Antonia le-a „botezat” chiftele cu mere. Nu sunt nici chiftele, nici plăcinte, nici gogoși … Sunt o combinație între toate acestea, însă trebuiau să aibă o denumire, așa că „chiftele” au rămas.

Aceste „chiftele” cu mere la airfryer se fac foarte repede, sunt delicioase și nu implică prea multe vase de spălat. Mai jos, găsiți ingredientele și modul de preparare.

Ingrediente: 

Pentru aprox. 11 bucăți

  • 180g făină
  • 40g zahăr
  • 1 lgță praf de copt
  • 1 lgță scorțișoară
  • 90 ml lapte
  • 2 ouă
  • 1 lg zeamă de lămâie
  • 40g unt (topit)
  • esență de vanilie
  • un praf de sare
  • 2 mere mari

Mod de preparare: 

Pasul 1

Într-un bol, am amestecat ouăle cu zahărul, laptele, sarea, esența de vanilie și zeama de lămâie.

Pasul 2

Separat, am amestecat restul ingredientelor uscate, făina, scorțișoara și praful de copt. Cam jumătate din cantitatea de ingrediente uscate am încorporat-o în amestecul lichid. Apoi, am adăugat untul topit (și răcorit), am amestecat bine și am încorporat și restul ingredientelor uscate. Din acest punct, telul îl puteți schimba cu o paletă de patiserie, pentru că aluatul devine destul de dens și telul nu mai face față. Vă sfătuiesc să nu amestecați prea mult aluatul, doar cât să se omogenizeze ingredientele.

Pasul 3

Merele le-am spălat, le-am curățat de coajă și le-am tăiat în cubulețe (am rămas cu 285g de mere). Apoi, le-am încorporat în aluat (trebuie să fie cât mai bine acoperite) cu ajutorul unei palete de patiserie.

Pasul 4

Grătarul airfryer-ului l-am tapetat cu hârtie de copt pe care am uns-o cu puțin ulei. În airfryer-ul meu au încăput 4-5 „chiftele” cu mere, fiecare având câte o lingură generoasă de compoziție. Am lăsat spațiu între ele, pentru că cresc în timpul coacerii. Le-am stropit cu puțin ulei de măsline (folosesc un dispozitiv de tip spray).

Am setat airfryer-ul pe ultima funcție (Bake), la 200° C și am copt „chiftelele” cu mere timp de 8 minute. Apoi, le-am întors pe cealaltă parte și le-am mai copt încă 3 minute pe aceeași funcție, la aceeași temperatură.

Am obținut 11 bucăți (le-am copt în 2 ture) moi, pufoase și aromate, numai bune de servit pe loc ori de pus la pachet. 🙂

Câteva informații utile: 

→ Eu am airfryer-ul Halo Air de la Breville de care sunt foarte mulțumită. Găsiți informații despre el aici. Dacă aveți un alt airfryer, s-ar putea ca timpii de coacere să difere. Rețeta poate fi făcută și la cuptor, dar va dura ceva mai mult. Nu am testat-o la cuptor, așa că nu știu să vă îndrum în privința timpilor de coacere. Cu codul EXTRA10, beneficiați de 10% reducere la toată categoria de airfryere de la Breville. La orice comandă, primiți și un set de 50 de hârtii de copt. Oferta este disponibilă aici.

→ Aceasta a fost prima dată când am gătit la airfryer cu hârtie de copt. Să știți că aceasta nu se arde și poate fi folosită și pentru a doua tură de coacere a „chiftelelor” cu mere.

→ Am tăiat merele în cubulețe mici pentru ca ele să se gătească, să nu rămână tari.

→ „Chiftelele” cu mere am încercat să aibă cantități aproximativ egale de compoziție pentru a se găti toate uniform.

→ Puteți adăuga mai multe condimente: pudră de ghimbir, cardamom, nucșoară ori mix de condimente pentru turta dulce. Puteți adăuga și nucă măcinată ori mărunțită sau stafide.

→ Dacă vreți să consumați „chiftelele” cu mere și a doua zi, păstrați-le într-un recipient cu capac, ermetic, la temperatura camerei.

Poftă bună!

Alte rețete la airfryer: 

Rețete dulci

Rețete sărate


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *