Cum recunoaștem relațiile nesănătoase ale copiilor noștri?

După ce am scris articolul „Cum ne învățăm copiii să își facă prieteni?”, am promis că voi scrie și despre relațiile de prietenie nesănătoase ale copiilor.

Odată cu începerea școlii, cu trecerea într-o altă etapă, am observat și schimbări în privința prieteniilor Antoniei. Comparativ cu perioada grădiniței, la școală este mai evidentă separarea pe sexe, un lucru pe care noi nu l-am susținut niciodată și am încurajat-o pe Antonia să aibă prietenii atât cu fete, cât și cu băieți. Bineînțeles, nu este un aspect care să fie în controlul nostru, așa că această selecție cred că este absolut firească la această vârstă.

De ce sunt importanți prietenii? 

De ce credeți că este important ca cei mici să aibă prieteni? Poate că întrebarea vi se pare fără sens, cu un răspuns pe care îl considerați evident, însă cred că el este mai complex decât ne imaginăm. Mai jos, voi puncta câteva dintre beneficiile pe care le au prieteniile în rândul copiilor:

• dezvoltă abilitățile sociale
• dezvoltă stima de sine și sentimentul de apartenență
• contribuie la formarea identității copiilor
• în relațiile de prietenie, copiii învață să-și exprime gândurile, sentimentele și nevoile
• relațiile de prietenie le permit copiilor să-și dezvolte empatia
• cercetările arată că prieteniile au un rol pozitiv asupra sistemului imunitar, dar și asupra sănătății sistemelor cardiovascular și neuroendocrin

Copiii care nu au prieteni sunt mai predispuși la depresie, anxietate și comportament agresiv. În concluzie, copiii care au prieteni au o mai bună calitate a vieții și au asigurat „terenul” (încă o parte a lui dacă ar fi să exceptăm familia) unde se pot dezvolta armonios.

Cum arată o prietenie sănătoasă?

Ce ne învățăm copiii despre prietenie? Cum ar trebui să arate o prietenie sănătoasă?

• Copiii se tratează de la egal la egal. Niciunul nu este superior celuilalt.
• Își impun și își respectă limitele unul altuia.
• Există respect reciproc.
• Au încredere unul în celălalt.
• Dacă apar neînțelegeri, știu să își ceară iertare/să ierte.
• Se bucură pentru reușitele celuilalt.
• Se ajută reciproc.

Am bifat câteva dintre aspectele pe care eu le consider importante într-o prietenie și pe care îmi doresc să le insuflu Antoniei. Am pornit pe principiul că problemele care apar între copii se rezolvă tot între ei, cei implicați, însă eu sunt prezentă pentru a-mi exprima un punct de vedere ori pentru a oferi potențiale soluții în cazul în care copilul meu mi le solicită. Nu am vrut să mă extrag complet din prieteniile Antoniei tocmai pentru că vreau să intervin din timp acolo unde relațiile derapează și devin nocive.

Cred cu tărie că noi le suntem ghizi copiilor noștri, iar acest rol presupune să fim atenți la ceea ce se întâmplă în mediile pe care copiii noștri le frecventează. Dacă nu știm ce li se întâmplă, cum i-am putea sfătui? Cum i-am învăța să pună limite? Cum le-am putea explica cum arată un comportament nesănătos într-o prietenie?

Știm cu toții că prieteniile, încă de la cele mai fragede vârste, pot deveni toxice. Ce facem în acest caz? Primul lucru care îmi vine în minte este ceea ce am făcut, am clădit până aici. Adică, să existe comunicare cu copilul nostru, să ne spună ce i se întâmplă, ce îl frământă pentru a-l putea ajuta. Din punctul meu de vedere, comunicarea părinte-copil este esențială. Dincolo de ea, avem instinctul, acel al șaselea simț (dublat de prezența conștientă), acel detector care ne spune că ceva se întâmplă cu copilul nostru.

Semnele unei prietenii toxice

Semnele pe care le veți găsi mai jos le-am discutat cu Antonia de mai multe ori de-a lungul timpului. Pe unele dintre ele le-am experimentat, iar altele au ajuns să fie prezente în discuțiile noastre la nivel teoretic ori pentru că le-am observat la alți copii.

Dezechilibrul de putere

Cum arată dezechilibrul de putere?

→ Unul dintre copii vrea să conducă mereu, să fie el primul, să aleagă el jocul, el să stabilească regulile, să fie șeful indiferent de context. Când nu îi ies lucrurile așa cum își dorește, recurge la agresivitate, silent treatment, umilință, critică, etc.

Într-o prietenie sănătoasă există cooperare. Regulile și jocurile se pot decide împreună, de comun acord sau rolul de lider poate fi deținut, pe rând, de fiecare copil implicat. Antonia este foarte reactivă la șefia altora și la tot ceea ce consideră că nu este corect într-o prietenie. În momentul în care vede că nu există colaborare, preferă să se retragă. Bineînțeles, că până a ajuns aici au existat multe momente încărcate emoțional, cu plânsete și frustrare.

Manipularea și șantajul emoțional

Aceste două semne am ales să le pun împreună, pentru că merg mână în mână. Din păcate, cred că sunt cele mai întâlnite semne într-o prietenie toxică. Noi le-am experimentat în special în clasa 0.

Cum arată manipularea și șantajul emoțional? 

→ „Dacă nu faci x lucru, nu mă mai joc cu tine/nu mai ești prietena mea/prietenul meu/mă supăr pe tine!”

Aici este vorba de mai multe semne: manipulare, amenințare, dorință de izolare, șantaj emoțional. În momentul în care ne-am lovit de o astfel de situație, i-am explicat Antoniei că nimeni nu-i poate dicta cu cine să vorbească, să se joace, să interacționeze și că are dreptul să cunoască alți copii, chiar dacă acest lucru nu este pe placul actualilor ei prieteni. Ea deține controlul acțiunilor ei și nu este firesc ca cineva să încerce să o oblige să facă ceva ce nu își dorește. I-am dat și exemplul cu „unde-s mulți puterea crește” pe care l-am corelat cu ideea că cu cât cunoaștem mai mulți oameni, cu atât învățăm mai multe lucruri de la ei sau prin interacțiunile pe care le avem cu ei; doar prin relațiile pe care le stabilim cu ceilalți putem ști ce ni se potrivește din acest punct de vedere.

Din nou, discuțiile au fost foarte complexe și de lungă durată, dar mă bucur că, în urma acestor experiențe, Antonia a învățat să spună „Nu!”, chiar dacă această poziție fermă i-ar putea supăra prietenul.

Dramele care întrec măsura

Da, dramele între copii sunt dese! Nu știu cum e în cazul băieților, însă la fete ele există. Se ceartă, se supără și se împacă. Dar când dramele întrec măsura?

Cum arată dramele care întrec măsura? 

→ Există mereu o formă de șantaj emoțional, concurență, gelozie, invidie, mereu același vinovat și mereu aceeași victimă.

Când Antonia îmi povestește de certurile cu prietenele ei, o încurajez să se pună sub semnul întrebării, să reflecteze asupra acțiunilor ei, dacă a greșit în vreun fel ori dacă putea face lucrurile diferit. Dacă răspunsul ei vine cu „Da, am greșit pentru că … ” sau „Da, cred că aș fi putut să … ”, atunci o încurajez să își asume responsabilitatea și să-și ceară scuze. Însă, acolo unde persistă șantajul emoțional, gelozia, invidia,  o încurajez să se retragă și îi explic de ce aceste atitudini nu aduc nimic bun.

Prietenul de ocazie

La ce mă refer prin prieten de ocazie?

→ Atunci când un copil este folosit de altul până apare următoarea oportunitate (când îl abandonează).

Ca părinți, ni se rupe sufletul când asistăm la scene de genul acesta. Eu am învățat că chiar dacă aceste situații dor, îmi învață copilul cum să își trieze prietenii. Din păcate, pentru a învăța lecții valoroase, suferința este uneori inevitabilă.

Profit de ocazie să vă povestesc un sistem interesant pe care l-au găsit fetele din clasa Antoniei: joaca programată. Fetele din clasă sunt mai puține decât băieții (7 la număr) și, pentru a evita supărările, au hotărât să-și programeze sesiunile de joacă, cine se joacă cu cine și în ce zile. Am rămas foarte surprinsă de soluția pe care au găsit-o, dar se pare că funcționează pentru ca toată lumea să fie împăcată și nimeni să nu rămână pe dinafară.

Încălcarea regulilor

Cum arată încălcarea regulilor?

→ Atunci când un copil (sau mai mulți) îi încurajează pe ceilalți să facă ceva considerat nepermis, împotriva regulilor: să fure, să vorbească urât, să fie agresivi, să distrugă, etc.

Dacă la o vârstă mică o astfel de situație poate fi tradusă prin „boacănă” și o dăm destul de repede uitării, la vârsta adolescenței lucrurile se pot complica, iar efectele pot fi pe termen lung.

Ne-am confruntat și cu o astfel de situație. Grupul de fete (din afara școlii) a fost încurajat să rupă niște abțibilduri (fiecare să-și ia câte unul) de pe ușa unui vecin. Antonia le-a însoțit pe fete, dar a refuzat să rupă abțibildurile. Acasă, mi-a povestit ce s-a întâmplat și cât de nelalocul lor a considerat că au fost lucrurile. I-am făcut aici paralela cu expresia „spiritul de turmă” (s-a potrivit perfect, pentru că o avea la temă) și cât de important este să trecem lucrurile prin filtrul personal, să ne luăm propriile decizii, indiferent de acțiunile grupului în care suntem.

Un lucru foarte important pentru mine este că atunci când Antonia aude „Facem x lucru și nu le spunem părinților” reprezintă pentru ea un mare steag roșu, un semnal de alarmă care îi indică că ceva nu-i ok.

Când prietenul devine purtător de cuvânt

La ce mă refer prin purtător de cuvânt?

→ Context: un grup de 6-7 copii cu vârste de 7-9 ani. Unul dintre ei a refuzat să facă/să dea ceva. Altul a intervenit spunând: „Dacă tu nu ne dai asta, atunci nici Antonia nu o să-ți mai dea bicicleta. Așa-i, Antonia?”. Antonia a răspuns cu „Da! Nu-ți mai dau bicicleta”.

Manipularea există și aici, dar sub o altă formă, dublată de presiunea de a se conforma unei anumite situații.

Nu am așteptat să ajungem acasă, ci am chemat-o (frumos) pe Antonia deoparte pentru a lămuri lucrurile și pentru a-i explica că este complet greșit ca cineva să vorbească în numele ei ori să decidă asupra lucrurilor ei. Am dezvoltat discuția acasă și a înțeles foarte repede ce a fost greșit în situația respectivă. La scurt timp, a slăbit considerabil legăturile cu fetița – purtător de cuvânt, pentru că a avut capacitatea să observe și alte comportamente nepotrivite la ea.

Alte semne toxice într-o relație de prietenie sunt critica permanentă și neconstructivă; răutățile, glumele și ironiile; descurajarea și minimizarea abilităților copilului; nerespectarea limitelor personale. Bineînțeles, mai sunt multe situații pe care le putem exemplifica, dar aleg să mă opresc aici, pentru că acest articol a ieșit deja mai lung decât mi-aș fi dorit.

Ce semne toxice ați identificat în anturajul copiilor voștri și cum le-ați gestionat?

Într-un articol viitor, mi-ar plăcea să povestim despre implicarea noastră, a părinților, despre cum ne putem ajuta copiii implicați într-o prietenie toxică ori dacă sunt chiar ei cei care au aceste comportamente nocive.

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.