Cu acest articol, închei seria pe care am numit-o „Organizare financiară pentru părinți și copii”. Sper că informațiile din aceste articole v-au fost utile. Mai jos, reiau titlurile articolelor în cazul în care nu ați apucat să le parcurgeți pe toate. Tot aici, în a doua parte a textului, veți găsi cărți și alte resurse de educație financiară pentru copii.

 

Articolele din seria „Organizare financiară pentru părinți și copii”

 

Articolele dedicate părinților:

Articolele dedicate copiilor: 

 

 

Cărți și resurse de educație financiară pentru copii

Cărțile și resursele menționate mai jos nu au fost citite/testate de noi. Unele cărți (seria MoneyBunny și Școala de banilor bine-crescuți) le avem deja cumpărate și așteaptă să fie descoperite. 

 
Cărți
  1. Seria MoneyBunny – cuprinde 3 volume: „Învață să câștigi”, „Învață să cheltuiești”, „Învață să economisești”. Această serie cuprinde și o a 4-a carte despre donații și dăruire (încă nu a fost tradusă în limba română), „Give it”. Cu ajutorul unor iepurași simpatici, copiii învață cum se câștigă banii, învață că nu pot cumpăra orice și că trebuie să facă alegeri și deprind noțiuni legate de economisire, cum să pună bani deoparte, să își întocmească un buget pentru a-și atinge visele. 
  2. Mărunțilă și Bancnoțilă este scrisă de Roxana Bucur, consultant financiar, sub forma unui basm. Cartea se adresează copiilor cu vârste între 4 și 10 ani. Povestea este însoțită de o carte de colorat care redă acțiunea din poveste. 
  3. Școala banilor bine-crescuți cuprinde 2 volume (autor Cristina Andone). În primul volum, copiii învață, alături de personajele din carte, cum să se poarte cu ceilalți și cu banii, cum să își întocmească un buget, să fie buni și chibzuiți. În cel de-al doilea volum, aceleași animăluțe simpatice sunt prezente în 7 povești despre antreprenoriat și afaceri. Copiii vor descoperi ce înseamnă să îți deschizi o afacere, care este diferența dintre un produs și un serviciu, ce înseamnă o etichetă de preț, cum pot să treacă peste momentele grele și să fie solidari. 
  4. Prima mea carte de educație financiară. Nico și Carol le vor arăta copiilor cum au apărut primele bancnote și monede, ce înseamnă să facă economii și să investească, cum să își stabilească un buget, ce profesioniști îi vor ajuta să investească, ce înseamnă inflația. 
  5. Conni primește bani de buzunar. Conni este un personaj îndrăgit de mulți copii. În această poveste, Conni pune fiecare monedă în pușculița galbenă cu flori roșii, în formă de porcușor. Și, când pușculița este plină, își cumpără mult doritul ponei de jucărie cu ascunzătoare secretă.
 

 

Alte resurse
  1. Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație – Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație este o organizație non-guvernamentală care își dorește maximizarea performanței în educația din România prin susținerea studierii disciplinei „Educație Financiară” înca de la o vârstă fragedă.
  2. Cursuri de educație financiară pentru copii
  3. „Educație financiară cu Ana și Radu”. Banca Națională a lansat seria de videoclipuri animate “Educație financiară cu Ana și Radu”, un produs educațional care oferă elevilor, într-o manieră accesibilă și atractivă, explicații despre rolul băncii centrale, precum și noțiuni financiare și economice de bază: inflația, funcțiile banilor, bugetul de venituri și cheltuieli, respectiv cererea și oferta. 

Dacă ați citit cărțile sau dacă ați accesat resursele de mai sus, mi-ar prinde bine părerea voastră. Bineînțeles, dacă aveți și alte recomandări, vă invit să le lăsați mai jos, în comentarii. 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

*Acest articol conține link-uri de afiliat

2 Comments on Cărți și resurse de educație financiară financiară pentru copii (Organizare financiară pentru părinți și copii #13)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *