Avioanele aduc cu ele iubirea

Aeroporturile țin între pereții lor emoții, lacrimi și iubire. Avioanele duc cu ele iubiri de toate felurile.

În ultimii 9 ani am avut o relație specială cu aeroporturile, cu avioanele. Aeroportul era locul în care inima îmi galopa, în care îmi bătea în piept nebunește. Îmi frângeam mâinile și nu-mi puteam ține în loc picioarele de atâta emoție, simțeam că mă sufoc până ușa se deschidea. În urmă cu aproape un deceniu, scanam fiecare față până dădeam de el, de iubitul pe care îl așteptam să vină cu atâta dor.

Zilele treceau cu viteza luminii și eram din nou acolo, în aeroport. Îl vedeam cum trece de punctul de control și știam că mai am de așteptat săptămâni bune până la revedere. Ușile se închideau în spatele meu și dorul era deja acolo. Inima îmi atârna în piept ca un bolovan pe care nu aveam forță să-l ridic.

După câțiva ani, am fost eu cu el, de mână. Așteptam să se deschidă ușile. O ușă ne mai despărțea de locul în care îi întâlneam pe ai noștri, pe oamenii cărora le duceam dorul luni de zile la 1600 de kilometri distanță. De data asta, plecam de mână cu el, împreună.

După alți câțiva ani, aeroportul era locul în care abia așteptam să fiu, să o văd pe ea, pe mama.

S-a mai scurs un timp și avioanele, aeroporturile au rămas prezente în viața mea. Încă îmi duc o parte de suflet, de iubire. Încă mai aștept, cu nerăbdare, să aterizeze avionul care-mi aduce o parte din iubire … a ei, a mamei. Este aceeași emoție, aceeași inimă care bate nebunește așa cum o făcea acum câțiva ani, dar pentru o altă iubire.

În momentul în care scriam aceste rânduri, la final de octombrie, așteptam al 3-lea avion de anul trecut. Se spune că a treia încercare e cu noroc. Primele 2 zboruri n-au mai ajuns la destinație, pentru că pandemia nu ține cont de dor. Primele 2 au fost anulate, deși au fost îndelung așteptate. Al 4-lea avion nu a mai venit. Sinceră să fiu, nici nu l-am mai așteptat, dar mi-aș fi dorit să vină, să o aducă pe mama mai aproape. Viber-ul și telefoanele inteligente sunt invenții faine, dar nu țin locul unei îmbrățișări calde.

Sunt atâtea iubiri care așteaptă să zboare spre destinația unde dorul este alinat. Sunt atâtea inimi care așteaptă să bată la unison. Sunt atâția oameni care se sufocă de dor. Cum să le ceri să aibă răbdare?! Cum să le ceri să înțeleagă?! Dorul și iubirea nu se prea înțeleg cu răbdarea. Dorul și iubirea așteaptă ca ușile din aeroport să se deschidă și să nu se mai închidă niciodată.

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.