Marca: Educational Insights
Vârsta recomandată de producător: 3+

 

Descriere şi observaţii

 

Antonia a fost mereu atrasă de bormaşina tatălui ei, de şurubelniţe, cuie şi şuruburi. Probabil că este şi cazul copiilor voştri. Nu am mers niciodată pe ideea că fetele trebuie să se joace cu lucruri sau jucării aşa-zise pentru fete şi băieţii cu lucruri din sfera masculină. Din punctul meu de vedere, explorarea, învăţarea, descoperirile şi dezvoltarea nu trebuie să se focuseze pe genul copilului. Jucăriile le dezvoltă abilităţi şi arii de interes. Şi fetele pot fi piloţi sau ingineri, nu? Nu doar femeile gătesc. Şi băieţii pot fi bucătari, de exemplu. Cercetătorii ne îndeamnă să nu ţinem cont de gen atunci când alegem jucăriile, ci de cum îi ajută pe copii în dezvoltare.

Revenind la jucăria despre care vreau să vă vorbesc, producătorii au adaptat-o pentru fetiţe, într-o cutie care seamănă cu o floare, în culori vibrante. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea, nu consider că această adaptare era necesară, dar probabil că unii părinţi se uită şi la aceste aspecte când îi aleg copilului jucăriile. Bormaşina magică este disponibilă atât în varianta pentru fete, cât şi pentru băieţi, diferenţele dintre ele fiind forma cutiei şi câteva culori.

Antonia a primit bormaşina de la EduClass şi i-a plăcut din prima clipă. A ţinut-o ocupată zile la rând în vacanţa de iarnă. A şi luat-o cu ea în călătoriile noastre. Cei drept, mi-a plăcut şi mie să mă joc cu ea. 🙂 Setul include o bormaşină roz cu funcţie de înşurubare/deşurubare (funcţionează cu baterii), 2 capete pentru bormaşină, 60 de şuruburi colorate, 6 plăcuţe pentru creat modele, tăbliţa care se transformă în geantă pentru transport şi un ghid de activităţi. Piesele sunt solide, de foarte bună calitate.

 

 

Gentuţa în care se depozitează piesele este solidă şi poate fi folosită în călătorii. Se desface şi copilul îşi poate realiza, pe ea, diferite modele din şuruburi şi plăcuţe. În călătorii, într-un spaţiu restrâns, singurul incovenient ar fi că nu are un sertar/suport conceput pentru a putea pune şuruburile. În rest, nu ocupă prea mult spaţiu, având dimensiunea de 31 x 15,5 x 12,5 cm. Îmi place această bormaşină şi pentru că funcţionează fix aşa cum este descrisă, adică înşurubează şi deşurubează fără dificultate, copilul neavând nevoie de ajutorul unui adult pentru a se bucura de această jucărie. Nici bormaşina şi nici şuruburile nu se blochează, iar cele din urmă nu intră cu dificultate în orificiile din tăbliţă.

 

Cum contribuie la dezvoltarea copilului?

 

  • îi dezvoltă abilităţi de rezolvare a problemelor
  • contribuie la dezvoltarea abilităţilor motorii fine
  • îi dezvoltă copilului coordonarea mână-ochi
  • contribuie la dezvoltarea îndemânării şi a imaginaţiei

 

 

 

Alte jocuri care s-ar putea să vă placă: 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *