Prima rețetă pe care o public pe blog în acest an este una fără gluten și fără lactoză, niște gofre pufoase și aromate care sunt sigură că vă vor bucura papilele gustative, indiferent dacă aveți sau nu restricții alimentare.

Așa cum v-am mai spus, în viitor, majoritatea rețetelor de pe blog vor fi destinate și celor care suferă de boală cealiacă sau intoleranță la gluten și, acolo unde se poate, voi încerca să ofer o alternativă și celor care suferă de intoleranță la lactoză.

 

Câteva detalii despre făina de cocos (în comparație cu făina de grâu):

  • are o cantitate mai mare de fibre, proteine, vitamine și minerale (cum sunt potasiul și fierul)
  • are indice glicemic mai mic
  • este săracă în carbohidrați
  • este potrivită pentru prăjituri, brioșe, biscuiți și pâini
  • absoarbe mai mult lichid decât alte făini și are nevoie de un ingredient care să „lege” compozițiile, precum oul (proporție aproximativă – la 25g făină de cocos adăugăm 1 ou)
  • nu se înlocuiește în proporție de 1:1 cu un alt tip de făină

 

Ingrediente: 

Pentru 4 gofre

  • 2 ouă
  • aprox. 10g esență/pastă de vanilie
  • un praf de sare
  • 30-40g de zahăr 
  • 35g ulei de cocos (l-am folosit pe acesta)
  • 40g făină de cocos (o am pe aceasta)
  • 4g praf de copt (îl am pe acesta, fără gluten)
  • 80-100g lapte vegetal (→ preferatul nostru)

 

 

Mod de preparare:

 

Pasul 1

Puteți pune toate ingredientele la un loc și să le amestecați (eu așa am procedat). Făina de cocos va da impresia că face cocoloașe, dar vă asigur că e absolut ok, iar rezultatul final nu va avea de suferit. 

Câteva tips & tricks pentru o rețetă reușită:

→ Nu adăugați mai mult de 80g de lapte vegetal din start (găsiți cantitatea în grame pentru că principalul meu aliat este cântarul).

→ Uleiul meu de cocos a fost solid, așa că l-am topit într-o crăticioară. Puteți folosi atât ulei de cocos clasic, cât și unul dezodorizat, cum este cel folosit de mine. 

→ Adăugați zahăr în funcție de cât de dulci preferați să fie gofrele și în funcție de topping-ul cu care alegeți să le serviți. 

 

Pasul 2

După ce terminați de amestecat viguros, lăsați compoziția să se odihnească vreo 10 minute. În acest timp, cel mai probabil făina de cocos va mai absorbi din lichid și va fi nevoie să mai adăugați 10-20g pentru a obține o compoziție omogenă, nu foarte densă. În reel-ul postat pe pagina mea de Instagram veți vedea și textura finală a aluatului. 

 

Pasul 3

Am încins aparatul de gofre.  Am uns plăcile aparatului cu puțin ulei de cocos, am adăugat compoziția și am lăsat gofrele la copt timp de 4-5 minute. În cazul meu, partea de coacere a fost făcută de aparatul de gofre Duraceramic de la Breville. Probabil îl știți deja, pentru că îl pomenesc în fiecare rețetă de gofre. Își face treaba foarte bine, indiferent dacă gătesc preparate pe bază de făină de grâu, de făini fără gluten ori bogate în legume (cum sunt gofrele cu dovlecei și brânză sărată). În această perioadă, cu codul EXTRA15, îl puteți cumpăra la preț redus. 

 

 

Când gofrele au fost coapte, cu ajutorul unei palete de bucătărie, le-am scos cu grijă din aparat, pentru că sunt super pufoase și destul de fragile. Să țineți cont de faptul că făinile fără gluten nu se comportă la fel ca cele care conțin gluten, inclusiv culoarea preparatului final diferă. 

Antonia le-a servit simple, iar eu mi-am adăugat niște dulceață de afine făcută de bunica mea (face cea mai bună dulceață cu afine din lume!). 

 

 

Pe blog, găsiți alte 2 rețete de gofre fără gluten, gofre cu cartof dulce și mălai și gofre cu aromă de turtă dulce, dar îmi propun să vă aduc și alte rețete (pe măsură ce le testez). 

Poftă bună!


 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *