În mai puțin de 2 săptămâni, sărbătorim Crăciunul. Nu știu unde a zburat timpul. Am senzația că, de vreo 4-5 ani încoace, spun asta la fiecare final de an.

Perioada care precede sărbătorile de iarnă este una plină pentru noi toți. Alergăm după cadouri, avem proiecte de finalizat la muncă, fugim la serbările copiilor, la spectacole pentru copii, la concerte, musai la târgul de Crăciun, facem bradul, lista de bucate de pus pe masă de sărbători, etc. Și, pe lângă toate astea, în general, nouă, femeilor, ne rămân muncile casnice de făcut. În tot acest program aglomerat, timpul liber este extrem de puțin, însă, dacă îl aveți, dacă găsiți o fereastră în programul vostru, vă propun să faceți felicitări de Crăciun cu cei mici.

Adevărul e că atât eu, cât și copila mea suntem pasionate de crafts-uri. Ne place să meșterim împreună. O găsesc o oportunitate de relaxare, de deconectare de la treburile zilnice și un prilej de conectare cu copilul. Nu trebuie să aveți nu știu ce talente pentru a face câteva felicitări de Crăciun și a le dărui persoanelor dragi din viața voastră, bunicilor, naşilor, prietenilor, educatoarelor, învățătoarei, vecinilor, mătușilor, unchilor, etc.

Am să vă spun la fiecare model de mai jos ce materiale am folosit. Sunt cumpărate fie din magazine de tip art & hobby sau de papetărie ori chiar din Lidl, pentru că ei au tot felul de stickere și kit-uri pentru felicitări în această perioadă. Felicitările (goale) cu plicurile aferente sunt cumpărate din Lidl, de exemplu.

 

Unde am găsit inspiraţie? 

 

Pe lângă creativitatea personală (există şi aceasta 🙂 ), am apelat la Pinterest. Am salvat de acolo mai multe idei şi apoi le-am selectat împreună cu Antonia. Le-am ales pe cele care ei i-au plăcut cel mai mult şi le-am adaptat în funcţie de preferinţe şi de materialele pe care le aveam. Ne-au ieşit felicitările de mai jos. 🙂

 

 

Pentru prima felicitare am avut nevoie de 2 stickere (fulgii), 6 pietre autoadezive, un pix negru, o riglă pentru a trasa linii drepte şi a măsura spaţiile dintre ele şi un marker argintiu pentru tentativele de fundiţe. 🙂

 

 

Antonia mi-a dat misiunea specială să fac eu renul. Am decupat un triunghi din carton maro. I-am îndoit colţul superior şi l-am fixat cu un pompom roşu, cu lipici. I-am lipit nişte ochi mobili, i-am decupat corniţele şi i le-am lipit şi pe acelea. Renul nostru a fost gata într-un timp scurt.

 

 

Partea scrisă din mijlocul felicitării a fost realizată cu ajutorul unei ştampile. De jur împrejur am lipit pompom-uri, iar renii zburători sunt nişte stickere cumpărate dintr-o papetărie.

 

 

Globul cu pompom-uri e şi el uşor de făcut. Am trasat un cerc şi l-am umplut cu pompom-uri. Am lipit 4 stickere în colţuri et voilà! 🙂

 

 

Creaţia îi aparţine 100% Antoniei. Am ajutat-o să taie banda adezivă decorativă de dimensiuni diferite. În rest, ea s-a ocupat de realizarea felicitării.

 

 

Încă o creaţie care îi aparţine în totalitate. 🙂

 

Cum v-am mai povestit, noi muncim cot la cot, dar asta nu înseamnă că eu îi spun ce şi cum să facă. Îi fac propuneri şi depinde de ea dacă le acceptă sau nu. Dacă simte că nu poate să facă ceva, mă roagă pe mine să mă ocup. Nu o forţez să se implice, dar o încurajez în această direcţie, o întreb dacă nu vrea ea să facă x sau y lucru. De cele mai multe ori este bucuroasă să ajute. În egală măsură, pune în aplicare ceea ce îşi doreşte, ceea ce imaginaţia ei născoceşte şi nu o opresc. Felicitările copiilor nu trebuie să fie perfecte. Înainte de orice, ele au suflet, sinceritate, personalitate şi cu siguranţă sunt unice.

 

Voi ce meşteriţi cu cei mici în această perioadă?

 

Alte activităţi de sezon: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *