Astăzi, nu mai știu exact cum era viața mea înainte de ea. Nu mai rețin cum se scurgeau zilele, cât de repede ori cât de lent, cât de cu sau fără sens. De 4 ani încoace, știu că zilele sunt pe repede înainte, timpul parcă niciodată de-ajuns, dar mai cu sens decât a fost vreodată.

Nu mai țin minte cum eram exact. Știu că astăzi mă simt mai puternică, mai bună, mai frumoasă, mai echilibrată, mai iubită, mai împlinită decât eram acum 4 ani. Și zău că nu-i un clișeu, deși pare.

Astăzi, dorințele mele sunt altele. Obiectivele și visurile mele nu mai seamănă cu cele de atunci. Eu sunt alta și nici eu nu știu când cea de astăzi a înlocuit-o pe cea de acum mai bine de 4 ani. A fost peste noapte? A fost un proces lent, pe nesimțite? Habar n-am, dar este o certitudine.

Există iubiri pasionale, la superlativ, iubiri care-ți dau lumea peste cap pentru totdeauna, iubiri care se termină, care se uită și iubiri care rămân. Iubirea noastră nu are cuvinte care să o poată descrie pe de-a-ntregul, la justa valoare. Este un carusel de emoții și sentimente, un amalgam de trăiri, solidă ca o stâncă ori ca cel mai dur metal din lume și, în același timp, pură, inocentă, dezinteresată și necondiționată.

Îmbrățișările ne aduc fericire și liniște, afecțiune și tandrețe. Unele sunt sincere, altele mai puțin. Dar când ea mă cuprinde în brațele ei mici, tot corpul mi se topește de fericire și tot ce-mi doresc este să prelungesc momentul, să fiu bleagă în brațele ei cât de mult se poate.

 

 

 

Credeam că știu ce înseamnă dorul, grija și îngrijorarea, frica, neliniștea și oboseala. Sunt concepte pe care am început să le cunosc cu adevărat abia în urmă cu 4 ani, când ea a venit pe lume. Le-am cunoscut pe toate în diverse ipostaze, cantități și intensități.

Nu-s fanatică și niciodată nu am fost. Nu am idoli celebri puși pe piedestal, dar sunt fanul ei declarat … pentru totdeauna. Mă surprind sorbindu-i vorbele, admirând-o, privind-o insistent … E ca o rază de soare. Ba nu! E soarele, luna și stelele la un loc. Și astăzi se împlinesc 4 ani de când pot cuprinde în brațe luna, soarele și stelele.

 

La mulţi ani, minunea mea cu ochi albaştri! Anul ăsta şi toţi anii care vor urma, să îţi fie senini, veseli şi cu multă sănătate. Să ne bucurăm de ei împreună.

 

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

4 Comments on Despre ea, minunea vieții mele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *