Adaptarea la cresa

Cresa … problema mea spinoasa. Miercuri (24 februarie) am inceput adaptarea (fix cand Antonia a implinit 9 luni). Initial, trebuia sa stea 1-2 ore miercuri, joi aprox. 2 ore, iar vineri trebuia sa o las pana dupa masa de pranz si sa o iau acasa sa doarma. Doar ca socoteala de acasa si aia din targ nu prea s-au potrivit.

Miercuri, 25 februarie

Antonia s-a trezit la 6:30, desi se trezeste, de obicei, la 7:30-8:00. Nu prea a vrut sa manance, era somnoroasa, deci nu cum e ea de obicei. Inainte sa plec din casa m-au luat emotiile.

Am ajuns la cresa si nu stiu ce a fost in capul meu de mi-am imaginat ca raman cu ea in prima zi. Doamnele asteptau sa plec. Eu puneam tot aceeasi intrebare: „Adica, o las si plec?!?!”. Imi venea sa plang, dar am zis ca-s fata mare si trebuie sa ma abtin (la naiba!). Pana la urma, vreo ora am tot povestit cu directoarea despre programul de somn, alimentatie, obiceiuri, etc., timp in care am tinut-o pe Antonia in brate. Era vesela. Apoi, a trebuit sa plec. Aveam inima cat un purice. Nu a plans, dar era rupta de somn. Trebuia sa merg dupa ea cam intr-o ora, o ora si jumatate.

Noroc ca o am pe mama la mine si m-a mai calmat. Am mers sa fac niste cumparaturi, dar eram agitata ca un Pepsi. Abia asteptam sa o iau, sa o strang tare in brate, sa o pup. Cand am ajuns la cresa, Antonia plangea. Din spusele directoarei, a stat linistita vreo 30 de minute, dupa care a inceput sa planga de somn. A adormit pe educatoare, dar a trebuit sa o trezeasca pentru ca urma sa vin. Nu a avut nici o reactie deosebita cand m-a vazut. Si-a pus capul pe mine si s-a linistit.

Am adus-o acasa, am leganat-o, am pupat-o am mangaiat-o si am pus-o la somn. A dormit linistita aproape 2 ore.

Concluzia zilei: Nu a fost chiar atat de rau. Totusi, am mult de munca la partea emotionala (a mea).

Joi, 26 februarie

Trezirea a fost la 6:20 (pfffuuuu!!!). Am trecut prin aceeasi stare de somnolenta ca in ziua precedenta, prin aceleasi maraieli. Problema mea era ca trebuia sa merg la cresa si sa o las pur si simplu, fara sa ma mai lungesc la povesti cu directoarea. Bun! Ma intrebam: „Si cum pot sa intru, sa o las si sa plec linistita ?!?!”.

Am lasat-o la cresa la ora 9:00. Trebuia sa o iau pe la 11:00-11:30. Nu era prea fericita cand a luat-o directoarea in brate, dar nu a plans cand am plecat. Iar era rupta de obosita. Am plecat din nou sa fac niste cumparaturi, dar eram mai linistita decat in ziua precedenta.

Am ajuns acasa pe la vreo 10:10, cand mi-au intrat 2 mesaje vocale de la cresa cu un plans neconsolat pe fundal. Incercam sa le aud, dar nu erau foarte clare. Directoarea zicea ca nu o poate linisti, ca plange si in brate si a facut febra 38. Am sunat-o cu mainile tremurande. Antonia plangea cu sughituri. M-a bufnit plansul instant.

Nu stiu daca pana la cresa am condus sau am zburat. Cand m-a vazut a inceput sa urle de mama focului si sa o impinga pe directoare. Am luat-o in brate, am strans-o la piept si s-a linistit. In masina a adormit in 2 minute, dar plangea in somn. Cand am ajuns acasa a inceput sa-mi gangureasca in brate. Mi-am zis ca raul a trecut. Apoi, am pus-o in patut cat sa ma dezbrac si sa ma spal pe maini. Cand am disparut din raza ei vizuala a fost jale! Nu a dormit decat o ora, timp in care s-a trezit de vreo 3 ori. In ora aia a fost mai mult in bratele mele timp in care eu plangeam fara sa ma pot opri. Suferinta ei imi sfasie sufletul! Nici noaptea nu a fost prea linistita.

Concluzia zilei: Nu stiu daca febra a fost din cauza puseelor dentare sau pe fond de stres. Cert este ca o chinuie dintii, dar a fost singurul episod cu temperatura mai ridicata. Toata ziua a vrut doar la mine, cu mine si langa mine. Nu ne-am dezlipit deloc una de cealalta, dar stiam ca a doua zi urma sa o duc din nou la cresa. Ma batea gandul sa nu o duc. Sa stea acasa cu mine. Pe de alta parte, mi-am zis ca trebuie sa fac cumva sa o obisnuiesc cu cresa pentru ca nu avem la dispozitie foarte mult timp (inca o saptamana), iar reactiile din primele zile nu ma prea incurajeaza sa reiau munca (de parca as avea o alta solutie!).

Vineri, 27 februarie

Trezirea a fost pe la 7:20 si dimineata a parut mai usoara. Aveam sperante si intrebari: „Oare ma suna si azi sa o iau acasa? Oare cum o sa fie cu temperatura? Oare va plange?” etc. Nu am vrut sa o las pana dupa masa de pranz cum era prevazut initial. Mi-am zis ca ar trebui sa vedem daca reuseste sa stea 2-3 ore.

A plans putin cand am plecat, dar mi s-a spus ca s-a linistit repede. I-am dus sa aiba cu ea o jucarie textila, tip Lamaze, pe care o are de la nastere. Era jucaria ei, o cunostea si era impregnata cu mirosul de acasa. In cele din urma, educatoarea a pus-o in patut, la somn. S-a marait putin, dar s-a oprit cand a inceput sa-i cante. A mangaiat-o, i-a cantat si a leganat-o usor pana a adormit. Deja e un progres avand in vedere ca adoarme doar in bratele mele. A trezit-o pentru ca urma sa vin. A vrut sa o schimbe si s-a pus pe plans (nimic neobisnuit pentru ca la fel face si acasa daca este somnoroasa). Am ajuns eu intre timp. Cand m-a vazut a ras si a plans in acelasi timp. Asa isi exprima bucuria cand ma vede.

Acasa au continuat dificultatile cu somnul. Noaptea a fost jalnica! S-a trezit plangand cam la fiecare jumatate de ora. Nu stiu daca sa dau vina pe dinti sau pe frica de separare.

Later edit: 

Saptamana trecuta am inceput sa scriu povestea cu adaptarea la cresa. Nu am reusit sa o termin pentru ca, intre timp, situatia s-a schimbat radical. De fapt, nu mai incep munca pentru ca sunt somera :). Da, se poate. In Luxembourg legea nu protejeaza mamele care revin la munca (sau care ar trebui sa revina) dupa concediul de maternitate asa ca angajatorul face ce vrea el. Compania pentru care am lucrat are o viziuni mai mult sau mai putin inguste (las lucrul acesta la aprecierea altora). Bineinteles, ca lucrurile nu mi s-au spus verde in fata, ci m-am confruntat cu o diplomatie stangace si dezgustatoare in acelasi timp. Cica au fost restructurari lucru care e bizar avand in vedere ca firma respectiva participa la cel mai mare targ de job-uri din zona cu vreo 10 posturi, ca nu pot sa-mi inventeze un post, dar nici nu ar vrea sa imi propuna unul sub nivelul competentelor si propunerea finala a fost sa ne despartim. Totusi, mai bine decat atat nici nu se puteau aranja lucrurile. Nu eram deloc impacata sa o stiu pe Antonia la cresa 8-9 ore/zi la varsta asta asa ca pot sa profit de putin mai mult timp cu ea acasa. Pe de alta parte, sunt dezamagita de atitudinea unor oameni in care am avut incredere si imi pare rau de munca multa si de timpul pe care le-am investit in compania respectiva.

Nu am renuntat definitiv la cresa. Antonia va merge cate 2.5-3 ore/zi din mai multe motive:

• Daca renuntam la cresa ne pierdem locul, desi nici in conditiile de fata locul full-time nu e 100% garantat, insa avem posibilitatea sa trecem in cap de lista la o alta cresa din cadrul lantului (in cazul in care este loc). Listele de asteptare sunt exagerat de lungi!
• Nu am vrut sa intrerup adaptarea si sa o reiau peste cateva luni. Mi-am zis ca cele 2-3 ore pe zi vor face mult mai usoara tranzitia la un program full-time.
• In fiecare zi copiii au diferite activitati pe care le fac impreuna. Consider ca e un mod foarte bun de a se obisnui cu ceilalti, de a socializa, etc. avand in vedere ca nu avem familia in zona.

Inchei intr-o nota pozitiva. Astazi (3 martie) a fost prima zi in care am observat progrese, si nu doar eu, in privinta adaptarii. Azi a plans putin cand am plecat, dar s-a linistit repede. Apoi, chiar a ras in hohote cand s-a jucat cu educatoarea. Spre surprinderea mea, a dormit o ora, desi in jurul ei erau copii care plangeau. A fost prima zi cand am luat-o acasa vesela, odihnita si fara urme de plans.

Surse foto: unrevedevenurealite.wordpress.com; mamanetplussiaffinites.blogspot.com.