplicații, instrumente și obiceiuri vă ajută să fiți mai organizați?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Foarte multe idei utile. Îl salvez, ca sursă de inspirație.
Mă bucur că ți se potrivesc! 🙂
Sunt curioasa de unde ai cumpărat ceasuri fitbit te rog?
L-am primit! 🙂