Rețetele tartinabile sunt ușor de făcut, versatile, gustoase și sănătoase. Asta, bineînțeles, în funcție de ingredientele pe care alegem să le folosim. De această dată, vă propun o pastă de ton cu năut, foarte ușor și rapid de preparat, pentru micul dejun sau pentru acele cine în care timpul vă presează și frigiderul nu vă oferă prea multe alegeri.

 

Ingrediente: 

  • 70g năut (fiert)
  • 2 lingurițe suc de lămâie
  • 120-130g ton în suc propriu
  • 1 cățel de usturoi
  • 1/2 linguriță de muștar
  • 70g smântână
  • 1 fir ceapă verde
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare: 

  1. Instrucțiunile legate de modul de preparare le-aș putea încheia într-o singură propoziție: toate ingredientele se mixează în blender până se obține o pastă fină. 🙂
  2. De această dată, am folosit năut la conservă, gata preparat, fără zahăr. L-am spălat și a fost gata să fie folosit. Puteți și să hidratați boabe de năut uscate și să le fierbeți. Intenția mea este să vă propun varianta cât mai rapidă.
  3. Sfatul meu este să puneți smântâna treptat, în funcție de consistența pe care doriți să o capete pasta voastră tartinabilă. Și încă ceva: ceapa verde o puteți înlocui cu ceapă roșie, însă pe aceasta aș toca-o fin, nu aș da-o prin blender. Ambele se potrivesc de minune.

 

Pasta de ton cu năut o puteți servi pe felii de pâine proaspătă, pe pâine prăjită, pe crackerși sau cu bastonașe de legume crude. Toate variantele sunt delicioase. 🙂

 

 

Năutul este bogat în fibre, fapt care îl recomandă în dieta diabeticilor. De asemenea, este bogat în vitaminele B6 şi B9, acid folic, proteine şi minerale precum fier, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, cupru şi zinc. Pe scurt, năutul nu ar trebui să lipsească din alimentația noastră și a copiilor noștri.

 

Alte rețete cu năut: 

 

Alte rețete tartinabile: 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

6 Comments on Pastă de ton cu năut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *