Am momente când îmi trec prin minte frânturi din viitor. Ştiu că pare ciudat, pentru că putem avea doar frânturi din trecut, dar eu vizualizez viitorul pe bucăţi. Pe clipe. Şi atunci mă gândesc la cum va fi fetiţa mea la şcoală. Cum va fi în adolescenţă. Cum va arăta viaţa ei. Ce meserie îşi va alege. Cum va fi relaţia noastră. Dar, înainte de toate, mă întreb cum îşi va privi copilăria. Ce-şi va aduce aminte din primii ei ani de viaţă. Niciodată nu am fost omul care să idealizeze lucrurile dar, bineînţeles, că îmi doresc ca atunci când se va uita în trecut, la cei mai inocenţi ani ai ei, să-şi amintească de tot ce a fost mai bun şi mai frumos. Ştiu că viaţa nu-i pictată doar în nuanţe de roz, dar sper să-şi amintească …
Cât a fost (şi cât este) de iubită. Să nu se îndoiască nicio secundă de iubirea noastră şi, când va creşte, să poarte în suflet toate cererile mele disperate de a o ţine strâns în braţe, de a o pupa, de a o mirosi. 🙂 Să ştie că am ţinut-o în braţe de fiecare dată când a plâns, că am fost acolo de câte ori a avut nevoie de mine. N-am plecat şi nu i-am ignorat supărările. Să ştie că la fel voi face şi peste zeci de ani. Trebuie doar să-mi spună şi voi face tot ce pot ca iubirea mea să-i fie pansament pentru suflet.
De fiecare dată când va închide ochii, să ne simtă braţele. Am ţinut-o mult în braţe, o ţinem şi acum şi o vom ţine şi peste 20 de ani. Un copil nu-i niciodată prea mare să fie ţinut în braţe. Şi acum îmi aduc aminte îmbrăţişările strânse ale mamei mele, cum mă mângâia pe picior sau pe spate înainte să adorm. E o amintire care nu se poate şterge indiferent de vârsta pe care o voi avea. Rămân copilul ei şi când voi avea 60 de ani. Aşa rămâne şi copilul meu pentru mine.
Să ştie că am încercat să fac puţin mai bine în fiecare zi, deşi nu mi-a ieşit întotdeauna. Să ştie că am avut cele mai bune intenţii, dar poate că n-am fost înţeleaptă în toate situaţiile. Să ştie că, înainte de a fi mama ei, sunt om şi oamenii greşesc.
Să-şi aducă aminte de toate bunătăţurile pe care i le pregăteam cu iubire, fără să fiu vreodată prea obosită să fac asta. Cu un lucru mărunt, mic cât un biscuite, aveam parte de ochii cei mai fericiţi şi de zâmbetul cel mai frumos care mi-a fost dat să-l văd vreodată. Şi ochii aceia fericiţi îmi aduceau cea mai mare bucurie. Să ştie cât de mult a contat ca ea să aibă o alimentaţie sănătoasă şi o relaţie sănătoasă cu mâncarea. Să-şi aducă aminte de asta de fiecare dată când va uita să mănânce ori când va călca pragul unui fast-food. 🙂
Să ştie că nu ne-am născut într-o familie de miliardari şi joburile noastre erau o necesitate. Chiar dacă zilele de luni până vineri erau pe repede înainte, tot ne găseam seara puţin timp pentru noi, iar weekend-urile le puneam pe toate pe pauză pentru a ne bucura de joacă, împreună.
Sprijin. Să ştie că am încurajat-o şi am susţinut-o încă de la primii paşi. Şi o vom face în continuare. Să ţină minte că nu i-am oprit plânsul, nu i-am înăbuşit sentimentele şi am încurajat-o întotdeauna să fie ea. Nu am împins-o spre locurile ori spre experienţele pe care nu şi le-a dorit, ci am prins-o de mână şi i-am propus să le trăim împreună.
Magia. Îmi doresc să îşi aducă aminte de fiecare poveste citită înainte de somn sau în mijlocul zilei, pe canapea sau pe un şezlong în aer liber. Vreau să îşi aducă aminte de emoţia cu care îl aştepta pe Moş Crăciun şi să-mi ierte minciuna asta. De fapt, să ştie că Moşul nu-i chiar o minciună. E o parte din magia copilăriei, prea frumoasă să o privez de ea.
Copilăria, pe de-a-ntregul. Aşa cum a fost ea. Poate că nu-i vor plăcea unele părţi din ea, dar nu va mai putea retrăi nici ce a fost bun, nici ce vrea să uite. Poate că sunt părţi pe care nu şi le va aminti. Dar ştiu că eu nu le voi uita. Poate că nu toate amintirile îmi vor fi clare, dar cu siguranţă îmi vor rămâne întipărite în minte câteva: ziua în care a făcut primii paşi, râsetele ei cristaline, privirile curioase, năzbâtiile, o parte din întrebările inocente, jocurile noastre, o parte din momentele în 3. Şi vom fi aici să-i povestim ce copil special a fost, să-i citim o poveste de câte ori ne-o va cere, să-i cântăm un cântec şi să o mângâiem înainte să adoarmă, să o ţinem strâns în braţe şi să-i simţim mirosul … Şi asta se va intâmpla indiferent de vârsta pe care o va avea. Noi rămânem părinţii ei pentru totdeauna şi ea va fi întotdeauna minunea noastră cu ochi albaştri.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram