De când ne-am întors acasă, toamna cumpăr câte un curcan de la o doamnă care îi crește la curte, cu ceareale, nu cu concentrate sau cu alte minuni. Asta îmi oferă oarecum garanția că pun pe masă o carne de calitate, fără tot felul de crocobauri.

Carnea de curcan este foarte gustoasă, însă nu este o carne foarte moale. Însă, gătită la slow cooker ea devine foarte fragedă, în special pulpa pe care eu o consider cea mai gustoasă parte a curcanului. Nu mă dau în vânt după piept, cel puțin nu după cel făcut la grătar. Îl includ, mai degrabă, în preparate, cum ar fi tarta cu piept de curcan şi legume sau mâncarea de fasole galbenă cu carne de curcan, la slow cooker. Pulpa de curcan o gătesc atât de sărbători, cât și pentru un prânz ori o cină în familie, fără vreo ocazie specială.

Înainte de a găti pulpa de curcan, o las la marinat. Vă las mai jos combinația de ingrediente pe care o folosesc eu pentru marinadă. În general, las carnea în acest amestec peste noapte, la frigider, acoperită. Puteți încerca și să marinați carnea de curcan în saramură. Această variantă nu am testat-o până acum, deci nu vă pot spune prea multe despre ea.

 

 

Ingrediente: 

Marinadă

  • 1 lg muștar
  • 3 lg sos de soia
  • 3 lg ulei de măsline
  • boia
  • usturoi granulat sau felii de usturoi
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

 

Pasul 1

Am avut o pulpă, cu os, de aproximativ 1,5 kg pe care am spălat-o, am șters-o de apă și am uns-o bine cu ingredientele de mai sus. Am lăsat-o la frigider, într-un bol încăpător, acoperită cu folie alimentară, peste noapte.

 

Pasul 2

În vasul slow cooker-ului am pus un suport din silicon asemena unui grătar. Acesta mă ajută ca pulpa să nu stea în sucul pe care îl lasă. Am gătit pulpe de curcan și fără acest suport și au ieșit minunate, așa că nu-i nici o tragedie dacă nu aveți un astfel de dispozitiv.

 

Pasul 3

Am pus pulpa în vasul slow cooker-ului și am setat aparatul pe funcția High și pe un timp de gătire de 4 ore.

 

 

Pulpa mea a fost foarte fragedă și suculentă. Carnea a fost atât de moale încât efectiv se desprindea de pe os fără niciun efort. Vă mai zic încă o dată că iubesc această oală cu gătire lentă pentru modul în care frăgezește carnea și pentru faptul că gătitul în sine nu necesită niciun efort din partea mea, nefiind nevoie să supraveghez mâncarea, să o întorc ori să schimb temperatura.

 

 

Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă poate luați în considerare ca această rețetă să își facă loc în meniul vostru festiv, pe masa de sărbătoare.

 

 

Alte rețete de sărbătoare: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *