A trecut demult vremea când prăjeam chiftelele în ulei şi îmi „parfumam” întreaga casă cu miros de prăjeală. Am avut nevoie de un pic de timp să găsesc cea mai bună reţetă de chiftele la cuptor. Uneori îmi ieşeam crude, alteori prea uscate, însă acum au fost perfecte :).
Ingrediente:
- 400g carne tocată de vită
- o felie şi jumătate de pâine
- 1 ou
- 1 ceapă mică
- 2-3 căţei de usturoi
- 2 linguriţe pastă de tomate
- 1/2 linguriţă boia
- 1 lingură pătrunjel verde tocat fin
- sare
- piper
Mod de preparare:
- Pâinea am înmuiat-o bine în apă. Am folosit o felie şi jumătate de pâine de mărimea feliilor de toast.
- Am amestecat carnea cu oul, ceapa tocată mărunt, pâinea stoarsă bine de apă, usturoiul zdrobit, pasta de tomate şi condimentele. Am amestecat bine cu mâna până s-au omogenizat ingredientele.
- Mi-am uns mâinile cu ulei şi am format chiftele puţin mai mici decât mingile de ping pong (cam dintr-o lingură de compoziţie) pe care le-am aplatizat uşor. Nu le fac niciodată rotunde.
- Am aşezat chiftelele într-o tavă întinsă tapetată cu hârtie de copt. Le-am dat în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius timp de 15-20 de minute. Le-am pus pe penultimul raft de sus al cuptorului electric.
Mi-au ieşit aproximativ 20 de bucăţi.
Alte reţete de chiftele:
Chifteluţe de legume cu sos de avocado
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Este potrivita reteta si pentru un bebe de 1 an? Ma refer la timpul de gatire al carnii de vita. Multumesc
Eu consider ca da, dar cel mai bine este sa le verifici si sa te asiguri ca nu este cruda carnea.
Trebuie specificat ca la 180 de grade trebuie setat cu ventilatie cuptorul, altfel nu ies deloc crocante