Dimineaţa te grăbeşti la muncă. Copilului nu îi place micul dejun, deşi era preferatul lui săptămâna trecută. Eşti contra cronometru şi vrei neapărat să ieşi din casă în 2 minute, dar copilul refuză să se încalţe. Seara refuză să se îmbrace în pijamale şi/sau să se spele pe dinţi ori vrea cu orice preţ să prelungească timpul până la ora de culcare. Nu ştiu cum este la voi dar, la noi în casă, cunoaştem bine aceste comportamente. Am zile în care aceste situaţii mă aduc, cu succes, la disperare. E uşor să ne ieşim din fire, să ridicăm tonul, să-i mituim pe cei mici sau să-i ameninţăm pentru ca lucrurile să fie făcute, însă sunt soluţii care vor da roade imediat, pe timp scurt.
Specialiştii spun că limitele sunt cele care creează un cadru propice pentru ca cei mici să crească armonios, să înflorească. N-aţi zice, nu? Veţi spune că limitele par să facă mai mult rău decât bine, că la fiecare limită impusă este şi un tantrum de gestionat. Și credeți-mă că tantrumurile de la vârsta de 2 ani sunt copii mici pe lângă cele de la vârsta de 4 ani. 🙂
De ce au nevoie copiii de limite?
Înainte de toate, depinde ce fel de părinți vă doriţi să fiţi. Limitele fac parte din abordarea părintelui autoritativ (a nu se confunda cu autoritar). Aici am scris despre stilurile de părinţeală, practicate conştient sau inconştient.
Copiii au nevoie de limite pentru a se simţi în siguranţă. Dacă cel mic este cel care ar trebui să ia decizii, ar fi copleşit de această sarcină. În schimb, limitele pe care le setăm îi dau copilului posibilitatea să devină responsabil. De exemplu, dacă ar fi să ne referim la mâncare, limitele îi ajută pe copii să fie sănătoşi, să aleagă ceea ce este bun pentru ei şi nu le vom permite să mănânce 5 îngheţate în aceeaşi zi, nu? Tot de sănătate ţin şi alte aspecte precum: timpul petrecut în faţa ecranelor, mişcarea, igiena, etc.
Limitele îi ajută pe copii să facă faţă sentimentelor inconfortabile. Unii părinţi evită să le impună limite copiilor de teamă să nu se confrunte cu crize de furie din partea acestora. Însă, gestionarea sentimentelor mai puţin confortabile este o abilitate importantă pe care ne dorim să o dobândească cei mici. Fiecare limită este o oportunitate pentru a învăţa cum să-şi gestioneze emoţiile. Responsabilitatea noastră, a părinţilor, nu este de a-l calma pe copil cu orice preţ atunci când este furios ori de a-l înveseli când este supărat, ci de a-l învăţa să facă aceste lucruri pentru el, de a-l pregăti oarecum pentru viaţa de om mare, când nu va avea pe cineva care să joace în permanenţă rolul de animator sau de mediator.
Limitele sunt dovezi de iubire. Poate că nu vă sună tocmai bine ideea asta, dar exact asta facem când impunem limite, ne iubim copiii. O facem din iubire. Specialiştii spun că un copil fără reguli este mult mai anxios decât unul care le are. Copiii au nevoie să ştie că noi, părinţii, deţinem controlul, că sunt în siguranţă cu noi şi că îi ajutăm să se gestioneze în cel mai bun mod cu putinţă, chiar dacă acest lucru înseamnă să le spunem „Nu” uneori (urmat de argumente, bineînţeles).
Cred că aţi observat deja că cei mici ne testează limitele pentru a vedea cum reacţionăm, ce facem atunci când sar de pe canapea, deşi le-am spus de vreo 3 ori, în decurs de 10 minute, să înceteze. Consecinţele sunt urmarea încălcării regulilor, dovadă că nu vom lăsa lucrurile să scape de sub control, chiar dacă acest lucru nu este pe placul copilului. Este şi aceasta o dovadă că investim energie şi că facem eforturi pentru binele copilului nostru.
Cum impunem limite?
Despre acest subiect îmi doresc să scriu un articol separat, pentru că cred că există multe exemple concrete care ne pot servi drept inspiraţie. Până atunci, găsiţi aici câteva exemple practice pentru setarea limitelor.
Unii părinţi recurg la un ton aspru şi chiar la ţipete, pentru că asta au văzut la părinţii lor pe vremea când erau copii sau, pur şi simplu, nu mai reuşesc să se controleze în situaţiile agitate. Cred că am păţit-o fiecare dintre noi. Mai cred şi că învinovăţirea nu este o soluţie, ci ar fi de dorit să căutăm căile prin care să reuşim să facem să ne fie mai bine tuturor data viitoare.
Limitele se pot impune pe un ton calm şi blând, într-un mod jucăuş şi distractiv ori cu empatie.
⇒ Copilul refuză să se încalţe înainte de a ieşi din casă. O posibilă soluţie ar fi să îi spunem, cu mieunături cu tot: „Pisicuţa (depinde cu ce personaj/animal rezonează copiii voştri) asta are nevoie să-şi protejeze lăbuţele dacă vrea să ajungă în parc/grădi …”.
⇒ Copilul vrea biscuiţi înainte de cină. Posibile reacţii din partea noastră: „Ştiu cât de mult îţi plac biscuiţii, dar urmează să mâncăm cina. Biscuiţii ar umple burtica şi nu ar mai fi loc pentru mâncare. Vrei să mănânci un biscuite după mâncare sau mâine, la gustare?”.
Impunerea limitelor poate aduce lacrimi şi crize de furie, lucruri pe care nu ne este uşor să le gestionăm dar, în acelaşi timp, aceste momente dificile ne ajută să ne reconectăm cu copilul (după ce trece „furtuna”) şi pe el îl ajută să se descarce. În aceste momente, copilul are nevoie să îi dăm spaţiu, dar să ştie că suntem acolo, că îl ascultăm.
2 limite de care orice copil are nevoie
Cred că suntem de acord cu toţii că nu-i tocmai uşor să impunem limite şi să fim consecvenţi în acest sens dar, în momentele critice, ne putem ajuta pe noi răspunzându-ne la întrebarea: „De ce impunem/vrem să impunem această regulă?”.
Pentru siguranţă – nu vrem ca cel mic să se rănească pe el, pe cineva din jurul lui sau să distrugă lucruri. „Nu pot să te las să te/mă loveşti”; „Nu pot să te las să te urci acolo. Este periculos!”.
Pentru respectarea valorilor familiei – „Nu te pot lăsa să-i vorbeşti astfel surorii/fratelui/bunicii tale”; „Nu pot să îţi ofer dulciuri la micul dejun”; „Acum ne punem la somn. Nu te pot lăsa să te uiţi la desene”.
Voi cum vă descurcaţi cu impunerea limitelor?
Alte articole care s-ar putea să vă fie folositoare:
- Crizele de furie și judecățile altora
- Crizele de furie se tratează cu iubire
- Jocuri simple pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului (Jocul ataşamentului)
- Copilul crescut după cărţi
- Ce vreau să ştie fata mea, femeia de mâine
Surse consultate pentru scrierea acestui articol:
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram