Photo by Anthony Tran on Unsplash

 

 

În anul care tocmai a trecut, mi-am propus să citesc 13 cărţi. Aceasta a fost lista mea  cu cărţi de citit în 2017. Printre ele s-au mai strecurat şi alte titluri pe care le-am citit, pe unele le-am amânat pentru acest an şi pe altele le-am scos de pe listă pe durată nederminată, că se schimbă priorităţile şi stările de spirit. 🙂 Am reuşit să citesc 10 cărţi. Despre (aproape) toate am vorbit aici. Dacă în agitaţia de anul trecut am reuşit să citesc 10 cărţi, anul ăsta îmi pun un target şi mai ambiţios: 15 cărţi. Să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că nu este vorba despre cantitate, ci despre calitate, însă am nevoie să îmi întocmesc liste pentru multe dintre lucrurile pe care mi le propun. Lista mea cu cărţi de citit în 2018 o găsiţi mai jos. În funcţie de recenziile pe care le-am citit, am adăugat şi 2-3 vorbe despre fiecare carte. Sper ca lista să vă inspire. Aşa cum v-am obişnuit, revin cu câte un articol despre fiecare carte în parte.

 

Cărţi de citit în 2018

 

  1. Mica enciclopedie Hygge. Reţeta daneză a fericirii – Meik Wiking. Se spune că danezii sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Conceptul hygge este o definiţie a fericirii. Autorul cărţii este directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga şi, pe parcursul cărţii, explică ce înseamnă hygge din diferite puncte de vedere.
  2. Juniper. Fetiţa născută prea devreme – Kelley şi Thomas French. Juniper French s-a născut la 23 de săptămâni. Cântărea doar 570 de grame. Cartea este despre lupta părinţilor ei, lupta pe care au ales să o ducă pentru viaţa copilului lor.
  3. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen R. Covey. Pentru că anul acesta am decis să fie mai mult despre mine decât cel care a trecut, mi-am propus să citesc şi cărţi de dezvoltare personală. Considerată una dintre cele mai influente cărţi ale secolului XX în domeniul afacerilor, aceasta descrie câteva lecţii importante pentru schimbarea personală.
  4. Lecţii de magie – Elizabeth Gilbert. O carte despre creativitate, despre cum să ne lăsăm inspiraţi, cum să urmăm calea inspiraţiei şi cum aceasta ne poate schimba cotidianul.
  5. Sparge tiparele – Seth Godin. Este considerată o carte motivaţională de referinţă, care împinge cititorul să facă lucruri de care îi este teamă cu scopul de a se cunoaşte mai bine pe sine, de a se autodepăşi.
  6. Cele 5 limbaje ale iubirii – Gary Chapman. Comunicarea este o artă şi cu atât mai mult comunicarea iubirii. În viziunea autorului, există 5 limbaje ale iubirii. Dacă partenerii învaţă să comunice, să cunoască fiecare limbajul celuilalt, atunci fiecare se va simţi iubit şi în siguranţă.
  7. Bibliotecare de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe. Dacă anul trecut vă spuneam că mă atrage lumea arabă cu tot ce înseamnă ea, astăzi vă mai dezvălui ceva despre mine: Holocaustul a fost subiectul care mi-a stârnit cele mai mari emoţii şi curiozităţi la orele de istorie din liceu. Cartea se bazează pe povestea adevărată a unei supravieţuitoare a unui lagăr nazist. Autorul a luat legătură cu aceasta în cursul investigaţiilor pe care le-a făcut  pentru scrierea romanului.
  8. Magia Ordinii – Marie Kondo. Este o carte care a fost şi pe lista mea de anul trecut, dar nu şi-a mai găsit locul la nivel de timp. Acum o consider necesară dat fiind faptul că ne mutăm la casa noastră în curând. Poate mă inspiră. Metoda KonMari, descrisă în carte, este pentru cei care îşi doresc o locuinţă ordonată şi curată. Metoda se bazează pe 3 principii de bază: simplifică, organizează şi depozitează.
  9. Am fost sclava Daesh – Jinan împreună cu Thierry Oberle. Tot o carte pe care mi-am propus să o citesc anul trecut. Este mărturia unei supravieţuitoare care a fost răpită de jihadiştii Statului Islamic împreună cu familia. La acel moment, avea 18 ani şi era proaspăt căsătorită. A fost vândută ca sclavă, sechestrată, torturată, obligată să se convertească la Islam şi să devină sclavă sexuală.
  10. Un bărbat pe nume Ove – Frederik Backman. Un roman despre bătrâneţe, diversitate, toleranţă, principii morale şi prietenie.
  11. Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie – Dr. Simona Tivadar. Am ales această carte, pentru că îmi place autoarea. O urmăresc pe Facebook şi îndrăznesc să zic că spune adevăruri în mod direct, cu umor şi cu un strop de ironie. Cartea promite să fie scrisă în acelaşi ton.
  12. Imperfecţi, liberi şi fericiţi. Practici ale stimei de sine – Christophe Andre. Din câte am înţeles, cartea promite să ne ajute, după caz, să ne construim stima de sine, să o reparăm şi să o protejăm. Nu merge în direcţia resemnării, ci a acceptării şi a evoluţiei.
  13. 101 tehnici de negociere – Ioana Andrievici. Pe Ioana am cunoscut-o anul trecut la un eveniment şi mi-a plăcut tare mult ca om. O veţi cunoaşte în curând pe blog, pentru că am rugat-o să-mi împărtăşească câteva dintre secretele ei de mamă-negociator. 🙂 Mi-a plăcut abordarea ei: „Când vrei să obţii ceva de la altcineva de cele mai multe ori negociezi. Multe persoane consideră în mod greşit că negocierea se întâlneşte numai în afaceri sau că se confruntă cu negocierea doar atunci când vor să cumpere ori să vândă ceva.Atunci când vei realiza faptul că zilnic faci negocieri, când vei începe să fii mai atent la nuanţe, când vei începe să recunoşti tactici şi tehnici de negociere sau când vei învăţa cum să le foloseşti, tu vei avea mult de câştigat. Relaţiile tale vor fi mai bune, interesele tale mai bine urmărite.Procesul negocierii este fascinant şi deosebit de complex, pentru că în centrul său se află omul. De aceea acest proces nu poate fi transformat într-unul mecanic şi nu există reguli care, odată aplicate, întotdeauna să dea acelaşi rezultat. Fiecare negociere este diferită.”
  14. Cum e să fii fată – perspectiva unor doamne una şi una asupra lumii: Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Savuica, Victoria Serman.
  15. Oscar şi Tanti Roz – Eric Emmanuel Schmitt. Oscar este un băiat de 10 ani bolnav de leucemie, care îşi duce zilele câte le mai are pe un pat de spital. Acum izbucneşte şi războiul său împotriva lumii, iar singura care îi intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, pricepută la făurit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care o zi trăită face cât 10 ani din viaţă.

 

Voi ce cărţi v-aţi propus să citiţi în acest an?

 

Photo by Toa Heftiba on Unsplash

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Pentru un plus de inspiraţie, încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

18 Comments on Cărţile pe care îmi doresc să le citesc în 2018

  1. Din tot ce ai enumerat am citit deja Oscar si Tanti Roz si tot ce pot spune este wow ☺ pur si simplu nu o puteam lasa din mana. Este o carte de citit si recitit de fiecare data cand ne simtim nedreptatitu de viata si nu mai avem putere sa continuam.

    • Am în plan ca după Hygge să citesc Magia Ordinii, dar am auzit atâtea lucruri despre Oscar şi Tanti Roz încât de ea îmi vine să mă apuc :). Mulţumesc penru recomandare!

  2. Chiar aseara am inceptut sa citesc ” 7 Habbits …” a lui S. Covey, pe kindle. Si da, e o carte care merita citita. Am sa caut si cartea sa o am in biblioteca. Spor si succes in toate!

    • Mulţumesc pentru recomandare, Nico! Mie nu îmi place să citesc de pe device-uri aşa că trebuie să mi-o comand cât de curând. 🙂

  3. Câteva din cartile astea le am citit si alte cateva se regasesc si pe lista mea de dorint epe noul an.
    Uite ca mi ai dat o ideea sa mi fac si eu o lista :).
    Nu sunt chiar adepta listelor dar uneori sunt utile.
    Sporla citit!

    • Eu de când mă ştiu sunt prietenă cu listele. 🙂 Care ţi-a plăcut cel mai mult dintre cele citite, prezente în listă?

  4. Eu am început ieri sa citesc „Splendida cetate a celor o mie de sori”, primita de la tine. 🙂 Imi doresc sa mai citesc si „Mindfulness la masa” – Andy Puddicombe, „Privighetoarea” – Kristin Hannah, „Curajul de a fi vulnerabil” – Brene Brown, „Alimente care ucid creierul” – David Perlmutter” si lista ramane deschisa.

  5. Si eu am citit ”cele 7 deprinderi…”. E super buna….merita citita. Va recomand ”’a treia cale” tot de S. Covey.

  6. Am urmarit alte articole de-ale tale in care povesteai despre unele dintre cartile de mai sus si acum vad ca-ti planificasesi de mult ce sa citesti, ce tare! Cum faci de obicei, iti faci liste la inceputul anului si cumperi doar carti de acolo? Eu am o problema, iubesc sa citesc si cheltuiesc multi bani pe carti care raman mai apoi in biblioteca strangand praful. Nu prea stiu cum sa ma organizez sa cumpar mai chibzuit 🙁 Am asa de multe carti pe care mi-ar placea sa le citesc dar nu le cumpar pentru ca stiu sigur ca le-as termina in 2 zile si apoi n-as mai pune mana pe ele ever… Vorbeam cu Natalia Dabija sa organizam un book swap :)))

    • Eu procedez asa: adun recomandari în timpul anului, iar la început de an îmi definitivez lista de cărți pe care îmi propun să le citesc. Pun un număr realist de cărți, nu îmi fixez un target care să nu-l pot îndeplini și să mă frustrez din punctul ăsta de vedere. Nu mă țin 100% de listă în cazul în care primesc recomandări de cărți care mi se par super interesante. În rest, îmi cumpăr doar cărțile de pe listă. Pe majoritatea le dau mai departe. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *