Blogul e un fel de viață paralelă față de cea pe care o am în realitate. Nu există prea multe puncte comune între cele două, doar o față, un bărbat, o fetiță și alte câteva detalii. Glumesc, evident! Sunt cât se poate de transparentă în ambele medii. Iresponsabil de transparentă. Să vă povestesc, că s-a comprimat timpul și n-am mai reușit să scriu despre asta.
Eram la manichiură. Manichiurista îmi este prietenă așa că povestim vrute și nevrute. Ne-am întins până la următoarea clientă. Ne-a prins în mijlocul unei discuții care o viza pe Antonia. Nu rețin exact contextul, dar povesteam despre latura ei de copil-atomic-rachetă-supersonic. Discutam despre cum și-a despicat nasul căzând din vârful canapelei, cum și-a rupt clavicula confundând spătarul scaunului cu laterala și despre cea mai nouă (veche deja), cum a luat un knock-out, ca boxerii după un dans executat cu grație în sufragerie. Clienta a prins discuția exact aici. Din scaunul de pedichiură nu mă scăpa din priviri. După ochi bulbucați, cruci făcute în minte și apostrofări rostogolite pe limbă (le bănuiesc, nu am certitudini), îmi spune:
– “Doamne ferește, dar ce faceți? Nu o supravegheați?! Și eu am o fetiță de 3 ani, dar nici vorbă să i se fi întâmplat asemenea lucruri.”
Norocoaso! Să-ți fie de bine mă gândeam. Și i-aș fi spus că, în timpul ăsta, mă rimelam, îmi pileam unghiile ori îmi dădeam moațele jos din păr. Nicidecum nu îmi supravegheam copilul, că sunt o mamă denaturată care n-are treabă cu odrasla. Ce să mai?! Femeia m-a rănit în orgoliul meu de mamă devotată. Mi-a venit să mă justific, dar m-am oprit la timp, pentru că NU! Nu a fost vina mea și, dacă ea s-a gândit că sunt o mamă iresponsabilă, eu nu mă simt. A durat ceva vreme până m-am absolvit de vină, dar copiii sunt atât de imprevizibili încât nu le putem anticipa fiecare căzătură sau lovitură.
Oricât m-aș controla, mă trădează fața. Dacă ceva nu-mi convine, imediat se vede pe fața mea. I-am zâmbit. Știu că mai mult a fost un rânjet decât un zâmbet, cu flăcări scoase pe nas și cu ace ce-mi țâșneau din priviri. Cât de ușor emit oamenii judecăți. Unii au lipsit atunci când s-a predat lecția empatiei. Doamna a lipsit chiar și de la predarea lecției bunului simț, pentru că a intervenit într-o discuție în care nu a fost implicată, în care nu cunoștea toate detaliile. Uneori, dacă nu aveți nimic bun de spus, dacă nu ați fost implicat într-o anumită discuție, mai bine tăceți.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.