Photo by Ketut Subiyanto

 

Să fii o mamă bună (Ce înseamnă să fii o mamă bună?!)!

Casa să fie ordonată și curată. Hainele să nu se adune nici în coș, nici pe raft, așteptând să fie călcate.

Să fie mâncare gătită în frigider și, pe cât se poate, cumpărăturile să fie asigurate pe 3 zile. Mic dejun, prânz, cină și desert, da?

Sarcinile de pe cele 20 de liste să se bifeze constant, ca prin magie, una după alta.

Să fii o doamnă în societate: hainele, părul și unghiile să fie impecabile … și zâmbetul să nu lipsească, bineînțeles.

La job să-ți faci treaba brici, să fii un angajat model.

Acasă să te cuprindă instant, de cum intri pe ușă ori, dacă lucrezi de acasă, de cum îți termini lucrurile job related, toți zeii zenurilor. Să fii calmă, perfect echilibrată, zâmbitoare, dornică de joacă și să ai mereu cuvintele potrivite.

Să nu mai continuăm lista, că e deja ridicolă. Nu ai cum să le faci pe toate! Nu ai cum să fii toate astea la un loc. Dacă știți pe cineva care le face și încă are „mansarda complet mobilată”, să o trimiteți la mine. Aș avea nevoie de un training intensiv. 

 

Presiunea pusă pe mame 

Îmi este din ce în ce mai clar că societatea supune femeile, în general, la presiuni enorme. Am senzația că maternitatea nu face decât să complice lucrurile, să le amplifice. Conform „normelor” dictate de societate, de cele mai multe ori, nu facem decât să amplificăm această presiune, să ne mai trântim un sac în spate chiar dacă nu-i mai putem căra pe cei pe care îi avem. 

Copiii noștri ne aduc fericire nemăsurată și nu există legătură mai puternică în lumea asta decât cea dintre mamă și copil. Atunci când am ales să devenim mame (aș prefera să mă refer doar la noi, femeile), ne-am luat un angajament pentru totdeauna ori pe cel puțin 20 de ani de a crește viitori adulți sănătoși din toate punctele de vedere. Acest angajament vine la pachet și cu o doză considerabilă de stres. 

Suntem diferite și nu resimțim stresul la fel sau factorii noștri de stres sunt diferiți. Totuși, avem câteva puncte comune: 

 

„N-am timp”

Gătește. Spală. Calcă. Joacă-te cu copilul. Aspiră. Șterge. Nu uita de programarea X. Fă-ți timp pentru tine. Muncește (la job). Fă sport. Mergi la cumpărături. Nu uita să plătești facturile. Sunt doar câteva dintre lucrurile care se regăsesc pe lista noastră săptămânală de task-uri. Ne învârtim în permanență în spirala lui „n-am timp”, aproape vinovate că o spunem. Simțim că 24 de ore pe zi sunt prea puține pentru tot ceea ce avem de făcut ori pentru tot ceea ce ne dorim să facem. 

 

Sursa foto: Canva

 

Banii

Banii pot fi o sursă de stres. Nu mai trăim în vremurile în care se aplica vorba aia care spunea că acolo unde mănâncă o gură, mănâncă și a doua. Cel puțin eu nu cred în ea. 

Ne dorim să le oferim copiilor noștri ce este mai bun: materiale prietenoase cu pielea lor, cele mai comode încălțări, cele mai bune școli și grădinițe, cea mai bună mâncare, etc. Toate acestea, și nu numai acestea, costă. Costurile implică și o doză de stres, o presiune de a produce suficient pentru ca bugetul familiei să fie unul decent, însă fără a sacrifica timpul petrecut în familie. 

 

Relațiile

Până acum, avem task-urile și banii. Ne investim timpul în relațiile cu copiii, în task-uri zilnice și în job. Ce se întâmplă cu celelalte relații din viața noastră în condițiile în care știm că viața de cuplu și viața socială sunt extrem de importante și ele? Ba mai mult, le-aș încadra la categoria de nevoi, pentru că avem nevoie de timp cu partenerul, să ne (re)conectăm, așa cum avem nevoie și de prieteni, de o cafea băută în tihnă ori de o conversație dusă cap-coadă fără 455 de întreruperi. 

Pe de o parte, avem nevoie de socializare și de timp petrecut în compania altor adulți, iar pe de altă parte, uneori, energia scăzută nu ne ajută să ne întreținem relațiile, așa că renunțăm la ocaziile care ne-ar fi putut hrăni nevoia. De fapt, nu facem decât să întreținem un cerc vicios, care ne provoacă stres și nemulțumire în cele din urmă. 

 

Siguranța copilului

Întâi, copiii sunt mici și fragili. Explorează lumea și bagă în gură tot ce găsesc. Ne este frică să nu se rănească ori să nu se îmbolnăvească. Apoi, se cațără, fac tumbe și, odată ce sunt pe două picioare, viteza lor crește pe zi ce trece. Am clipit și ajung în colectivitate, departe de noi, de lucrurile pe care (credeam că) le aveam în control. Ne trec prin cap zeci de întrebări. Am mai clipit o dată și copilul pleacă în excursii, în tabere, conduce mașina de unul singur … Pe scurt, zi de zi copiii noștri sunt expuși unor pericole de naturi diferite și acest lucru ne provoacă stres. Și nu doar potențialele pericole ne sunt stresori, ci și aspectele legate de dezvoltarea copilului, fizică și/sau socio-emoțională. 

 

Îndoiala de sine

Când vine vorba de copii, de oameni, în general, nu există soluții general valabile. Părințeala vine cu extrem de multe provocări pe măsură ce copiii cresc, dar ghid de urmat. Noi, mamele, încercăm să anticipăm fiecare perioadă de dezvoltare a copiilor, să ne pregătim pentru ea pentru a fi mame bune, pentru a gestiona cât mai bine situațiile care ne bat la ușă (ori ne explodează în față). Suntem într-o continuă evaluare: „Oare fac bine ceea ce fac? Oare este metoda corectă? Oare ce fel de traume îi pot provoca dacă am făcut asta?” 

 

Timp singură

Îmi place să spun și să cred că nu putem turna dintr-un pahar care este gol. Mamele au nevoie de timp singure, de timp pentru ele. Au nevoie de timp pentru a se relaxa, pentru a se dedica unui lucru pe care își doresc să-l învețe, pentru a-și auzi gândurile. Au nevoie să se deconecteze, să se încarce, să-și umple paharul pentru a avea de unde turna mai departe, în paharele oamenilor dragi lor. Când nevoia asta te sufocă, stresul resimțit pentru a o împlini este și mai mare. 

 

Concluzia mea este că nu le putem face pe toate și nici nu trebuie. Cred că este esențial să prioritizăm lucrurile, să le luăm pe rând, deși știu cum este atunci când prioritățile îți ocupă tot timpul ori n-ai timp suficient nici măcar pentru priorități. Atunci să ne vedem de prioritățile priorităților, să căutăm să externalizăm (acolo unde se poate), să cerem ajutor și să trecem peste perioadele complicate cu gândul că vor veni vremuri mai bune. Un strop de pozitivism, cu o doză de realism la purtător, nu face rău!

 

Care dintre factorii de mai sus îi simțiți prezenți în viața voastră ca surse de stres?

Mai sunt și alții pe care i-ați adăuga pe listă? 

 

 

Alte articole pe care vi le recomand: 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *