„Mami, vreau asta. Şi asta. Şi îmi doresc şi asta.”
„Vreau neapărat asta. Toată lumea o are numai eu nu.”
Vă sunt cunoscute aceste cerinţe ale copiilor? Cum le faceţi faţă?
De ce suntem dornici să cumpărăm de la cele mai mici vârste? Cum şi de ce se manifestă acest impuls de a consuma?
În cazul în care vă puneţi aceste întrebări, să ştiţi că cei mici devin un segment de piaţă-ţintă încă de la cele mai fragede vârste şi vă dau câteva exemple:
- biscuiţi special concepuţi pentru bebeluşi, care conţin grâu, zahăr şi ulei de palmier → segmentul de piaţă-ţintă sunt părinţii, dar în special bebeluşii lor, deşi produsul nu ar avea ce căuta în alimentaţia celor mici.
- scaun pentru bebeluşi cu tabletă integrată → nu, bebeluşii nu au nevoie de un ecran în faţa ochilor pentru a servi masa.
- tutoriale de makeup şi beauty pentru fetiţe de 6 ani → pe cuvânt că nu-s demodată, dar ce să caute produsele de makeup pe faţa unei copile de 6 ani?!
Mărcile se adresează direct copiilor prin diverse modalităţi. Două dintre cele mai practicate ar fi:
- Reclamele (la TV, pe internet, pe stradă, în magazine, etc.).
- Influencerii copii care promovează produsele brandurilor contra unui anumit preţ.
Mărcile şi produsele le permit copiilor să se regăsească într-un anumit grup. Apartenenţa la un anumit grup îi face pe copii să se simtă valoroşi. Dar care sunt centrele de interes ale copilului în funcţie de vârstă, conform specialiștilor?
7-8 ani → esenţialul copilului este familia şi şcoala.
de la 8 ani → copilul descoperă valoarea simbolică a unui obiect/marcă. La această vârstă, unul dintre cele mai rele lucruri pe care un copil consideră că i se poate întâmpla este să fie diferit de ceilalţi (fizic, prin prisma posesiunilor, etc.). Orice diferenţă îl face să se simtă stigmatizat.
12-13 ani → este vârsta la care reperele copilului se destabilizează, când îşi caută un trib cu tematică dominantă, un fel de cocon care să-l ajute să treacă prin această perioadă dificilă. Astfel, va descoperi că şi alţii sunt ca el (efectul oglindă).
Când intră copiii în acest circuit al consumerismului? Când spun „vreau x lucru”? Când sunt conştienţi că ceea ce cumpărăm are un preţ (noţiunea banilor)?
Răspunsul comun la aceste întrebări este: repede. În jurul vârstei de 7-8 ani, copiii încep să înţeleagă noţiunea banilor. La 4-5 ani, copiii văd că părinţii cumpără, dar nu pot estima valoarea produselor. La această vârstă, produsul mai mare este cel mai scump.
De ce copiii au această nevoie de consum? Specialiştii spun că o fac pentru a-şi creşte încrederea. Cumpără simboluri, un stil de viaţă şi mărcile mizează pe acest lucru. De câte ori nu aţi auzit reclame care au texte asemănătoare cu următorul: „cu produsul x vei fi cineva, vei fi admirat, vei avea un plus de valoare”? Aici este esenţială intervenţia părinţilor care să le explice copiilor că bucuria şi valoarea ca om nu stă în puterea de cumpărare, însă explicaţiile nu au întotdeauna succes în rândul copiilor. Un alt aspect care poate aduce schimbări în acest caz, sunt copiii care livrează mesaje puternice despre schimbarea climatică, importanţa cititului, etc.
Creştem generaţii cu putere de cumpărare. Adică, în trecut, părinţii evaluau un produs pentru a-l cumpăra. Acum o fac copiii, în special adolescenţii. Ei au informaţia şi o transmit mai departe părinţilor, având o oarecare autoritate asupra lor prin prisma erei digitale în care au crescut (în special în cazul produselor precum: laptop, telefon, cameră foto, etc.).
Atitudinea părinţilor
Ce fac părinţii în faţa dorinţei de consum a copiilor? Unii mint sau se ascund după considerentul financiar – „nu am bani”, „este prea scump”. Unii oferă explicaţii, alţii fac compromisuri şi, o foarte mare parte dintre ei, cedează insistenţelor copilului.
„Este prea scump” → Când copilul cere ceva, adesea îi spunem că este prea scump, dar nu despre preţ ar trebui să fie prima întrebare pe care ar trebui să ne-o punem, ci „vreau asta pentru copilul meu?”. Este o bună ocazie de a discuta despre lucruri importante, de exemplu, cum sunt făcuţi pantofii pe care şi-i doreşte, despre conceptul de fast fashion, despre materiale, etc. Specialiştii ne sfătuiesc că, în loc de a intra în defensivă, să alegem să vedem oportunitatea. Explicaţiile şi exemplele le dezvoltă copiilor spiritul critic, abilitatea de a consuma mai inteligent.
„Toată lumea are numai eu nu” → Este fraza care îi face pe părinţi să cedeze, care declanşează frica de a avea un copil diferit. Dar şi aici abordarea poate fi diferită. Care este utilitatea produsului? Cine este toată lumea? Ne dorim să aibă copilul produsul x?
„Nu am bani” → Părinţii au de multe ori teama că nu îşi vor permite să îi cumpere copilului x sau y lucru şi ce va spune copilul în acest caz. De fapt, când vine vorba de aspectul financiar, au oportunitatea de le explica celor mici, pe înţelesul lor, cum se câştigă banii, ce facem cu ei, care sunt obiectivele şi priorităţile, cum gestionăm bugetul (de exemplu, nu cheltuim suplimentar, pentru că facem economii pentru vacanţă/x achiziţie pentru casă, etc.).
Nu cumpărăm doar cu banii, ci şi cu timpul → Copiii au nevoie de timpul nostru înainte de orice. „Mama şi tata trebuie să muncească mai mult pentru x lucru şi asta înseamnă că ne rămâne mai puţin timp pentru a face y lucru împreună.”
Micile plăceri → specialiştii nu spun să refuzăm fiecare dorinţă a copilului, ci de a le face mici plăceri.
Visele şi exemplul personal → depinde cât de raţionali suntem noi, la rândul nostru, când vine vorba de achiziţii. Copiii funcţionează şi după modelul pe care îl văd la noi, la părinţi. Nu e greşit să îi facem să viseze şi să le împărtăşim visele noastre: „Dacă ai avea asta, ai putea face asta. Şi eu visez să am x lucru, pentru a face cu el …”.
Alternativa → dincolo de explicaţii, dacă nu ne dorim să cumpărăm un anumit produs, le putem oferi copiilor alternative. „Tu îţi doreşti x lucru. Acesta costă suma y. Ce ar fi dacă am face altceva cu banii respectivi? Ce ar fi dacă am merge în z loc sau să mai adunăm niște bani pentru a cumpăra bicicleta nouă pe care ți-o dorești?”
Nici discursurile prea raţionale nu îşi au 100% locul, pentru că cei mici au nevoie de emoţie, de plăceri, de libertatea de a alege şi de a decide. Un discurs prea raţional poate deveni frustrant. Conform specialiștilor, cheia nu este să consumăm neapărat mai puţin, ci mai responsabil. Trebuie să le explicăm copiilor beneficiile consumului mai responsabil, dar să nu uităm că cei mici experiementează şi, implicit, fac greşeli din care pot învăţa pe viitor. Specialiştii spun că trebuie să trecem şi prin greşeli şi excese pentru ca discursul raţional să-şi facă efectul. Totuşi, să nu uităm că frustrarea, rezistenţa la frustrare, ne ajută să creştem.
Adesea, părinţii cedează impulsurilor de cumpărarea ale copiilor şi pentru a-şi afirma statutul social sau pentru a compensa lipsurile care le-au avut când ei erau copii. Specialiștii consideră că asta denotă o imaturitate a părinţilor.
Pentru a-i face pe copii fericiţi nu trebuie să cheltuim sume enorme, ci să le oferim timp, amintiri şi experienţe, să-i ajutăm să se descopere, să ne jucăm cu ei indiferent de vârstă şi să privilegiem activităţile comune (plimbări, gătit, jocuri de societate, etc.).
Într-un alt articol, am să vă povestesc cum procedăm noi atunci când fetița noastră își dorește să cumpere minim 10 lucruri inutile în timpul unei sesiuni de shopping. 🙂 Voi cum faceți față dorințelor de consum ale copiilor?
Notă:
Când am adus vorba de specialişti, m-am referit la următorii pe care i-am ascultat vorbind despre acest subiect: Joël Brée – profesor de management, Valérie Halfon – consilier în gestionarea/gestiunea bugetului, Rémy Oudghiri – sociolog.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.