Scena cu fiori

De obicei, dimineata H. scoate copilul la plimbare, ocazia perfecta sa-si faca primul somn din zi. Intre timp, eu profit sa fac una alta prin casa, sa am 30 minute pentru mine. In dimineata asta nu ne-a iesit planul asa ca m-am „echipat” sa preiau prunca.

Afara 8-9 grade, specifice ultimei dimineti ale lunii octombrie. Ne-am plimbat putin pe la noi prin cartier pana mi-au inghetat mainile pe carucior si am hotarat sa mergem acasa. Evident ca fug de zgomote puternice sa nu-i deranjez somnul micutei. Cum de ce iti e frica nu scapi, se intampla sa dau nas in nas cu zgomotul oricat as incerca sa-l ocolesc. Aud un copil care urla cat il tineau plamanii. Mi-am zis ca e vreun geam deschis pe undeva si este vreun copil care isi incepe ziua cu o criza emotionala (spre disperarea parintilor). Nu imi termin bine de imaginat ipoteza cand vad un tata care isi scoate fiica de vreo 4 anisori cu forta din masina, insfacand-o zdravan si suind-o cu capul in jos pe umar. Tipetele ei continua si eu incremenesc la coltul strazii, ajungand sa fiu spectator fara voia mea.

Copila tipa in continuare, era cu spatele gol si cu ochii umflati de plans, mama statea pasiva in masina pe locul din dreapta si tatal ameninta copila ca o arunca peste un gard (chiar a pus-o pe gard). Nu am inteles tot ce-i spunea (si nu cred ca mi-as fi dorit sa inteleg) pentru ca vorbeau in germana. Stateam gura casca si nu stiam daca sa-mi continui drumul si sa risc sa-i tulbur somnul Antoniei sau sa ma intorc pe unde am venit.

Toti copiii (cred) fac crize emotionale (tantrum-uri) si nu pentru ca sunt rasfatati, ci pentru ca nu stiu sa-si exprime altfel teama, frustrarea, etc. Nu judec pentru ca nu stiu cum o sa reactionez cand am sa ma confrunt cu un tantrum, insa amenintarea, bataia si agresivitatea, in general, nu cred ca reprezinta o solutie. Nu fac decat sa amplifice starea copilului si sa-l frustreze in continuare. Antonia are 5 luni si deja am avut momente cand am simtit ca imi pierd rabdarea (si nu cred ca sunt singura), insa am incercat sa ma detasez lasandu-l pe H. sa preia controlul sau am iesit 2-3 minute din camera ca sa trag o gura de aer si sa ma calmez.

Mi-am continuat drumul si scena cu copila pe jumatate dezbracata peste gard mi se derula (si iar, si iar) in fata ochiilor. Mi-a fost mila de ea si de tatal ei. De ea pentru ca nu putea altfel sa se exprime si nu era inteleasa. De el pentru ca nu are mai multa putere si daca va reactiona asa la fiecare criza emotionala isi va pierde putin cate putin din legatura afectiva cu copila.

Un copil nu vine cu manual la utilizare, nu stim la ce sa ne asteptam, dar ar trebui sa stim ca nu-s ca si cei din reclame (dorm, zambesc, ganguresc, se joaca frumos, etc.) si ca rabdarea noastra va fi pusa la grea incercare.

Sursa foto: Scarymommy.com