Mulți dintre voi m-ați întrebat unde am ales să ne petrecem concediul în situația dată, ce hotel am ales, dacă am fost mulțumiți, etc. În acest articol sper să răspund tuturor întrebărilor. Dacă aveți nelămuriri, știți unde mă găsiți. 😊
Anul acesta am ales Bulgaria nu pentru că ne-am dorit această destinație în mod deosebit, ci pentru că ne-au forțat împrejurările. Aveam o rezervare, făcută la începutul anului, în Turcia, la hotelul la care am mai fost de 2 ori, despre care v-am povestit aici, însă am anulat-o la începutul pandemiei.
La recomandarea unor prieteni (2 familii apropiate nouă), am ales HVD Club Miramar, în Obzor, Bulgaria. Aveam recomandările prietenilor, review-urile erau bune, prețul era măricel pentru Bulgaria, dar decent, iar hotelul avea un raport calitate-preț mai bun decât ceea ce ne oferea litoralul românesc. Totuși, după ce am pierdut niște bani cu anularea vacanței în Turcia și cu niște factori în permanentă schimbare (testări pentru Covid, restricționarea accesului turiștilor, măsuri de siguranță, număr de cazuri noi, etc.), am ales să fim prudenți, așa că rezervarea am făcut-o cu câteva zile înainte de plecare (marțea și intrarea era duminica) direct la hotel, cu solicitarea ca plata să o facem integral la hotel, cerință care ne-a fost îndeplinită.
Drumul
Din Cluj până în Obzor sunt aproximativ 750 km. Am plecat sâmbăta și am înnoptat în București pentru ca duminica să ajungem la o oră decentă și să profităm de prima zi de concediu. Drumul până acolo (pe Valea Oltului) a fost destul de liber și fără incidente.
Cu sinceritate vă spun că cei circa 250 km parcurși pe teritoriu bulgăresc m-au făcut să îmi apreciez mai mult țara, cu toate minusurile ei. Au drumuri mai proaste, foarte slab semnalizate și sărăcia (din ceea ce se vede) este mai mare, în mod evident, decât la noi. Asta e concluzia pentru bucata aceea de drum. Încerc să nu generalizez.
La întoarcere am ales să facem drumul dintr-o bucată, alegere care ne-a “costat” o aventură de aproape 14 ore, cu trafic blocat din cauza unui tir răsturnat (o așteptare de aproape 2 ore) și porțiuni în care am mers bară la bară.
Pe drum, nu am mâncat nicăieri. Am plecat de acasă cu mâncare pregătită în lada frigorifică (poate ați văzut pe Instagram, dacă mă urmăriți și acolo) și, la întoarcere, ne-am aprovizionat cu una alta de la hotel. Drumul fiind mai lung decât am prevăzut, am ales să ne luăm câte din sandwich din benzinărie și să nu ne oprim la niciun restaurant.
La vamă
Am trecut vama pe la Giurgiu unde se plătește taxa de pod (se poate achita atât în ron, cât și în euro). Actele ne-au fost verificate destul de superficial, pașapoartele și talonul mașinii. La dus, am constatat că nu avem asigurarea mașinii, așa că, înainte de vamă, am scos o copie de pe mail (noroc că o aveam pe mail!), dar nu ne-a întrebat nimeni de ea. Vigneta am făcut-o online și am imprimat-o cu o zi înainte de plecare, pe 30 de zile, pentru că sejurul nostru a fost de 8 nopți, iar vigneta poate fi făcută pe 7 sau pe 30 de zile.
Locația/Hotelul
Am ales HVD Club Miramar în regim ultra all inclusive, cu vedere parțială la mare (nu am mai găsit full view). Pentru noi contează ca atunci când mergem la mare priveliștea din cameră să fie spre mare. Pentru mine este esențial să nu fac nimic, să nu gătesc, să nu fac curățenie, să lenevesc cât se poate de mult și să nu am niciun fel de griji. Concediul trebuie să fie cu multă relaxare și deconectare. Din aceste motive, all inclusive-ul ni se potrivește.
HVD Club Miramar este un hotel de 4 stele situat pe litoralul bulgăresc, compus din 4 corpuri de cazare. Hotelul are 5 piscine dintre care una mare, adâncă de 1,5m, una medie (adâncă de 1,4m) și celelalte 3 sunt cu adâncime mică, pentru copii.
Parcarea hotelului nu mi-a inspirat deloc încredere. Practic, parcarea este neamenajată, în fața barierei de la intrarea în hotel. Poți merge cu mașina să îți lași bagajele în fața hotelului și te întorci în această parcare improvizată pe câmp.
Mâncarea
Hotelul dispune de un restaurant principal și de încă 3 restaurante, fiecare cu specificul său („Casa del Chef” – gourmet, „The Blu” – italian, „Fish à-la-carte”), dar doar cel italian era deschis în această perioadă. În aceste restaurante este nevoie de rezervare făcută în prealabil. De asemenea, au un snack bar destul de bine aprovizionat, poziționat între plajă și zona de piscine. Restaurantul principal, din punctul meu de vedere, ca și aspect, nu se ridică la standardul unui hotel de 4 stele.
Per total, bazându-ne pe experiențele noastre de până acum, mâncarea a fost bună, variată, dar nu extraordinară. Dacă ați fost deja în Turcia, nu prea există grad de comparație. Mai degrabă, comparația se poate face cu România. În restaurantul italian s-a simțit standardul ceva mai ridicat decât în restaurantul principal.
Cum spuneam, a existat varietate. Aveam și preparate potrivite pentru copii mici, cum ar fi legume fierte, orez simplu, paste simple, supă de pui, cartofi copți, piept de pui la grătar, ouă fierte, fructe, legume crude, etc. Dacă sunteți iubitori de dulce, majoritatea prăjiturilor arătau bine și cam atât.
Plaja și piscinele
Hotelul are acces imediat pe plajă. Șezlongurile sunt gratuite atât la plajă (există hoteluri la care se plătesc), cât și la piscină, dar toată lumea practică „rezervarea” cu prosopul, așa că cine se trezește devreme, prinde șezlongurile poziționate cel mai bine.
Intrarea în mare este lină și plaja lată, cu nisip destul de fin, însă Marea Neagră este mai agitată de felul ei, așa că s-ar putea să „scobească” în unele zone de la mal și în unele locuri este posibil ca intrarea să fie lină, iar în altele abruptă. Pe durata sejurului nostru am prins o singură zi cu steag galben, restul cu steag roșu când am putut intra în apă la mal, doar în unele locuri. De asemenea, în ultimele 2 zile vântul a fost puternic. Salvamarii încearcă să fie vigilenți și să își facă treabă, dar, adesea, oamenii încalcă recomandările. Așa s-a întâmplat și în cazul unei românce care s-a înecat pe durata sejurului nostru.
Piscinele sunt curate și nu cu foarte mult clor. Sunt mereu atentă la acest aspect, pentru că, atunci când merg la mare, prefer marea și plaja, nu piscina. Totuși, piscina este binevenită când marea nu este tocmai prietenoasă. Nu au structuri impresionante pentru copii (noi nici nu căutăm acest lucru). Într-unul dintre bazinele mici au 3 tobogane destul de micuțe.
Camera
Noi am avut o cameră cu vedere parțială la mare, destul de spațioasă. Hotel dispune și de camere cu vedere frontală la mare, aflate în corpurile poziționate pe plajă.
Deși nu sunt o fană a paturilor lipite, am dormit confortabil toți 3 în cele 2 paturi pe care le-am unit. Am avut și un fotoliu pat, dar pe acela nu l-am folosit, pentru că Antonia doarme cu noi atunci când suntem în deplasare.
Camera are destul de multe spații de depozitare. Atunci când mergem în vacanță, am obiceiul să-mi aranjez lucrurile în dulapuri și aici chiar am avut unde să le pun. 🙂 Mobilierul nu este tocmai de ultimă generație, dar, pentru noi, acesta nu a fost un aspect deranjant, pentru că majoritatea timpului ni l-am petrecut afară, nu în cameră. Băile sunt destul de mici, dar dușul walk-in este destul de generos ca și dimensiuni.
Un aspect important pentru noi este să avem cameră cu balcon. Aici balcoanele sunt destul de mari.
Pe de altă parte, camera avea o crăpătură generoasă pe sub ușă și un sistem cu cartelă destul de ineficient. Nu am înțeles de ce se oferă, la recepție, o singură cartelă pentru cameră. Până la urmă, am cerut o cartelă în plus și ni s-a dat, dar am înțeles că, în cazul în care o pierdem, se plătește (undeva la 50 euro).
Serviciile și măsurile de siguranță
Curățenia este foarte importantă pentru mine. Camera ne-a fost curățată și aranjată în fiecare zi și, per total, am fost mulțumiți la acest capitol. De asemenea, în general, hotelul și plaja sunt curate. Totuși, dacă ajungeți aici sau la oricare alt hotel unde serile tematice se desfășoară lângă piscină, nu vă sfătuiesc să vă deplasați, pe timp de zi, fără șlapi în această zonă, pentru că pot fi cioburi pe jos. Aici a fost cazul să văd vreo două.
Dacă spuneam într-un articol anterior că turcii sunt ospitalieri dar nu la modul la care să te dea pe spate, bulgarii mai au de muncă la acest capitol sau, cel puțin, personalul de aici. Unul dintre episoadele deranjante a fost când un domn m-a ridicat la ora 18:00 de pe șezlong pentru că voia el musai să închidă umbrelele din jurul piscinei și eu aveam atârnată acolo o haină. Nu a așteptat să mă îndepărtez și mi-a închis umbrela în cap. Apoi, și-a văzut de treabă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici măcar la restaurantul italian nu am simțit ospitalitatea care ar trebui să fie caracteristică acestui domeniu.
Dacă în Turcia ziceam că oamenii nu vorbesc engleză, aici am avut senzația că lucrurile stau mai rău. Inclusiv la recepție, în cazul în care ai vreo problemă, te înțelegi cu ei destul de greu în limba engleză. Înțeleg că nu tot personalul vorbește o limbă de circulație internațională, dar la recepție consider că este inadmisibil să nu o faci.
Cât despre măsurile de siguranță, punctez mai jos ceea ce am văzut:
- Aveau panouri cu măsurile de siguranță care trebuiau urmate.
- Aveau dezinfectanți cam peste tot.
- La restaurant fiecare om se servea, dar trebuia să folosească mănuși și măști puse la dispoziție de hotel. Ți se atrăgea atenția dacă nu foloseai mănușile, dar măștile păreau opționale în spațiile interioare. Bineînțeles, aici au jucat un rol important turiștii.
- Tacâmurile erau înfoliate.
- Aproape tot personalul purta mască (mai mult sau mai puțin corect).
- Se mânca atât în restaurant, cât și pe terasa acestuia. Mesele erau mai distanțate în interior decât pe terasă.
- La piscină nu prea exista distanțare, șezlongurile fiind foarte aproapiate, precum și mesele din jurul barului de la piscină. În schimb, pe plajă se păstra distanțarea socială.
Puncte pozitive și puncte negative
+ Prosoape pentru plajă (fără costuri suplimentare).
+ Șezlonguri confortabile.
+ Cameră spaţioasă, cu privelişte.
+ Atenția cameristei în ceea ce privește curățenia.
+ Pat și perne confortabile.
+ Plaja curată. Apa mării era foarte caldă.
+ Mâncare destul de variată.
+ Snack bar aproape de plajă. Se putea servi prânzul aici.
– Personal nu foarte ospitalier, care se descurca cu greu să comunice într-o limbă de circulație internațională.
– Aglomerația de la piscină.
– Parcarea hotelului.
– Ultra all inclusive-ul nu era tocmai all inclusive. De exemplu, dacă voiai să mănânci sau să servești o gustare între 17:00 și 19:00 nu aveai unde.
– Structuri pentru copii destul de neîngrijite. De exemplu, structurile din părculețul de lângă corabie aveau șuruburi ruginite aparente unde copiii s-ar fi putut zgâria cu ușurință.
– Gestionarea nu tocmai eficientă a situațiilor de urgență sau de criză. Nu mi se pare tocmai inspirat să aduci omul inconștient, cu targa, pe la piscină, în văzul tuturor, în special al copiilor, ca să nu mai vorbesc de un cadavru ținut seara până târziu pe plajă, acoperit cu un cearșaf și protejat cumva de un șezlog. Pe de altă parte, înțeleg că există proceduri care trebuie urmate.
– Raportul calitate-preț. Prețul este destul de piperat pentru Bulgaria și pentru ceea ce hotelul oferă, ajungând aproape de cel pe care l-am plătit în Turcia, la 5 stele, dar pentru alte condiții și servicii. Totuși, având opțiuni limitate în această perioadă, comparativ cu România, prețul l-am considerat ok și am ales această variantă hotelul fiind unul dintre cele mai bine cotate de pe litoralul bulgăresc. Pentru că știu că urmează să mă întrebați, în perioada 2-10 august, la ultra all inclusive, am plătit 1.520 euro pentru 2 adulți și un copil de 5 ani.
În mare parte, sejurul nostru a fost ok, cu relaxare, deconectare, mult somn, timp pentru noi și timp petrecut cu prietenii noștri dragi, lucruri pe care ne-am dorit să le avem. Însă, dacă am avea mai multe opțiuni, așa cum se întâmpla înainte de pandemie, nu am mai alege Bulgaria, ci ne-am îndrepta spre alte plaje și mări.
Sper ca informațiile de mai sus să vă fie de folos!
Unde v-ați petrecut/vă petreceți vacanța anul acesta?
Alte locuri în care am fost:
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.