De fiecare dată când fac papanași la cuptor, îmi rămâne brânză de vaci, așa că sunt mereu în căutare de rețete noi în care să folosesc cantitatea de brânză rămasă (fac papanașii la cuptor destul de des). De această dată, am încercat niște bomboane cu brânză de vaci, cocos și zmeură, fără coacere.

Bomboanele se fac repede, iar rețeta este foarte simplă. Are doar 5 ingrediente. Antoniei nu i-au plăcut bomboanele în mod deosebit. Au fost prea acrișoare pentru gustul ei. Pentru mine au fost o gustare sănătoasă, nu foarte dulce, binevenită. Ca și textură, bomboanele sunt moi, dar compacte. Dacă le vreți mai uscate, puteți adăuga făină de cocos, de exemplu.

Din ingredientele de mai jos veți obține 13-14 bomboane.

Ingrediente: 

  • aprox. 120g brânză de vaci
  • 80-100g zmeură
  • 30g miere
  • aprox. 60g nucă de cocos răzuită
  • vanilie

Mod de preparare: 

Pasul 1

Într-un bol, am pus (aproape) toate ingredientele, mai exact: brânza de vaci, zmeura, mierea, vanilia și aproximativ 30g de nucă de cocos răzuită.

Vă sfătuiesc să optați pentru brânză de vaci mai uscată, nicidecum una cu zer. Am folosit zmeură proaspătă pe care am zdrobit-o direct în bol, în timp ce amestecam ingredientele. Din punctul meu de vedere, 30g miere au îndulcit suficient compoziția.

Pasul 2

Când compoziția a fost compactă, m-am apucat de modelat bomboanele. Pentru fiecare bomboană, am folosit în jur de 1 linguriță de compoziție. Fiecare bomboană am tăvălit-o prin nucă de cocos răzuită (cam 30g ar trebui să fie de ajuns).

Bomboanele au fost moi, dulci-acrișoare. Eu le-am păstrat la frigider (nu mai mult de 1-2 zile), într-o caserolă cu capac ermetic. Dați-mi de veste dacă le încercați. 🙂

Mai jos, vă las alte idei de rețete cu brânză de vaci, dar și preparate care nu necesită coacere.

Voi ce gătiți cu brânză de vaci?

Alte rețete cu brânză de vaci: 

Budincă de paste cu brânză de vaci și stafide (fără zahăr)

Brioșe cu brânză de vaci și „ciocolată”

Brioșe cu brânză de vaci și cocos (fără zahăr)

Budincă de mei cu brânză de vaci și fructe uscate (fără zahăr și fără gluten)

Budincă cu brânză de vaci și afine

Alte rețete fără coacere: 

Tartă cu cremă de cocos, ciocolată și biscuiți speculoos

Batoane cu unt de arahide și pudră de roșcove (fără zahăr)

Batoane cu nuci pecan și semințe

Cheesecake cu dovleac copt (la pahar)

Cheesecake în 3 culori

Bomboane raw cu cacao și unt de arahide

Bomboane raw cu nucă de cocos și lămâie


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *