Țineți minte cum a fost izolarea? Ce sentimente v-au încercat? Cu câtă nerăbdare ați numărat zilele până am revenit cu toții la o situație de o oarecare normalitate? Subliniez oarecare, pentru că, din punctul meu de vedere, nu am revenit la normalitatea pe care o aveam înainte de pandemie. Sincer, nu știu când ne vom mai întâlni cu acea normalitate. Personal, îmi lipsește.
În schimb, știu cu siguranță că plutește deasupra noastră incertitudinea, chiar mai multe incertitudini. Ne îngrijorează posibilitatea că ne-am putea îmbolnăvi de Covid și nu știm cum ne vom manifesta. Ne ridică mari semne de întrebare viitorul nostru economic și social. Apoi, vin din urmă întrebările legate de teoriile conspirației, care, într-un context atât de incert, le consider legitime … până la un punct, până a ne lăsa pradă extremelor. Oare virusul ăsta există? Oare e fabricat în laborator și i s-a dat drumul pentru a diminua din numărul sufletelor existente pe fața pământului? Oare asistăm la o manipulare națională/globală? Mi-au trecut pe la urechi și prin fața ochilor tot felul de teorii. Personal, și eu mi-am pus o sumedenie de întrebări la care poate că nu voi avea niciodată un răspuns.
Singurul lucru pe care eu îl știu în momentul de față este că acest virus există. Nu o spun eu, ci alții mai deștepți decât mine și întotdeauna am crezut în știință înainte să-mi ridic probleme conspiraționale. Știu că există virusul și am încercat să înțeleg de ce am stat cu toții izolați. Trăgând linie, cred că a fost o măsură bună, care a împiedicat virusul să se răspândească cu repeziciune, să umple spitalele și să bage sistemul medical, deja fragil, în colaps. Mai cred că am stat în izolare și pentru faptul că nu-i putem crede pe oameni pe cuvânt, că se protejează, că urmează măsurile care s-au impus.
Și ce facem după izolare?
Trecem de la o extremă la alta. Din izolare trecem la expunerea completă, nepăsare și miserupism. Dacă se dau amenzi, ni se încalcă drepturi. Dacă avem libertățile de dinainte de pandemie, cu recomandări clare, ne luăm libertățile și ignorăm recomandările. Ne așteptăm ca statul să ne pună în brațe toate soluțiile și răspunsurile la toate întrebările, să avem toate drepturile și libertățile. Dar ce facem și responsabilitățile? Cu acele responsabilități pe care le avem fiecare dintre noi? Da, aveți dreptate că guvernarea nu-i nici pe departe ceea ce trebuie, dar hai să ne întrebăm dacă noi suntem ceea ce ar trebui să fim, cetățeni responsabili, ghidați de bunul simț.
Într-un context definit de incertitudini de toate felurile, într-o perioadă în care lucrurile sunt în permanentă schimbare din multe puncte de vedere, în care se pendulează între extreme, nouă, oamenilor de rând, ne rămâne un singur numitor comun: bunul simț. Știți ce denumesc eu bun simț în vremurile actuale? Masca, distanțarea socială, spălatul pe mâini, vorbele cu un gram de empatie și mai puține dovezi de miserupism. Îmi permit să le iau pe rând.
Masca nu este vreo minune a lumii, răsărită în vremea Covidului. Este un instrument folosit de zeci de ani, prin care s-a dovedit că îi putem proteja pe cei din jurul nostru. Diferența este că de la puținii oameni care o foloseau, îndeosebi cadre medicale, am ajuns să o purtăm cu toții ca metodă de prevenție.
Distanțarea socială nu înseamnă nici izolare, nici să devii antisocial. Înseamnă să păstrezi distanța față de cei din jurul tău, să nu-i sufli în ceafă doamnei din fața ta atunci când aștepți la coadă la magazin, să nu își lipești șezlongul de copiii familiei pe care nu o cunoști, să nu mănânci pe la vreo terasă cot în cot cu domnul de la masa vecină, să nu faci party-uri cu zeci de oameni.
Are sens să detaliez importanța spălatului pe mâini? Sper că nu.
Nu îmi plac generalizările, dar nu cred că suntem cel mai empatic popor existent pe fața pământului. Ne place să dăm replici furioase, jignitoare și chiar mai mult decât atât atunci când dăm de oameni cu păreri diferite de ale noastre. Este normal să nu cădem de acord în unele privințe, dar cred că putem să ne exprimăm dezacordul fără să insultăm cealaltă persoană, fără să îi punem o etichetă. Din 2 păreri contradictorii, adevărul poate fi undeva la mijloc, deci să nu-l dețină una dintre părți în mod absolut.
Cât despre miserupism, mă tem că sunt mulți cei care îl practică și sunt sigură că v-ați lovit și voi de situații care au ilustrat nepăsarea în cele mai nefericite forme. Vă dau un exemplu elocvent pentru vremurile actuale. Am ieșit cu Antonia cu bicicleta în parcul mare, în Cluj, să aibă loc unde să se desfășoare. Lângă parc este un loc de joacă mare. Ce credeți? Era plin! Copila mea mi-a zis că nu am știut eu bine, că locul de joacă este deschis. Am luat-o de la capăt și i-am spus că locul de joacă este plin pentru că unii aleg să nu respecte regulile. Noi alegem să o facem pentru binele nostru. Să știți că e greu să îi tot spui copilului că alegi să respecți regulile, să îi explici de ce tu o faci și alții nu. Nu respect regulile pentru că oi fi vreo spălată pe creier și nici nu aleg să mă alătur vreunei turme. Aleg bunul simț! Atât!
Așadar, în încheiere, aș vrea să mai scot o dată în evidență faptul că, atunci când știm totul și, de fapt, nu știm nimic, nu ne-ar strica o doză extra de bun simț.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.