Titlu: Cele cinci limbaje ale iubirii: cum să-i arăţi partenerului că eşti implicat trup şi suflet în relaţie” (The five love languages)

Autor: Gary D. Chapman

 


 

Gary Chapman este consilier matrimonial şi a organizat seminarii pe probleme familiale peste tot în lume. „Cele 5 limbaje ale iubirii” s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Nu trebuie să ai probleme în cuplu pentru a citi cartea, ci doar să ai curiozitatea să îţi cunoşti mai bine partenerul. Sincer, pe mine nu m-a atras prea mult titlul, dar m-au făcut curioasă părerile bune pe care le-am auzit despre carte.

Autorul spune că, pentru a interacţiona cu ceilalţi, trebuie să le cunoaştem limba. Dacă ştim limba română, nu ne putem aştepta ca un englez să o înţeleagă. Cam aşa este şi în iubire. Modurile în care partenerii se exprimă pot fi foarte diferite. Trăim cu impresia că starea euforică de la începutul relaţiei, îndrăgostirea, va dura pentru totdeauna. Cercetările psihologilor arată că această stare durează aproximativ 2 ani. După ce euforia dispare, vedem mai clar defectele celuilalt, conştientizăm ce ne deranjează, ce am vrea să shimbăm. Toate acestea se pot transforma în obstacole în calea iubirii. Tot psihologii spun că îndrăgostirea şi iubirea adevărată sunt 2 lucruri distincte. Gary Chapman spune că iubirea este o alegere. Şiu că sună steril, dar argumentele din carte chiar au sens.

 

Cele 5 limbaje ale iubirii

 

Declaraţiile

 

Prin declaraţii, cuvinte de laudă, încurajări, vorbe rostite pe un ton blând şi politicos ne exprimăm iubirea faţă de partener. „Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce îţi doreşti de la celălalt, ci să faci ceva spre binele celui iubit. Când ni se fac complimente, suntem mult mai motivaţi să reacţionăm pozitiv şi deci să facem ceea ce şi-ar dori partenerul.”

 

Timpul în doi

 

„Aspectul central, în ceea ce priveşte timpul petrecut în doi, este ca partenerii să stea efectiv împreună. Simpla prezenţă fizică este insuficientă … Când stăm împreună cu partenerul, nimic nu trebuie să ne distragă atenţia.”

Timpul petrecut în doi înseamnă şi activităţi comune, când partenerii se bucură de atenţie reciprocă, indiferent de aria de interes. Nu contează ce activităţi fac aceştia, ci motivul pentru care le fac. Dar unde găsim timp în doi când vieţile noastre sunt pe repede înainte? Gary Chapman spune că, aşa cum ne facem timp să luăm prânzul sau cina, timpul în doi este esenţial într-o căsnicie, o hrană pentru cuplu.

 

Darurile

 

Sunt simboluri concrete ale iubirii, indiferent că au costat bani sau nu. Sunt un simbol al gândului la omul respectiv. Dacă sunteţi mame, ştiţi ce bucurie vă aduce buruiana smulsă şi dăruită de copilul vostru. Darurile pot fi cumpărate, găsite sau făcute, dar mai există şi un alt tip de dar, unul care nu este palpabil, dăruirea propriei persoane, a prezenţei. „În momentele grele, prezenţa fizică este cel mai important dar pe care i-l poţi face partenerului, dacă limbajul lui primar de iubire constă în daruri.”

 

Serviciile

 

Gătitul, aşezatul mesei, spălatul vaselor, datul cu aspiratorul, ştersul prafului, dusul gunoiului, etc. sunt servicii. Ele presupun grijă, spirit organizatoric, timp, efort şi energie. Executate cu optimism, fără vreo urmă de constrângere, acestea devin expresii ale iubirii.

 

Contactul fizic

 

Atingerile reprezintă o modalitate de exprimare a iubirii. Gary Chapman face referire inclusiv la copii, menţionând că cercetările au arătat că sugarii care sunt ţinuţi în braţe şi alintaţi vor avea o viaţă afectivă mai sănătoasă decât cei pe care părinţii îi răsfaţă numai din când în când.

Contactul fizic, ţinutul de mână, săruturile, îmbrăţişările şi raporturile sexuale, reprezintă modalităţi prin care îi putem comunica partenerul sentimentele noastre. „Contacul fizic poate consolida sau poate distruge o relaţie. Acesta poate transmite ură sau iubire.”

 

Autorul dă exemple din rândul celor pe care i-a consiliat, oferă sfaturi practice despre descoperirea propriului limbaj al iubirii, explică de ce iubirea este o alegere şi de ce aceasta are o importanţă enormă în vieţile noastre. Psihologii au constatat că nevoia de iubire nu este unica noastră nevoie afectivă, ci ar mai fi şi altele precum nevoia de securitate, de respect de sine şi de însemnătate. Iubirea le influenţează pe toate acestea.

Gary Chapman face referire şi la limbajele de iubire ale copiilor şi le ia pe fiecare în parte din perspectiva celor mici. În această secţiune, spune că reacţiile copiilor izvorăsc din subconştientul lor. Comportamentul copilului este motivat de nevoia de iubire. El face sau spune lucruri care îi determină pe părinţi să-i satisfacă nevoia de iubire. Dacă nevoile lui afective sunt împlinite, copilul devine un adult responsabil. În caz contrar, copilul poate manifeta furie faţă de părinţi şi poate căuta iubirea în cele mai nepotrivite locuri. „Doctorul Ross Campbell spune că, de-a lungul experienţei lui îndelungate de tratare a adolescenţilor care întreţin relaţii sexuale în mod necalculat, nu i s-a întâmplat să întâlnească vreunul ale cărui nevoi afective să fi fost satisfăcute de către părinţi. El consideră că majoritatea problemelor sexuale ale adolescenţilor îşi au originea în rezervorul lor afectiv gol.”

 

La finalul cărţii, găsiţi un ghid de studiu pentru partener şi pentru discuţii de grup ale cărui întrebări sunt organizate pe capitole.

Per total, mi-a plăcut cartea şi v-o recomand. Indiferent dacă sunteţi sau nu în cuplu, dacă relaţia voastră funcţionează sau nu, vă pune pe gânduri şi poate vă oferă perspective pe care nu le ştiaţi/le aveaţi până acum. Pe de altă parte, pentru unii cititori pot fi deranjante trimiterile biblice, aşa cum am înţeles că a fost cazul atunci când am citit diferite recenzii. Mi-ar plăcea să-mi spuneţi dacă aţi citit cartea, dacă v-a plăcut sau nu ori dacă aveţi în plan să o citiţi. Gary Chapman și Ross Campbell au scris cartea „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”. Sunt curioasă să o citesc și pe aceea.

 

Alte cărţi care s-ar putea să vă placă:

 

Imperfecţi, liberi şi fericiţi
Magia ordinii
Tatăl celuilalt copil

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Recomandă o carte (#7/2018): „Cele cinci limbaje ale iubirii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *