Nu-mi place deloc eticheta de mamă perfectă. Nici pusă la modul ironic, nici fixată ca țel de atins. Nici măcar titlul de cea mai bună mamă nu există și știți de ce? Pentru că, într-un fel sau altul, într-un moment sau în altul, fiecare dintre noi o dăm în bară. Fiecare greșim față de copiii noștri. Fiecare adult de mâine îi va găsi părintelui lui ceva de reproșat. Și ar trebui să trăim cu frica asta în suflet? Nu, dar într-o oarecare măsură, o facem.
Am preluat răni, dureri, obiceiuri, automatisme, gesturi din generație în generație. Așa este că vi s-a întâmplat să procedați cu copilului vostru, într-o x situație, fix așa cum o făcea mama voastră cu voi, într-un mod pe care l-ați detestat de-a dreptul în copilărie? Am trecut pe acolo și nu mi-a plăcut de mine. Trăim în vremurile în care avem șansa să nu mai perpetuăm comportamentele moștenite. Avem șansa să privim înlăuntrul nostru, să ne cercetăm și să încercăm să remediem ceea ce considerăm că nu ne folosește în relația cu copiii. Ne va transforma tot acest proces în mame perfecte? Nicidecum, însă ne va aduce mulțumirea că am încercat, că am făcut tot ce am considerat că e mai bine pentru a fi fericite, pentru a avea copii fericiți și pentru a dezvolta relații sănătoase.
Ne dorim copii fericiți sau să obținem titlul de cea mai bună mamă?
Am găsit următoarele cuvinte în cartea Petronelei Rotar, “Privind înăuntru”:
“E o diferență să vrei să crești copii fericiți și să vrei să fii mamă bună. În prima, e despre copil. În a doua, e despre tine.”
Pot spune că îmi doresc să fiu o mamă bună pentru un copil liber și fericit? 🙂 Ce vreau să spun este că da, le vreau pe amândouă, cu câteva precizări: vreau să fiu o mamă bună pentru copilul meu; vreau ca sufletul meu să fie împăcat că am făcut ce am știut mai bine pentru a crește un copil liber, echilibrat și fericit. Pentru mine, atunci când mă refer la mine ca mamă bună, exclud competiția cu mama sau cu orice altă mamă. Singurul punct de comparație pe care mi-l aleg sunt eu. Să încerc să fiu mai bună decât mine cea de acum x vreme, să progresez, să mă dezvolt și să revărs lucrurile învățate în relația cu copilul meu. Și pentru asta este nevoie de muncă, de multă muncă cu mine, de greșeli ca să știu ce nu-mi doresc să mai repet și de mai puțină presiune pe care să mi-o pun în cârcă, presiune care îmi îngreunează acea muncă cu sens pe care îmi propun să o întreprind. Tot în cartea Petronelei Rotar scria:
“Există mame care își doresc ca copiii lor să fie fericiți și liberi și care înțeleg că nu există copil fericit și liber cu mamă nefericită și încătușată.”
Dragi mame, încetați să vă comparați cu alte mame! Nimeni nu-i perfect în lumea asta. Cu toții avem momente bune și momente mai puțin bune.
Fiți blânde cu voi!
Înțelepciune să avem! 😊
Alte articole pe acest subiect:
- Clișee și presiuni în jurul statutului de mamă
- Mama (lui) de sacrificiu
- Mamele și ale lor nesfârșite liste (+ încărcăturile psihice)
- Mamele și extremele
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Titlul de mama buna, sau nu o să mi- l dea copiii mei când vor deveni adulți. De la mama mea știu aproape totul(empatie, bun simț, gătit, etc.), a fost cea mai bună, dar nu țin minte sa- mi fi spus vreodată ” scuza- ma, aveai dreptate”. Nu o judec, poate pentru ea aceste cuvinte îi scădeau rangul de a fi părinte.
Cărțile de parenting m- au făcut să- mi cresc altfel copiii. Să recunosc că am greșit și să- mi accept și dozez emoțiile. Mi- e destul se greu, dar reușesc 😊. Și bineînțeles, le cer scuze copiilor mei atunci când greșesc. Și mi- s atât de dragi când spun: ” Nu- i nici o problemă mami! Data viitoare să nu mai faci așa!” 😀
Ce frumos ai spus! Da, cred că e important să ne cerem scuze atunci când greșim și nu să încercăm să părem perfecți, infailibili în fața copiilor. Până la urmă, suntem modelul pe care ei îl preiau și de la noi învață să își asume consecințele faptelor lor, să își ceară scuze, etc.