Mulți dintre voi m-ați întrebat dacă am pe blog vreo rețetă de biscuiți crocanți. Am căutat printre sutele de rețete și mi-am dat seama că nu aveam una de biscuiți crunchy, așa că m-am pus pe treabă.

Când a venit Antonia de la grădiniță, tare s-a bucurat să ronțăie 2-3 biscuiți. De fapt, ne-am bucurat cu toții de ei. Ne-au plăcut atât de mult încât, la câteva zile distanță de la prima încercare, am repetat rețeta. Și a doua oară s-au terminat foarte repede, atât de repede încât doar un biscuite a mai ajuns să fie pozat.

Știți voi că, în general, biscuiții sunt ușor de făcut. Ei bine, nici rețeta aceasta nu este deloc complicată. Astăzi o împărtășesc cu voi. Sper să vă placă!

 

Ingrediente: 

Pentru aproximativ 15 bucăți

  • 150g făină integrală
  • 80g unt (topit)
  • 50g zahăr de cocos
  • 30g miere
  • 1 gălbenuș
  • 30ml lapte
  • 1/2 lgță scorțișoară
  • 1/2 lgță praf de copt
  • ulei de cocos (opțional)

 

Mod de preparare: 

  1. Întâi, am topit untul și l-am lăsat să se răcorească. Apoi, l-am amestecat cu gălbenușul, mierea și laptele.
  2. Separat, am amestecat ingredientele uscate, făina, scorțișoara, praful de copt și zahărul de cocos.
  3. Am amestecat ingredientele de la punctul 1 cu ingredientele uscate. Compoziția obținută a fost una compactă, moale, modelabilă cu mâna.
  4. Am tapetat o tavă întinsă cu hârtie de copt și am modelat biscuiții. Mie mi-au ieșit aproximativ 15 bucăți.
  5. Am setat cuptorul să difuzeze căldură sus-jos, funcție pe care o au cuptoarele electrice. Am dat biscuiții la copt la 190° Celsius, timp de 13-14 minute.

 

 

 

Biscuiții mei au ieșit crocanți în exterior și ușor moi în interior, iar zahărul de cocos le-a dat o aromă deosebită. În funcție de preferințele voastre, voi alegeți cât îi veți face de mari sau de groși. Cu cât vor fi mai subțiri, cu atât vor fi mai crocanți. Dați-mi de veste dacă îi încercați!

Poftă bună! 🙂

 

 

Alte rețete de biscuiți și fursecuri:

 

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

4 Comments on Biscuiți crocanți

  1. Pentru că #stămacasă, am prins curaj să încerc diverse rețete, inclusiv pe aceasta… biscuiții sunt incredibil de buni și se fac foarte repede! mulțumesc pentru că împărtășești cu noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *