Titlu: „Coco Chanel”
Autor: Edmonde Charles-Roux
Editura: Rao
An apariție: 2021
Nr. de pagini: 640
Cartea o puteți cumpăra de aici → link carte
Recunosc că m-am cam chinuit cu cartea asta. Am început-o anul trecut și am tot tras de ea până când, la finalul anului, mi-am zis că am ajuns prea departe cu lectura și ar fi păcat să o abandonez. Din punctul meu de vedere, cartea este destul de dificil de citit din cauza detaliilor care se oferă pe parcursul lecturii, unele absolut inutile, multe dintre ele fiind detalii istorice care întrerup firul narativ. De la un punct, am avut senzația că mă încurc în ele și nu mai știu pe unde să le situez în cronologia evenimentelor. Pe alocuri, am avut senzația că citesc mai degrabă o carte de istorie, nu o biografie.
Începuturile lui Coco Chanel
Coco Chanel nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. Creatoarea de modă s-a născut în 1883 în Franța, într-o familie modestă, numele ei adevărat fiind Gabrielle Bonheur Chanel. Orfană de la 12 ani, ea a crescut într-un orfelinat (o mănăstire de maici) alături de surorile sale. Șase ani mai târziu, acasă la mătușa Julia, a cunoscut tainele croitoriei.
În 1907, și-a încercat cariera în muzică, la Vichy, unde și-a și „câștigat” pseudonimul Coco. Își cunoaște protectorul care o introduce în lumea mondenă, Etienne Balsan. Acesta îi face cunoștință cu marea ei iubire, Arthur „Boy” Capel, care o convinge să se lanseze în fabricarea de pălării, oferindu-i un împrumut pentru primul ei atelier.
Între 1913 și 1915, Coco Chanel deschide două magazine, unul la Deauville și unul la Biarritz, orașe de exil al înaltei societăți în vremea primului război mondial.
„O tânără croitoreasă foarte în vogă avea să adopte pentru ea însăți gulerul și cravata-panglică pe care tineretul școlilor și-o strângea sub bărbie. A fost pe loc imitată.
(…) A făcut ca acest guler să fie adoptat de către femeile pe care le îmbrăca. Apoi a adăugat acestui guler o cravată din crepe de Chine. Apoi, a decis să le îmbrace în negru, pentru că negrul, spunea ea, nu se demodează. Se nășteau niște taioare cum nu se mai văzuseră până atunci. (…)
Astfel, vreme de o jumătate de veac, un anumit taior dezghețat, dar negru (…) a început să colinde străzile Europei și ale celor două Americi. Era un bestseller mondial și mai mult decât atât, mai mult decât un cuvânt de ordine, mai mult decât o modă: era un stil.
Acel stil al cărui nume nimeni nu-l putea ignora: stilul Chanel.”
Revoluționarea modei feminine
Pălăriile ei ajung să fie foarte apreciate și acum dă viață primelor ei creații de modă. Criza de materiale din timpului războiului o forțează să lucreze cu tricotul, un material folosit până atunci doar pentru lenjeria de corp. Alegerea ei se dovedește a fi un succes. Coco Chanel își dorește să continue cu revoluționarea hainelor destinate femeilor și creează pentru acestea rochii drepte și pantaloni care, până atunci, erau destinați exclusiv bărbaților. Își dorea ca femeile să se îmbrace comod, practic, însă fără a-și pierde eleganța.
Războiul fusese în avantajul lui Coco Chanel. În primele luni ale anului 1916, avea putere absolută asupra a 300 de lucrătoare. Independența ei era asigurată. A continuat să îndrăznească, să șocheze prin creațiile ei vestimentare, uneori să cunoască întâi succesul peste ocean, în America, sau la prietenii ei englezi înainte ca francezii să-i adopte creațiile.
Nu ducea lipsă de admiratori, dar, de-a lungul vieții a ocupat mai degrabă rolul de „nelegitimă” în viața bărbaților ei. În 1919, moartea amantului ei, Boy, o forțează să se refugieze în muncă și să-și transforme numele într-un brand cunoscut la nivel mondial.
În 1920, în lumina fericită a dragostei, într-un soi de securitate de care se bucura din plin, a creat parfumul Chanel N°5, născocire care se estimează că i-ar fi adus, la vremea respectivă, 15 milioane de dolari. A fost anul ei de glorie.
În 1926, Coco Chanel a creat faimoasa „petite robe noire”, inspirată de uniforma ei din tinerețe. Această piesă vestimentară va deveni una dintre piesele clasice și atemporale ale modei.
Exilul și revenirea în modă
Când a început cel de-al 2-lea război mondial, creatoarea și-a închis casa de modă pentru a se dedica parfumeriei. De asemenea, în această perioadă fusese implicată în operațiuni secrete, jocuri politice pe care voia să le țină ferite de ochii lumii și în răzvrătiri ale lucrătoarelor care își cereau drepturile. Legătura pe care a avut-o cu un ofițet nazist i-a diminuat considerabil popularitatea.
La 70 de ani, după 8 ani de exil și 15 de inactivitate, împovărată de secrete, Gabrielle Chanel revine la Paris cu gândul de a redeschide singura casă pe care și-o mai dorea, casa ei de modă. Prezentarea noii colecții, revenirea, a fost considerată de presa din întreaga lume un fiasco, un eșec. Și, cu toate acestea, singura ei dorință era să se reapuce de lucru. I-a luat un an să-și regăsească puterea, iar prima scânteie a consacrării a izbucnit în Statele Unite. Creațiile ei de la redeschidere, considerate inițial nefericite, s-au vândut ca pâinea caldă. Taiorul din tweed avea să devină o altă piesă vestimentară clasică și atemporală a modei.
„Când era întrebată cărui factor îi datora victoria, ea făcea apel la noțiuni foarte simple. O haină are o logică, ea nu făcuse decât s-o respecte. Extravaganțele, elucubrațiile „acelor domni” – se referea aici la croitorii bărbați de care vorbea, era limpede, ca și cum ar fi vorbit de o rasă oarecum degenerată – (Dior, Balenciaga, Lanvin, Givenchy), toate astea erau inversul logicii și spunea că era una dintre forțele americanilor faptul că nu se lăsaseră duși de nas.”
Avea să mai cunoască succesul timp de 17 ani, luptând cu vulgaritatea care îi devenise obsesie și refuza să o vadă ca fiind un progres al vremurilor … Era o amenințare pentru universul ei perfect și fragil.
„Rezista de 17 ani, umblând din atelier în cameră (locuia la Ritz). Avea doar o stradă de traversat. Rezista cu una sau două plimbări pe săptămână și cu câteva zile de odihnă pe an, în Elveția de preferință.
Munca îi intrase în mâini, în degete, în ochi, astfel încât nopțile deveniseră simulacrele zilelor.
Avea crize de somnambulism.
Era surprinsă uneori adormită, dar stând în picioare în cameră, uneori goală. Și goală fiind, vorbea. Ce însemna conversația aceea cu invizibilul?
Cu o pereche de foarfeci în mână, pregătea cu gesturi de orb o haină pentru o femeie care nu exista. Demontată cu o precizie inaxplicabilă, cămașa ei de noapte nu mai era decât o grămadă de material presărat pe pat. Nu mai cunoștea decât gesturile prin care desfăcea, refăcea, descosea, cosea la loc, și le întruchipa de una singură pe toate cele trei Parce. Într-o noapte era torcătoarea, în noaptea următoare era inflexibila, alteori, cu un soi de furie, se dezlănțuia, căuta ceea ce îi lipsea, pipăind în beznă.”
La 88 de ani, a închis ochii pentru totdeauna într-un mod caracteristic ei, discret, în singura zi în care era cu putință, duminica, pentru că lucra în restul săptămânii. S-a întors de la plimbare într-o duminică de ianuarie, în camera ei de la Ritz, s-a întins pe pat și a închis ochii spunându-i cameristei ei că se simțea îngrozitor de obosită. Într-o ultimă încercare de a se lupta cu viața, Gabrielle a strigat, apucând o seringă pe care o avea mereu la îndemână, „Ah. Ele mă ucid … Ele m-au ucis!”. Cine erau aceste „ele”? Rochiile? Femeile? Lucrătoarele? Asta nu vom ști niciodată.
În afară de prezența cameristei ei, Coco Chanel s-a stins singură. Nu a fost niciodată căsătorită și nu a cunoscut niciodată maternitatea (se bănuiește că ar fi suferit de infertilitate). Povestea ei este un exemplu de determinare și ambiție combinate cu viziunea revoluționară. De-a lungul anilor, nu s-a temut să se impună în medii care erau dominate de bărbați ori să-și continue demersurile în ciuda piedicilor pe care le-a avut. Pe de altă parte, povestea ei are o notă considerabilă de tristețe. Dacă a reușit să creeze un imperiu și să devină un nume de căpătâi în modă, viața ei personală a fost guvernată, mai degrabă, de nefericire.
Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?
Alte biografii pe care vi le recomand:
♥ Rezervă
♥ Diana. Povestea unei prințese spusă de ea însăși
♥ Friends, iubiri și marele lucru teribil
♥ Will
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.