Dacă vă spun din nou câte am avut de făcut, îmi veţi spune că v-aţi săturat de văicăreli. Nu mă plâng, doar încerc să justific toate lucrurile pe care îmi doresc să le fac, dar nu mai apuc. Timpul nu-mi este prieten în această perioadă.
Iniţial, eram pregătită să fac o postare pe pagina de facebook a blogului în care să vă anunţ că blogul are un logo. Apoi, mi-am spus că postările pe facebook se pierd, iar întâmplarea care a dus la existenţa logo-ului merită păstrată şi pe blog, nu doar în suflet. Ştiţi cum e atunci când primeşti ceva fără să ceri? Când primeşti ceva fără să oferi nimic în schimb? Mai mult decât atât, când cineva complet necunoscut se oferă să îţi dăruiască ceva care în altă parte ar costa bani? Eu nu prea. Nu prea mi-au picat lucrurile din cer şi sunt atât de impresionată de gesturile astea mărunte încât nu ştiu cum să reacţionez. Pur şi simplu, mă blochez. Pierd şirul mulţumesc-urilor, dar tot simt că nu sunt suficiente. Este cu atât mai dificil cu cât toate cuvintele de mulţumire se adresează din spatele unui ecran şi sub puterea unor taste. Sper doar ca omul de dincolo de fir, de la 2000 de kilometri distanţă, să simtă cât de mult apreciez gestul şi cât de mult a reuşit să mă impresioneze.
Pe scurt, Ana Maria, blogger pe Zâna Scutecel, m-a invitat să o susţin în campania #NuFumaÎnSarcină. Cauza o susţin, însă am fost reticentă să dau curs propunerii din cauza lipsei de timp (nu-mi place să-mi dau cuvântul dacă nu pot să mi-l ţin) şi a faptului că nu aveam un logo cu care să figurez ca partener media. Totuşi, am acceptat să mă implic. Am rugat o cunoştintă să mă ajute cu un logo rapid, fie el şi provizoriu. Mi l-a făcut, dar nu era ceea ce mi-aş fi dorit. Simţeam că nu mă reprezintă nici pe mine şi nici blogul, dar înţelegeam timpul scurt aşa că nu puteam face pe pretenţioasa. I-am trimis Anei logo-ul şi din vorbă în vorbă i-am spus că nu este ceea ce îmi doresc, dar merge de data asta.
Ea mi-a scris de la celălalt capăt: „Ce nu-ţi place exact?”
Eu: „Fontul şi bebele.”
Ea: „Soţul a zis că dacă vrei îţi face o variantă.”
Poftim?! Adică, omu’ se oferă să îmi facă un logo noaptea la 1:00?! L-am întrebat dacă îl pot promova în comunitatea mea. Măcar aşa să îi întorc serviciul. Mi-a zis că el o face din pasiune, deci nu-i cazul să aibă ceva de promovat. Eram gură cască în faţa monitorului. Şi asta nu-i tot. Alex îmi trimitea variante, modifica, mă întreba. Punea suflet. Voia ca rezultatul să fie cel pe care mi-l doresc. Noaptea la 1:00! Aţi reţinut, da? Et voila logo-ul meu fain şi nou-nouţ. Şi are şi suflet de om bun şi pasionat.
Şi cum le-aş putea mulţumi acestor oameni?!
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Sunt minunanti oamenii astia doi. Abia astept sa o strang in brate pe Ana Maria. Si pe mine m-a ajutat mult. Sa mai spun ca au daruit si bani copiilor de la Sf Mina la care merg eu? Oameni ca ei sa tot intalnesti.
Chiar că sunt oameni minunați. Spun asta fără ca măcar să-i fi văzut o dată în viața mea.