Aproape 7 ani de când împărțim același pat cu copilul

În curând, împlinim 7 ani de când împărțim același pat cu Antonia … și nu, n-am divorțat. :)) Ăsta voiam să fie titlul inițial, dar nu voiam să aibă iz de clickbait ori de semi-dramă. Să fiu mai specifică, sunt aproape 7 ani de când facem cosleeping și bed sharing. Întâi, a fost cosleeping-ul. Apoi, a urmat dormitul în camera ei și de acolo am ajuns să împărțim toți 3 același pat.

Să o luăm cu începutul! Cosleeping-ul, pătuțul ei lipit de patul nostru, m-a convins din prima ei săptămână de viață. Nu mă vedeam ridicându-mă din pat la fiecare alăptare nocturnă. A fost mai simplu așa: eu scoteam sursa de alimentare la nevoie, semiadormită, iar beneficiarul găsea hrana din 2 figuri și nici 3 mișcări. Adormeam amândouă liniștite și tatăl ei dormea liniștit lângă noi (cu dopuri pentru urechi). Am continuat cu cosleeping-ul și după ce am înțărcat-o și cred că tocmai acest dormit una lângă alta a facilitat înțărcarea (la vârsta de 2 ani). 

Ne-am mutat în România și Antonia a avut camera ei, decorată în așa fel încât să devină spațiul ei de joacă ziua și de odihnă noaptea. Am rămas surprinsă când a cerut să doarmă la ea în cameră, dar cine sunt eu să mă opun dezvoltării și independenței copilei, nu? M-am conformat cu inima ușor strânsă. Am un articol pe blog în care am detaliat experiența noastră, „Când ar trebui copilul să doarmă în camera lui”. 

Toate bune și frumoase până când au apărut diverse frici, unele intense, și Antonia s-a mutat înapoi la noi în pat pe timp de noapte. În curând vor fi 3 ani de când Antonia doarme cu noi și, deși am tot zis că o vom reobișnui să doarmă la ea în cameră, încă nu ne-am mobilizat în această direcție din comoditate, din cauza faptului că am vrut să-i domolim fricile și nu am vrut ca această nouă etapă să se suprapună cu o altă etapă majoră, începerea școlii și de drag, pentru că ne drag amândurora să doarmă cu noi. Ne simțim bine să dormim cu ea și ea cu noi, dar suntem conștienți că va trebui să facem o tranziție blândă spre separare, ea să doarmă la ea în cameră și noi să rămânem în dormitorul nostru. 

Dormitul cu copilul, între mit și realitate 

• Există o anumită vârstă până la care copiii pot dormi cu părinții. Îmi pare rău, dar nu cred asta! Nu cred că există rețete general valabile și fiecare familie are propria ei dinamică. Bineînțeles, nu mi se pare potrivit ca un copil preadolescent/adolescent să doarmă în mod regulat cu părinții. Într-un interviu pe care l-am găsit pe Psychologies.ro, Otilia Mantelers spune: „Eu cred că fiecare familie decide vârsta la care copilul se poate muta în patul lui, însă aș încerca să nu depășesc zece ani.” Aici sunt mai mulți factori de luat în considerare, diferiți de la o familie la alta: dinamica relației de cuplu, posibilitatea de a dormi separat (spațiul), anxietatea de separare a copilului, dificultățile emoționale ale acestuia, etc. 
• Apar probleme de cuplu atunci când copilul doarme cu părinții. Din punctul meu de vedere, ele nu ar trebui să apară atâta timp cât ambii parteneri sunt de acord să doarmă împreună cu copilul. Cât despre relațiile intime dintre parteneri, dormitorul nu este singurul loc în care ele pot avea loc. Aici subliniez un aspect foarte important: decizia de a dormi cu copilul trebuie să fie a ambilor parteneri, nu doar a mamei. 
• Copiii devin dependenți de părinți atunci când dorm cu ei. Din nou, din punctul meu de vedere și din experiența noastră de până acum, dormitul cu părinții îi oferă copilului siguranță și nicidecum nu îi stirbește independența. Bineînțeles, această listă de mituri este una subiectivă, fiecare punct fiind diferit de la o familie la alta.
• Somnul nu este calitativ atunci când părinții și copiii dorm împreună. Și din acest punct de vedere lucrurile sunt diferite de la caz la caz. În cazul nostru, somnul este excelent pentru toți trei. 🙂 Am senzația că mă odihnesc mai bine cu ea decât fără ea în pat.
• Există un impact psihologic negativ asupra dezvoltării copilului. Într-un articol pe care l-am găsit pe MedicineNet.com, specialiștii susțin că ar exista o întârziere în dezvoltarea psihologică a copiilor care dorm cu părinții, mai exact: dificultăți în procesul de luare a deciziilor, anxietate socială, probleme de încredere în sine, energie scăzută, oboseală, obezitate, depresie, lipsa unui comportament independent. Dacă aceste probleme apar, cred că nu ar fi corect să arătăm cu degetul strict spre dormitul împreună. Cel mai probabil, aceste probleme sunt cauzate de un cumul factori. Societatea Canadiană de Pediatrie consideră că între 20% și 30% dintre copii suferă de „behavioral insomnia”, un diagnostic care descrie dificultatea copiilor de a adormi/dormi singuri, care se trezesc peste noapte pentru a merge în patul părinților, consecințele fiind oboseala, energia scăzută, depresia și chiar obezitatea în rândul copiilor.

Pașii pe care ni-i propunem pentru ca fetița noastră să doarmă (din nou) în camera ei

1. Am început discuțiile cu ea în acest sens, pentru că orice decizie majoră începe cu partea de comunicare. I-am expus motivul care stă la baza deciziei: vrem să o încurajăm să se simtă în siguranță și atunci când nu doarme cu noi. Nu apelăm la rușinare – „Ești mare și este rușinos să dormi cu părinții ca un bebeluș”! Rușinarea nu face decât să o împovăreze și să îi diminueze sentimentul de siguranță.
2. Discuțiile pe acest subiect au rolul de a pregăti din timp tranziția. Am făcut un plan împreună, la care ea a putut să-și aducă aportul și, din data x, va dormi, treptat, la ea în cameră. Adică, o noapte în prima săptămână, 2 nopți în a 2-a săptămână și tot așa până va reuși să doarmă singură în fiecare noapte. De asemenea, după această perioadă, o vom încuraja să adoarmă singură, fără prezența noastră. I-am explicat că dacă se va trezi peste noapte și nu va reuși să adoarmă singură, unul dintre noi, eu sau tatăl ei, vom merge la ea în cameră pentru a o ajuta în acest sens.
3. Ne așteptăm să avem o perioadă mai dificilă, în care este posibil ca Antoniei să i se activeze/reactiveze diverse frici, însă, conform specialiștilor, același lucru se poate întâmpla și cu părinții. Bineînțeles, mă aștept și să avem câteva săptămâni cu odihnă mai puțină, dar sunt sigură că ne vom regla pe parcurs.
4. Psihologii spun să ținem cont de faptul că momentele de conectare din timpul zilei sunt mai importante decât apropierea din timpul nopții. Așadar, vom încerca să acordăm mai multă atenție conectării din timpul zilei.
5. Ca și până acum, rutina de seară va fi constantă și aici mă refer la cititul poveștilor și la poveștile pe care le avem despre ziua care stă să se încheie, însă nu va mai fi în patul nostru, ci în camera ei.
6. Va putea să aleagă „ajutoarele” care consideră că îi vor face tranziția mai ușoară: lampă de veghe, un pluș cu care să doarmă, ușa de la camera ei să rămână deschisă sau să o închidem, etc.
7. Ne vom adapta pașii în funcție de cum vor decurge lucrurile. În afară de consecvență, de lucrurile care țin exclusiv de noi, de mine și tatăl ei, nimic nu este bătut în cuie. Dormitul împreună nu va fi un lucru de care să o privăm complet. Vom avea regula să dormim împreună o dată/săptămână (idee susținută și de Otilia Mantelers în articolul menționat mai sus) și putem face mici excepții atunci când situația o impune, în caz de boală, de exemplu, pentru că acum Antonia înțelege foarte bine ce înseamnă regula și ce reprezintă excepția.

Voi cum dormiți: cu sau fără copii?

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.