Ingrediente:
- 3 portocale (2 mici şi una mare – bio, de preferinţă)
- 80g zahăr de cocos nerafinat sau un alt îndulcitor
- 1 lingură de miere
- 3 ouă
- 100g mălai bio instant
- 125g făină de migdale
- 1/2 linguriţă pudră de vanilie
- un vârf de linguriţă de bicarbonat
Mod de preparare:
- Am spălat bine portocala mare şi am pus-o la fiert (întreagă). Am acoperit vasul şi am lăsat-o să fiarbă timp de aprox. 25 de minute. Apoi, am tăiat-o în două, am verificat dacă are sâmburi (a mea nu avea) şi am făcut-o piure cu ajutorul blenderului. Am obţinut 270g de piure de portocală. Da, cu tot cu coajă :). Din acest motiv vă recomand portocale bio. Eu nu folosesc coaja lămâilor sau a portocalelor decât dacă sunt bio.
- Ouăle le-am bătut cu zahărul până şi-au triplat volumul.
- Am încorporat treptat piureul de portocală şi amestecul de ingrediente uscate (mălaiul + făina de migdale + vanilia + bicarbonatul).
- Compoziţia obţinută am turnat-o într-o tavă pentru tort (din silicon – 24cm diametru) unsă cu unt şi am dat-o în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius timp de aprox. 35 de minute. Dacă vreţi să obţineţi un chec mai înalt, folosiţi o tavă mai mică. Dacă înlocuiţi zahărul de cocos cu miere, de exemplu, puneţi puţin mai multă făină.
- După ce a trecut testul scobitorii, am scos checul din cuptor şi l-am lăsat să se răcească puţin cât am stors sucul celor două portocale mici. L-am pus la fiert. După primele 2 clocote l-am luat de pe foc şi am adăugat mierea. Aceasta nu devine toxică la temperaturi înalte, ci îşi pierde din proprietăţi.
- Am înţepat checul cu scobitoarea din loc în loc şi am turnat peste el sucul de portocale cu miere. Nu am vrut să fie foarte însiropat aşa că surplusul din tavă l-am scurs dupa vreo 2 minute.
Gustul şi textura sunt minunate! În plus, este uşor de făcut şi a fost apreciat şi de cea mică, şi de cel mare (soţul) şi inclusiv de vecini :).
Alte reţete de checuri:
Chec cu mălai, lămâie şi zmeură
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Foarte bun checul. Până seara nu a mai rămas nimic din el. A fost devorat de cei mari. Băiețelul a zis pas de data asta deși e in perioada in care mănâncă zilnic portocale.
Mă bucur că a fost pe placul vostru! 🙂
Foooarte interesant acest chec. Dulce-acrisor, cu o consistenta placuta datorita siropului in combinatie cu malaiul,, a reusit sa salveze cateva portocale bio carora nu le venise randul la mancat.
Apreciat in unanimitate.
Multumesc pentru reteta!
Cu drag! Ma bucur ca a avut succes! 🙂
Portocala blenduita cu tot cu coaja, nu este amara?
Salut, Alice
Nu, nu a fost amară.
Buna!
Am facut acest chec si a iesit fff bun.
In loc de faina de migdale am pus faina de cocos si faina alba (asta aveam in casa).
Un pic cam dulce pentru gustul meu dar ne place!
Multumim pentru reteta!
Vreau sa il incerc si cu faina de migdale 😉
Salut!
Mă bucur tare mult că ți-a plăcut și ai reușit să îl adaptezi.