Educația de orice tip începe acasă, inclusiv educația financiară a copiilor. Cred asta cu tărie, motiv pentru care am abordat, în mai multe rânduri, subiectul educației financiare pe blog. Am mai multe articole de educație financiară pentru copii și părinți, reunite într-un proiect pe care l-am numit „Organizare financiară pentru părinți și copii”.

Poate veți spune că nu sunteți economiști sau specialiști în domeniul finanțelor pentru a le transmite copiilor informații despre bani. Ei bine, inclusiv o sesiune de cumpărături poate fi o lecție de educație financiară predată copiilor. Educația financiară nu începe la școală, ci acasă, cu activități cărora nu le dați poate prea mare importanță. Ca și părinți, trebuie să fim suficient de deschiși pentru a discuta cu cei mici despre bani, cum îi câștigăm, cum îi cheltuim, cum circulă banii, ce raționamente aplicăm în deciziile noastre financiare. Bineînțeles, limbajul trebuie să fie adaptat vârstei copilului pentru ca mesajul să își atingă scopul.

Astăzi, vreau să vă împărtășesc 4 principii de bază de educație financiară pe care noi le aplicăm, precum și câteva jocuri și exerciții practice pentru fiecare principiu în parte. Menționez că Antonia este foarte interesată de tot ceea ce înseamnă bani (are 7 ani) și are foarte multe întrebări pe acest subiect. Mă simt datoare să mă documentez și să o expun la cât mai multe experiențe pentru a-i putea răspunde la întrebări. De exemplu, în prezent, încerc să ridic „ceața” din jurul cardurilor, cum ajung banii pe card, ce se întâmplă cu plățile făcute cu cardul și de ce bancomatul ne dă bani. 🙂 Nu-i chiar simplu să-i faci față unui copil curios care are 100 de întrebări pe minut!

Sursa foto: Pexels.com

4 principii de bază pe care copiii trebuie să le cunoască despre bani

 

Banii se câștigă

Noi îi explicăm Antoniei cum câștigăm bani, de ce este nevoie să muncim și care ar fi consecințele dacă nu am munci. Aici încercăm să o ajutăm să înțeleagă valoarea banilor și a obiectelor, „tradusă” prin timpul pe care noi îl dedicăm muncii. De exemplu, dacă își dorește o jucărie care costă x sumă, facem paralela cu numărul de ore pe care le muncim pentru a o achiziționa. De asemenea, îi explicăm că și ea are posibilitatea de a câștiga bani, prin activități potrivite vârstei ei, precum:

  • Ne poate ajuta în proiectele și activitățile care nu sunt în sfera responsabilității ei. Am făcut asta deja și am fost surprinsă, în mod plăcut, de devotamentul și conștiinciozitatea de care a dat dovadă. A fost o experiență foarte faină pe care vă recomand să o încercați cu copiii voștri.
  • Își poate vinde, cu ajutorul nostru, lucrurile de care nu mai are nevoie.
  • Poate realiza lucruri pe care să le vândă.

Nu o răsplătim pentru sarcinile care țin de învățare, igienă ori de spațiul ei personal. Acestea intră în sfera responsabilității. De asemenea, atunci când este cazul, o remunerăm pe Antonia cu sume realiste, negociate în prealabil.

Mesajul principal pe care vrem să îl transmitem este că banii se câștigă în urma unei munci depuse. Astfel, învață ce înseamnă responsabilitatea, implicarea, organizarea timpului, efortul, etc.

Banii se cheltuiesc

Banii se cheltuiesc pentru traiul de zi cu zi, dar și pentru mici plăceri.

Câteva aspecte pe care ne-am dorit ca Antonia să le înțeleagă:

  • Diferența dintre dorință și nevoie. Activitate: Desenăm un cerc. El reprezintă bugetul lunar. Îl împărțim în mai multe felii. Fiecărei felii îi revine o categorie (voi decideți cum le împărțiți): facturi, alimente, sănătate, dorințe, etc. Pentru dorințe avem o singură felie, deci dorințele tuturor membrilor familiei sunt incluse aici. Dorințele reprezintă doar o felie, nu cercul întreg, deci trebuie să stabilim ce ne dorim cel mai mult (să prioritizăm).
  • Negocierea.
  • Compararea prețurilor. Activitate: Înainte de o achiziție, căutăm, împreună cu copilul, prețul cel mai bun în magazinele fizice și/sau online.
  • Estimarea valorii. Activitate: Joc scump-ieftin. În general, copiii cred că lucrurile mari sunt mai scumpe. Este o bună ocazie să înțeleagă, atât cât se poate, că nu proporția contează.  De asemenea, copiii pot schimba monede, acasă, la bancă sau la magazin. Îi va ajuta să înțeleagă valoarea banilor (de exemplu, 10 monede de 50 de bani = o bancnotă de 5 lei).
  • Planificarea. Activitate: Le putem da copiilor noștri un exemplu simplu de planificare prin întocmirea listei de cumpărături. Întocmim lista împreună, eventual stabilim și un buget, iar în magazin copilul bifează ce cumpărăm, alegem împreună produsul cel mai potrivit (în funcție de etichetă, preț, gramaj, etc.) și, în cele din urmă, îl plătește la casă. Tot acest proces îl ajută să înțeleagă mai bine cum funcționează lucrurile atunci când cheltuim, îi oferă o primă viziune despre planificare și îi dă și o doză de responsabilitate.

Banii se economisesc

Banii se economisesc pentru a ne împlini obiective importante.

Idei de activități:

  • Adunăm mărunțișul într-un borcan transparent. Văzând cum crește volumul din borcan, copilul va înțelege mai bine ideea de acumulare, economisire. Puteți decora borcanul împreună cu copilul.
  • Mergem cu copilul la bancă să vadă ce se întâmplă acolo, să înțeleagă că banca este un loc asemănător cu borcanul de economii, doar că mai mare și cu reguli mai bine definite.
  • Decorați/creați o pușculiță în care copiii să-și adune economiile. Prin confecționarea unei pușculițe cu materiale pe care le avem în casă, îi învățăm pe copii să recicleze (implicit să economisească), dar și să pună bani deoparte în pușculița făcută cu mâinile lor. Noi am confecționat o pușculiță unicorn. Puteți alege să-I învățați pe copii să economisească pe categorii și să aibă mai multe pușculițe: 50% – economii (pentru vise mari/achiziții importante); 40% – mici cheltuieli (pentru mici plăceri) și 10% – fapte bune (donații).
  • Îi ajutăm să-și vizualizeze obiectivele. Putem lipi pe pușculiță un desen/imagine cu obiectul pentru care copilul pune bani deoparte (încurajăm vizualizarea și economisirea).

Prin încurajarea economisirii, ne învățăm copiii să fie mai răbdători, mai cumpătați și să facă alegeri. Din proprie experiență vă spun că funcționează! 😊

Banii se dăruiesc

Cred că ne dorim cu toții copii empatici, altruiști, generoși, echilibrați, ancorați în realitate, implicați în societate. Educația financiară ne ajută să le dezvoltăm aceste abilități.

Idei de activități:

  • Specialiștii consideră că una dintre cele mai mari lecții în privința generozității este implicarea directă, indiferent că este vorba de a dărui un lucru fizic, material sau din timpul ori din talentul pe care copilul îl are.
  • Sortăm și donăm lucrurile care nu ne mai folosesc (neapărat să fie în stare bună, exact așa cum ne-am dori noi să le avem pentru a le folosi).
  • Ne implicăm în acțiuni de voluntariat.

 

Nu în ultimul rând, să ținem cont de faptul că noi, părinții, rămânem exemplele la care se raportează copiii noștri și atunci când vine vorba de bani. Consider că este important să acumulăm informații din surse sigure, credibile, fără un limbaj complicat, pentru a le oferi modele sănătoase.

În iunie 2021, ING a lansat „Cât ai spune leu”, o platformă de educație financiară pe înțelesul tuturor, cu conținut divers (video, articole scrise, podcasturi, teme practice), unde găsim informații pe diferite teme financiare și resurse care oferă un ajutor concret în privința gestionării banilor. Mesajul din spatele  proiectului merge pe ideea că informația înseamnă libertate și putere, că un om informat poate avea încredere că este capabil să își gestioneze banii. De aici, resursa de timp devine mai generoasă și poate fi investită în pasiunile pe care omul le are. Mi-a plăcut mult mesajul care stă la baza proiectului, „E ușor să ai grijă de bani când îmbini utilul cu pasiunea”, dar și materialele pe care le-am găsit pe această platformă. Pentru mai multe informații pe teme financiare, dați un ochi acolo și aplicați principiile care credeți că vi se potrivesc.

Până atunci, haideți să povestim!

Voi cum procedați cu copiii atunci când vine vorba de bani?

Care sunt principiile după care vă ghidați?


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Un comentariu on Educația financiară a copiilor începe acasă! (P)

  1. Noi nu avem card doar cash așa că nu am vb Oana acum de banca ,are 5 ani!
    Am vorbit de unde provine banii,ce trebuie sa facem sa ii câștigăm și cum să-i cheltuim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *